EVZ

Elena Ceaușescu, ȚINTA A 3 TENTATIVE DE OMOR. Cine a urât-o atât de mult? Mărturii istorice

Autor: | | 5 Comentarii | 6209 Vizualizari

Încet, adevărul va ieşi la lumină. Procurorii militari au reuşit să dezgroape noi informaţii despre Revoluţia din 1989. Printre ele se află şi documente în care au fost consemnate trei tentative de lichidare a Elenei Ceauşescu.

Conform ultimelor informații din Dosarul Revoluției, procurorii militari „au clarificat împrejurările legate de fuga cuplului prezidențial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat și comportamentul forțelor militare înainte, în timpul și după pătrunderea revoluționarilor în sediul Comitetului Central.

A fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu”, se arată într-un document al anchetatorilor publicat luni.

Conform documentelor, până la execuția Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu, survenită la  data de 25 decembrie 1989, „au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

Au fost clarificate circumstanțele și împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgență a fostului președinte și a soției acestuia,  judecarea propriu-zisă, motivațiile reale care au stat la baza acestei acțiuni și, mai  apoi, executarea soților Ceaușescu.

Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluția, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acțiuni sau inacțiuni și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989”, se arată în actele procurorilor.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000