EVZ

Cine sunt judecătoarele care AU LUAT 4 LA CONCURSUL pentru şefia Tribunalului Bihor? Detalii inedite

Trei, Doamne, şi toate trei...
Autor: | | 1 Comentarii | 1461 Vizualizari

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi respectiv de vicepreşedinte la Tribunalul Bihor s-a încheiat brusc pentru toate cele trei judecătoare din Oradea care s-au înscris în competiţie - Crina Muntean şi Daniela Jurjuţ Lazăr, ambele candidate la poziţia de preşedinte, şi Maria Stance, pretendentă la funcţia de vicepreşedinte

La proba de susţinere a proiectului de management, toate cele trei judecătoare au primit aceeaşi medie - 4.00 - din partea unei comisii formate din şapte persoane, dintre care doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doi judecători de Curţi de Apel şi trei specialişti în management instituţional judiciar, cu toţii numiţi de plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Din cauza notei obţinute şi în condiţiile în care media minimă trebuia să fie 5.00 pentru a accede la proba următoare, ultima, şi anume un examen scris de management judiciar, comunicare şi resurse umane, niciuna dintre cele trei judecătoare de la Tribunalul Bihor nu vor susţine această probă, fiind declarate respinse, informează colegii de la ziarul Bihoreanul.

Tribunalul Bihor va avea o conducere numită

Concursul ratat de judecătoarele Crina Muntean, Maria Stance şi Daniela Jurjuţ Lazăr este al doilea eşuat în acest an pentru desemnarea unei conduceri a Tribunalului Bihor, după ce în vară, la precedentul concurs, candidatele înscrise atunci - Jurjuţ Lazăr şi fosta preşedintă Carmen Domocoş, căreia îi expirase mandatul - au obţinut medii sub cea minimă obligatorie - 7.00. Conform procedurilor legale, în această situaţie conducerea Tribunalului Bihor va fi numită. Prima variantă este ca, la propunerea preşedintelui Curţii de Apel Oradea, Consiliul Superior al Magistraturii să numească un judecător prin delegare pe 6 luni, însă acesta trebuie să fie de acord. În cazul când niciun judecător al Tribunalului nu va accepta delegarea, tot procedurile legale prevăd că va fi numit un judecător prin ordin de serviciu al preşedintelui Curţii de Apel Oradea, persoana numită fiind obligată să execute ordinul, pe o perioadă care nu poate depăşi 6 luni.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000