EVZ

Autori

Autor: Ramona Feraru

Toni Greblă din nou în faţa judecătorilor

DATA: luni, 03 aprilie 2017

Toni Greblă, fost judecător al Curții Constituționale, are astăzi un nou termen de judecată la ICCJ. El este acuzat de infracțiuni de corupție

Un nou dosar la DNA. Fost vicepreşedinte ANRP acuzat de abuz

DATA: joi, 30 martie 2017

Ingrid Mocanu Popa, fostul vicepreşedinte ANRP, a fost chemată la DNA sub acuzaţiile de abuz în serviciu, deschizându-se un nou dosar.

Tehnocrații au ușurat verificarea șefilor Parchetelor de către ministru

DATA: miercuri, 15 martie 2017

Fostul ministru al Justiției, Cristian Diaconescu a susținut , luni seara, într-o emisiune că Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş a dat o Ordonanţă de Urgenţă în 16 noiembrie 2016 prin care modifică responsabilităţile ministrului Justiţiei în privinţa şefilor Parchetelor.

Anchetă contra cronometru. Inspecția CSM trebuie să termine ancheta lui Mircea Negulescu înainte de a discuta demisia procurorului

DATA: marţi, 21 februarie 2017

Procurorii Inspecției CSM vor decide, pe 28 februarie, asupra cererii de demisie a magistratului de la DNA Ploiești. Doar până la acea dată Inspecția Judiciară poate face verificări

Victimele de la „Colectiv” nu pot să-și primească despăgubirile

DATA: vineri, 17 februarie 2017

Tribunalul Militar București a decis, ieri, că urmașii și rudele victimelor de la clubul Colectiv nu pot primi daunele morale și materiale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și de la cei doi angajați, Antonina Radu şi George Petrică Matei, la data faptelor ofiţeri- inspectori de prevenire cu gradul de căpitan.

Efectele deciziei CCR în privința ABUZULUI în SERVICIU: primul condamnat care SCAPĂ de executarea pedepsei

DATA: luni, 13 februarie 2017

Decizie luată în premieră de justiția din România. Curtea de Apel Alba Iulia a decis să anuleze pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare primită de fostul secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara, Dan Daniel.

Darren White: Dacă protestele au loc acum, Maior și Klemm au eșuat

DATA: miercuri, 08 februarie 2017

Fostul șef US Secret Sevice în România, Darren White, susține că, pe fondul protestelor, ambasadorii George Maior și Hans Klemm trebuie scoși din funcție. El adaugă, într-un interviu în exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”, că sistemul trebuie curățat de corupție și de politicienii care se folosesc de SRI și DNA pentru a-și înlătura adversarii

Ep. II. Darren White, fostul șef Secret Service, face dezvăluiri despre Serviciile Secrete și Justiția din România | Proteste anti-Guvern

DATA: luni, 06 februarie 2017

„Abilitățile SRI sunt foarte bune, dar politicienii le întrebuințează în mod greșit”

Ce le-au pus în brațe tehnocrații lui Cioloș bobocilor lui Dragnea

DATA: vineri, 06 ianuarie 2017

EVZ a făcut o trecere în revistă a lucrurilor bune și rele găsite de noii miniștri instalați la Palatul Victoria după un an de guvernare tehnocrată

Pagina 1 din 2