EVZ

Autori

Autor: Alexandru Ghillis

Evoluţie continuă, implacabilă. România cititorilor

DATA: joi, 20 iulie 2017

Interpretându-l pe Lavoisierîn cu totul alt context, că nimic nu se pierde, ci totul se transformă, nu fac decât să-mi reamintesc pe scurt evoluţia iremediabilă în timp a unor domenii socio-cultural-artistice pe care, într-o oarecare măsură, le-am experimentat şi care continuă să mă pasioneze şi acum.

Doamnă Firea, cu regret constatăm că neglijaţi să aruncaţi o privire de la geamul Primăriei! | România cititorilor

DATA: joi, 13 iulie 2017

După cum se vede, timpul trece nemilos de repede şi... Iată!... Deja au şi zburat primele 365 de zile din complicata dumneavoastră viaţă de edil general, în care – să recunoaştem – nu s-a întâmplat mai nimic spectaculos din ceea ce ni s-a promis, în afara tumultului creat de confruntările politice dâmboviţene, izvor de euroi pentru malaxorul mass-media, care a avut zilnic ce să toace.

Doamnă Firea, cu regret constatăm că neglijaţi să aruncaţi o privire de la geamul Primăriei!

DATA: joi, 13 iulie 2017

Departe de lumea dezlănţuită pe întreg întinsul României – fără absolut nicio legătură cu celebrul roman al lui Tho-mas Hardy – o echipă de teleaşti talentaţi creează un serial tv documentar de excepţie despre nişte oameni şi locuri, a căror existenţă pare a se scurge paralel cu aceea a majorităţii trăitorilor din această ţară.

În România secolului XXI, departe de lumea dezlănţuită | România cititorilor

DATA: sâmbătă, 08 iulie 2017

Departe de lumea dezlănţuită pe întreg întinsul României – fără absolut nicio legătură cu celebrul roman al lui Thomas Hardy – o echipă de teleaşti talentaţi creează un serial tv documentar de excepţie despre nişte oameni şi locuri, a căror existenţă pare a se scurge paralel cu aceea a majorităţii trăitorilor din această ţară.

Medici şi… altfel de medici…|România cititorilor

DATA: joi, 29 iunie 2017

Nu am idee cât de mulţumiţi de promisiunile măririi salariilor sunt, până la urmă, medicii din reţeaua sanitară de stat, în schimb, sunt sigur că sunt foarte puţini cetăţenii care ar şti să spună cine este la ora actuală ministrul culturii. Vă puteţi întreba, pe bună dreptate, ce legătură poate fi în România între nevoile breslei medicilor şi autoritatea supremă din cultura acestei ţări. Aparent, niciuna.

Duşmanul de care ai nevoie | România cititorilor

DATA: joi, 11 mai 2017

Atenţie! Observ cum se îndreaptă frontal, direct spre mine, cu privirea pierdută în telefonul din mână-i. Mi se întâmplă asta destul de des când, străbătând o stradă animată, un el sau o ea, captivat(ă) de nelipsitul smartphone, prezintă un real pericol de ciocnire dacă nu l-aş sesiza la timp, ca să mă feresc.

Auzi des: „Las’ că merge şi aşa!”... | România cititorilor

DATA: joi, 04 mai 2017

Azi se pot observa lesne încercările salutare de implementare a unor măsuri moderne de igienă în domeniile alimentaţiei publice şi ale sănătăţii – cu precădere cele funcţionând în regim privat - în dorinţa unor prestaţii fără cusur pentru beneficiarii acestora. Din păcate, adesea bunele intenţii obosesc repejor, împotmolite în vechea meteahnă românească „las’ că merge si aşa!”.

Adevăru-i gol-goluţ: „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba” | România cititorilor

DATA: joi, 27 aprilie 2017

În viaţă, eşti de multe ori impresionat(ă) de turnura luată de unele evenimente sau situaţii, oricum discutabile, trăite personal sau aflate din mass-media despre alţii, în special despre persoane publice, cu precădere din mediul politic sau economic

Viaţă între apeluri la 112 | România cititorilor

DATA: joi, 20 aprilie 2017

Dom’le, îmi zice mai deunăzi chioşcarul de la care îmi iau zilnic presa, mă bucur să te văd în fiecare dimineaţă! Nu aveam părul alb, mă lămureşte el, când am început să lucrez p-acilea şi constat adesea cum dispar peste timp figuri vechi - devenite familiare – şi apar treptat altele noi…

Nostalgia după naţional-comunismul ceauşist nu ocoleşte Facebook-ul | România cititorilor

DATA: joi, 13 aprilie 2017

Odată cu rapida implementare globală a internetului şi a mijloacelor de comunicaţii mobile, au luat naştere şi aşa-numitele reţele de socializare online, printre care, cele mai cunoscute la noi sunt Facebook şi Twitter.

Pagina 1 din 10