EVZ

19 noiembrie 1946: ziua în care “Cortina de Fier” a căzut oficial peste România. Votul românilor a fost furat de tancurile sovietice

Autor: | | 4 Comentarii | 541 Vizualizari

Alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 i-au dat câştigători pe comuniştii români (PCR) şi pe aliaţii lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Uniunea Populară Maghiară (UPM/MNSz), facţiunea proguvernamentală ţărănistă din jurul lui Dr. Nicolae Lupu şi Comitetul Democrat Evreiesc. Oficial, comuniştii şi aliaţii lor au câştigat 68% din sufragii, dar în realitate eu nu au avut mai mult de 47% din totalul voturilor exprimate, conform unor documente din Arhivele Naţionale. Practic românii au votat în majoritate cele două partide istorice, PNŢ şi PNL, dar Guvernul Petru Groza a schimbat rezultatul după cum au vrut ocupaţia bolşevică. Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre destabilizarea monarhiei constituţionale române şi instaurarea regimului comunist în ţară la sfârşitul anului următor.

Blocul Partidelor Democrate, alianţa electorală care forma guvernul de stânga al premierului dr.Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social Democrat, Frontul Plugarilor (formaţiunea politică a prim-ministrului),Partidul Naţional Liberal-Tătărescu, facţiunea ţărănistă a lui Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor. BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare împotriva partidelor istorice – PNL şi PNŢ. Există estimări care apreciază că PNŢ ar fi câştigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianţă cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfinţeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliaţii), PNŢ, 32 de mandate iar PNL doar 3.

Cum s-a declanşat greva regelui Mihai

După ieşirea din Axă la sfârşitul anului 1944, România a fost supravegheată de Aliaţi prin intermediul Comisiei Aliată de Control. După Conferinţa de la Ialta din februarie 1945, autorităţile sovietice şi-au mărit presiunile şi prezenţa în România, în vreme ce Aliaţii Occidentali nu şi-au manifestat în mod consecvent interesul pentru reglementarea situaţiei de la Bucureşti. După Conferinţa de la Potsdam, guvernele occidentale au refuzat să recunoască guvernul Groza, impus de sovietici. Ca urmare, regele Mihai I a refuzat să semneze decretele-lege emise de guvern prin aşa numita Grevă regală. Pe 8 noiembrie, o demonstraţie în sprijinul regelui, convocată cu ocazia zilei Sfântului Mihai, a fost reprimată de autorităţi. Decretând că evenimentul era nici mai mult nici mai puţin decât o tentativă de lovitură de stat, autorităţile au hotărât să deschidă focul asupra mulţimii adunate în faţa Palatului Regal, ucigând până la 10 demonstranţi. În ianuarie 1946, "Greva regală" a încetat după ce premierul Groza a fost de acord să includă în cabinetul său doi politicieni din partidele de opoziţie (liberalul Mihail Romniceanu şi ţărănistul Emil Haţieganu) ca miniştri fără portofoliu (gest politic care a atras şi recunoaşterea guvernului de către Aliaţii occidentali).

Alegerile ar fi trebuit să fie organizate în luna mai

La mijlocul lunii decembrie a anului 1945, reprezentanţii celor trei mari Puteri Aliate, Andrei Vîşinski din partea Uniunii Sovietice, Averell Harriman din partea Statelor Unite şi Archibald Clerk Kerr din partea Regatului Unit, au vizitat Bucureştiul şi au căzut de acord cu organizarea de alegeri generale pentru luna mai a anului următor, pe bazele înţelegerilor semnate în timpul discuţiilor de la Ialta. Cu toate acestea, şi în ciuda protestelor opoziţiei,  guvernul prosovietic al lui Groza şi-a permis să amâne alegerile, promulgând pe 17 iunie un decret pentru stabilirea noii proceduri electorale. În aceeaşi zi, primul ministru a semnat un decret de desfiinţare a Senatului, transformând Parlamentul bicameral în Adunarea Deputaţilor, legislativ unicameral. PCR-ul considera Senatul în mod tradiţional ca reacţionar, iar desfiinţarea lui a fost considerată ca un pas spre uşurarea controlului asupra procesului legislativ. Data alegerilor a coincis cu cea de-a patra aniversare a Operaţiunii Uranus, un moment în care armata română şi cea a Germaniei Naziste au suferit o înfrângere de proporţii pe frontul de răsărit. În însemnările sale, generalul Constantin Sănătescu, un adversar declarat al comuniştilor şi al lui Petru Groza, considera că data alegerilor nu a fost aleasă întâmplător, ("pentru a ne sfida").

Occidentalii erau preocupaţi de revoluţia din Grecia

Momentul convocării alegerilor a coincis cu cel al înrăutăţirii relaţiilor dintre Uniunea Sovietică şi puterile occidentale şi al izbucnirii Războiului Rece, marcat de discursul "Cortinei de fier" al lui Winston Churchill de pe 5 martie 1946. În acele momente, Aliaţii occidentali erau mai interesaţi să sprijine forţele anticomuniste din Grecia. Interesul imediat al occidentalilor, în mod special al britanicilor, era centrat mai degrabă pe păstrarea controlului asupra Greciei şi, prin aceasta, a rutei strategice spre Canalul Suez.

Cum au eliminat comunişti personalităţile de pe listele electorale

Noua legislaţie electorală a fost concepută pentru lărgirea dreptului la votul universal masculin, proclamând dreptul la vot al tuturor cetăţenilor care împliniseră vârsta de 21 de ani, inclusiv al militarilor activi, cu limitarea sus-numitului drept al persoanelor care deţinuseră funcţii importante pe vremea dictaturii Conducătorului Statului, mare;alului Ion Antonescu. Ultima prevedere dat naştere la multe abuzuri, administraţia luând decizii arbitrare, eliminând din viaţa politica numeroase personalităţi politice supuse judecăţii "comisiilor de epurare", (toate controlate de PCR), sau a Tribunalelor Poporului (împuternicite să investigheze  crimele de război şi sprijinite constant de propaganda de partid comunistă). Decizia de a permite militarilor activi şi funcţionarilor publici să voteze a fost gândită pentru a întări şansele de câştig ale comuniştilor. În preajma alegerilor, cabinetul lui Petru Groza avea controlul complet asupra administraţiei publice la nivel central şi local şi controla toate canalele de comunicaţie dintre organele administraţiei şi populaţie. Sursele sovietice din acele vremuri reflectă convingerea comuniştilor români că funcţionarii publici şi militarii aveau să asigure cam un milion de voturi stângii. Un raport al Ambasadei Sovietice din Bucureşti din 15 august 1946 îl informa pe Andrei Vîşinski asupra modificărilor aduse legii electorale şi nota faptul că liderii partidelor istorice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, îl rugaseră pe regele Mihai să nu aprobe noile prevederi. Celor două partide nu li se permisese să aibă nicio contribuţie la elaborarea noii legislaţii.

Petru Groza, înainte de alegeri: “Va fi o competiţie de măsluire a votului popular”

Diplomatul american Burton Y Berry nota că până şi Groza aproba toate procedurile frauduloase, afirmând în discuţiile cu o terţă persoană că alegerile aveau să fie o competiţie a măsluirii votului popular între două tabere: cea a premierului şi a Secretarului General al PCR Gheorghe Gheorghiu Dej, pe de-o parte, şi cea a "cominterniştilor" în frunte cu Emil Bodnăraş, pe de altă parte. În conformitate cu afirmaţiile lui Berry, Groza şi Dej ar fi fost mulţumiţi cu un procent de 60% şi o mai scăzută fraudă electorală, în vreme ce Bodnăraş visa la un rezultat de 90%. Averell Harriman, amintindu-şi de discuţiile sale cu Vîşinski, afirmă că ministrul sovietic considera că un procent de 70% ar fi fost cel mai credibil. Ana Pauker a amintit şi ea de aceste "technici" într-o conversaţie cu oficialii sovietici. Ea avea însă credinţa că rezultatele finale nu vor trece de 60%. Pauker îşi mai exprima de asemenea temerea că, în ciuda rezultatelor bune ale coaliţiei BPD, populaţia avea să-i considere pe comunişti minoritari în rândul alianţei.

Orăşenii i-au preferat pe comunişti, cei din mediul rural pe ţărănişti

La ceva timp după alegeri, comuniştii au produs un raport secret numit Învăţămintele alegerilor şi sarcinile Partidului Comunist după victoria din 19 Noiembrie 1946. Acest raport a fost comparat de istoricul Petre Ţurlea cu rezultatele oficiale şi această cercetare a demonstrat existenţa unor diferenţe importante. Astfel, Ţurlea a aflat că, în total, BPD a primit între 44,98% şi 47% din voturi, ceea ce contrazicea atât pretenţiile guvernului Groza cât şi ale opoziţiei (peste 80% din voturi!). Rezultatul, deşi venea la sfârşitul unei campanii caracterizată prin numeroase fraude, ar fi permis celor două partide principale de opoziţie să formeze un guvern de coaliţie care ar fi avut majoritatea necesară în Parlament. Raportul sus-numit confirma de asemenea popularitatea mai crescută a BPD-ului în oraşe, spre deosebire de sate, datorită faptului că, în ciuda aşteptărilor, ţărăncile votaseră în special pentru PNŢ. Deşi a câştigat voturile funcţionarilor de stat şi a clasei mijlocii evreiteşti, BPD nu a reuşit să obţină câştiguri demne de luat în seamă în fiefurile ţărăniste sau liberale.

Partidele istorice au contestat rezultatul anunţat de comunişti

Rezultatele alegerilor au confirmat intrarea României pe orbita Uniunii Sovietice şi apartenenţa ei efective la blocul răsăritean odată cu izbucnirea Războiul Rece. Pe 19 noiembrie, cele trei partide de opoziţei:Partidul Naţional Liberal, Partodul Naţional Ţărănesc şi facţiunea lui Constantin Titel Petrescu desprinsă din Partidul Social Democrat, au protestat în mod oficial, acuzând guvernul Groza de falsificarea votului. Miniştrii fără portofoliu, Mihail Romniceanu (PNL) şi Emil Haţieganu (PNŢ), au demisionat la scurtă vreme după anunţarea rezultatelor oficiale. Petre Ţurlea considera că protestul a avut un rezultat nesemnificativ, dată fiind tradiţia protestelor similare din perioada interbelică, care erau făcute pentru încălcări mult mai mici ale procedurilor de vot. În aceeaşi lună, guvernul britanic al premierului Clement Attlee, prin reprezentantul Adrian Holman l-a anunţat pe ministrul român de externe că, datorită numeroaselor ilegalităţi înregistrate în timpul votului, nu recunoaşte rezultatul alegerilor din România. Pe 1 decembrie 1946, dr. Petru Groza inaugura şedinţele noului Parlament unicameral al României. În discursul său, premierul îşi exprima credinţa că alegerile au deschis drumul pentru existenţa unui nou tip de legislativ şi punea accentua că era important

Regele Mihai a abdicat după numai un an

În lunile care au urmat, comuniştii şi-au concentrat acţiunile pe reducerea la tăcere a opoziţiei şi pe câştigarea monopolului puterii. În vara anului 1947, Afacerea Tămădău a asigurat pretextul pentru eliminarea din viaţa politică a ţărăniştilor şi liberalilor, interzise în mod oficial după punerea sub acuzare a lui Iuliu Maniu şi judecarea lui într-un proces spectacol. Partidul Naţional Liberal - Tătărescu, care a început să critice guvernul Groza cam în aceeaşi perioadă, s-a retras din BPD, dar a fost implicat în scandalul Tămădău, toţi liderii săi fiind înlocuiţi cu persoane loiale comuniştilor. Comuniştii i-au absorbit în cele din urmă pe social-democraţi, formându-se aşa numitul Partid Muncitoresc Român. La sfârşitul lunii decembrie a anului 1947, regele României Mihai I a fost forţat să abdice. Pe 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română, primul stadiu al regimului comunist în România.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000