EVZ

Atenționare pentru ȘOFERI! Pe A2 şi A4 în judeţul Constanţa se CIRCULĂ în condiții de IARNĂ

Autor: | | 0 Comentarii | 3065 Vizualizari

Centrul Infotrafic anunță că pe tronsonul kilometric 193-212, Medgidia - Murfatlar - Constanţa, al autostrăzii 2 Bucureşti - Constanţa şi pe autostrada 4 Ovidiu - Agigea, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, respectiv ninsoare şi strat subţire de zăpadă frământată.

Drumarii acţionează cu utilaje pentru curăţarea carosabilului. Poliţiştii le recomandă şoferilor, pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, să nu pornească la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, scrie Mediafax. 

În același timp, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vânt, ninsoare şi răcire a vremii, valabilă până duminică, la ora 16.00. Potrivit meteorologilor, temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea, Banat şi Crişana, iar local la munte şi în Moldova va ninge. Se va forma polei sau gheţuş.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000