EVZ

Banii Mafiei din Napoli, Camorra. 28 de milioane de euro falși, tipăriți la Oradea, confiscați în Italia

Carabinierii din Napoli au dat lovitura vieții lor. FOTO: MATESE NEWS
Autor: | | 1 Comentarii | 1177 Vizualizari

900.000 de bancnote euro false, echivalentul a 28 de milioane de euro, au fost confiscate în Italia și vor fi arse în prezența polițiștilor români. Banii au fost tipăriți în Italia și la o tiparniță descoperită, în 2014, la Oradea

Autoritățile italiene au anunțat că 13 persoane au fost arestate și că au fost descoperite trei tiparnițe ilegale, dintre care una în România. În total, au fost confiscate 939.775 bancnote false - de 10, 20 și 50 de euro. Cei doi șefi ai falsificatorilor erau napoletanii Giuseppe A., de 64 de ani, și Giovanni C.,de 59 de ani. Ei s-au ocupat mai întâi să găsească un imobil care să nu trezească bănuielile poliției, iar apoi să organizeze o tiparniță temporară pentru tipărirea de bancnote false timp de 10-15 zile. „În acest interval, ei puteau tipări peste 15 milioane de euro în bancnote false. Apoi întrerupeau operațiunile și transferau tiparnița într-o altă clădire”, a explicat poliția italiană.

Urmăriți ani de zile

Verificare și supravegherea, efectuate de Procuratura din Napoli și de Direcția regională Antimafia, au început în 2012, finalizându-se, luni, printr-o operațiune care a permis identificarea membrilor grupului infracțional din regiunea italiană Campania și din România. În septembrie, 2014, procurorii DIICOT au făcut percheziții în Oradea, inclusiv la o hală din Episcopia Bihorului. S-au găsit 13 milioane de euro falși, în bancnote de 50 și 100 de euro și două tiparnițe, cu tot cu cerneala și matrițele aferente. Italienii au încercat să dea foc unor probe, fără succes. „E cea mai mare captură de monedă falsă din România, de după 1989. Putem spune că rețeaua este anihilată”, declara șefa de atunci a DIICOT, Alina Bica. În urma descinderilor o româncă și doi italieni din Oradea au fost arestați: Ciro Romano și bucureșteanca Laurencia Ioniță, ambii de 25 ani, la fel ca Raffaele Malintoppi, 64 ani, asociat la Color Press SRL, firma care a scos pe piață peste 35 de milioane de euro contrafăcuți, împreună cu tatăl lui Ciro, Vittorio, arestat și el, dar în Italia.

Falsuri aproape perfecte

Oficial, la fabrica din Episcopia se tipăreau pliante și cataloage cu vopsele. În realitate, tipografia lucra pentru mafia napoletană. Procurorii DIICOT și autoritățile italiene susțineau că bancnotele falsificate aici sunt aproape perfecte, motiv pentru care banii și echipamentele folosite sunt analizate de experții Băncii Centrale Europene, ai Europol și de cei ai Institutului Național de Criminalistică. Italia este țara în care sunt fabricate cele mai multe bancnote false. Acestea provin exclusiv din regiunea orașului Napoli, unde sunt implantate majoritatea operațiunilor controlate de Camorra, mafia napoletană.

Banii falși vor fi arși

Procurorii DIICOT le-au oferit românilor implicați în acest dosar posibilitatea de a-și recunoște faptele. Cele trei persoane au încheiat acorduri de recunoaștere cu anchetatorii. Verificările au stagnat, însă, pentru că autoritățile italiene mai au nevoie de câteva elemente pentru a ajunge la „Creierul” acestei rețele. Conform unor surse apropiate anchetei, dosarul este aproape de finalizare iar banii falși, care acum sunt încă probă, vor fi arși de polițiștii români în colaborare cu cei italieni



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000