EVZ

Călin Geambaşu, RĂZBOI TOTAL cu MAMA sa și cu toți părinții care apelează la VIOLENȚĂ. „LABELE JOS, cei care sunteți PĂRINȚI AGRESIVI!”

Autor: | | 4 Comentarii | 2842 Vizualizari

Călin Geambașu se află, de mai mult timp, într-un război dur al replicilor cu mama sa. Recent, artistul a făcut dezvăluiri zguduitoare despre copilăria pe care a trăit-o și despre relația cu mama acestuia.

„Bătăile regulate, atacurile verbale, precum și umilințele le-am încasat exact între 10 și 14 ani. Apoi, am ripostat și am oprit astfel agresiunile fizice asupra mea”, a declarat Călin Geambașu. 

„Apropo de copilărie, în proporţie de 90 % a fost perfectă. (…) Am întârziat 4 minute la ora de pian, m-a descălţat la şcoală şi m-a plimbat prin fiecare clasă, doar ca să mă facă să mă simt într-un fel… El venise să mă asculte ca să vadă cum am studiat şi am tot tras de timp. Când a venit la oră a spus că nu merit tot ce îmi aduce el din Germania, profesoara mea a fost şocată, gestul acela nu l-a înţeles. El avea nişte oscilaţii bruşte, foarte abrupte pe care nu le puteam înţelege.

Ceea ce simt eu despre mamă nu s-a regăsit deloc în ceea ce mi-a arătat mie nevasta tatălui meu. Nu mi-a spus niciodată „Te iubesc!” Şi femelele din regnul animal aduc pe lume pui, dar asta nu le înnobileaază în vreun fel. Mama mea biologică e mai spartantă. Ştiu poze cu ea însărcinată, aveam 50 de cm când am venit, dar eu dacă aş fi femeie, dacă aş fi mamă, nu aş putea să fac ce a făcut ea. Când dădea cu joarda în mine, lua cablul de la video şi dădea… . Nu studiam la pian, eram zburdalnic, dar nu eram vreun huligan.

Ok, să te trag de ureche, să îţi dau o palmă la fund, ok, dar ajunsesem să întreb: „Dar ţie nu îţi e milă să dai în carne din carnea ta?”. Eram siderat, cu mintea mea de copil de 10, 12 ani. La un moment dat am ripostat. Eu eram de la pieile roşii. La vârsta de 15 ani, odată cu aburii Revoluţiei, a fost momentul în care am ripostat. A fost momentul de la care nu mi s-a mai dat nicio palmă. De exemplu, luam o cană din cuptorul cu microunde şi m-a fript. Au căzut câţiva stropi de lapte din cană şi mi-a dat o palmă peste cană şi mi-a spus: „Nu vezi că ai dat câţiva stropi pe covor?”. Ce conta că erau stropi şi cioburi peste tot, pentru că mi-a dat peste mână? Conta pentru că am dat eu câteva picături… Am lipit-o de perete. Din momentul ăla nu a mai dat niciodată în mine. În momentul ăla ştim de frică sau iubim? Suntem oameni sau animale? Bunica este mama mea. Ea este mama mea. La 16, 17 ani, în momente cheie, când începuse să prindă contur lucrurile pe care începeam să le fac, şi-a vândut singura garsonieră pe care o avea ca să îmi cumpăr 3 aparate pentru echipament. Eu nu cred că mai am cum să o iubesc pe nevasta tatălui meu. Pe el îl iubesc atât de mult încât după fiul meu este un fel de zeu pentru mine. Îl iubesc enorm şi tocmai de aceea mi-am sfâşiat sufletul scriind lucrurile acelea. Nu vreau să fim o familie fericită doar la televizor”, a povestit Călin Geambașu, într-o emisiune de televiziune.

Varianta mamei sale este total diferită față de cea a artistului. Cristina Geambașu a povestit cum a fost agresată de acesta, bătută și cum a primit cele mai dure replici de la copilul său. 

În 2001 , Cristina Geambașu a primit o bătaie soră cu moartea din partea fiului ei. Mătușa artistului, Mariana, a făcut mărturisiri dureroase despre familia ei. „Nu trebuia sa se ajunga în situatia asta. Doamne, ce l-a determinat sa zica asa ceva? A fost un copil dorit, ea a mai pierdut o sarcina. Îl mai certa, făcea și multe boroboate.  Cand era la școala, mereu îi chema. Facea tot felul de prostii, nu copilarii erau si lucruri grave. Il mai bateau, dar făcea si rele.  Din cate aud el are niste dosare. Înregistreaza tot. Nu stiu de ce face asta, el zice ca pentru ca a fost batut cand era mic. E diabolic, ce să mai zic. Nimic nu i-a lipsit. El zice ca bunica lui e mama lui.  Ar trebui sa mearga la un psiholog, să nu-i fie rușine. Nici nu poți sa-i spui asa ceva. El zice ca nu e nebun. Petrică se duce și acum cu el la joaca (n.r – Cu David, fiul lui Calin), in parc, îl duce la școala. E foarte atasat de el. Il zice mereu sa mearga la ‘bicu’. Nu stiu, Calin zice ca tatal sau nu se vede cu David, dar Petrica îl duce peste tot.  Calin i-a zis lui Petrica sa o indeparteze pe Cristina. Acum, înainte să apară, i-a dat mesaj, mi-a aratat Petrica, ‘tati meu, îndeparteaza pe cine trebuie, sa fim doar noi, nu ai facut asta, sa te bucuri de ce urmează’. „Nu am vrut să se ajunga aici, dar s-a ajuns prea departe. Petrica și Cristina nu ar fi vrut sa zic asta. A avut o problema la ochi si s-a dus la spital. Asistenta i-a zis sa astepte, dar dupa un timp si-a pierdut rabdarea si a intrat peste asistenta in cabinet.  A batut-o, i-a distrus cabinetul, a venit poliția. Vai, ce a fost acolo. Cristina il scotea din rele de cele mai multe ori.La un moment dat, a intrat în casa, era transfigurat. A intrat în hol și a zis: ‘Unde sunt nenorocitii aștia’. L-am intrebat ce s-a intamplat si a zis ca a venit sa vorbim. A luat-o la pumni, la picioare. Așa bataie n-am vazut in viata mea. M-a lovit si pe mine. Ea s-a ingenunchiat la picioarele lui, Caline, termină, termină. Până nu s-a saturat de bataie nu s-a oprit. Cand am ridicat-o pe Cristina era plină de sânge Dar nu s-a potolit, s-a dus in sufragerie, a spart masuta de sticla, a luat o vaza si a aruncat in vitrina, a rupt dulapul.  Cand a venit Petrica si a vazut-o pe Cristina s-a speriat. I-am zis ca a fost Calin, ca nu-l cunosteai ce figura avea, de nebun. In 2001 s-a intamplat asta. Petrica a inregistrat toata scena asta. E filmată. Pentru că știa ca o sa minta.”, a declarat matusa lui Călin, Mariana, sora lui Petrică Geambașu.

Cristina Geambașu a confirmat spusele cumnatei sale, ba mai mult a povestit cum a inceput cosmarul. „L-am implorat să nu mă mai loveasca. Nu știam ce s-a întâmplat. Mă durea. Mama era in camera de dincolo. Nu voiam sa afle. V-am arătat filmarea de atunci. Se vede pe filmulet ca a distrus mobila.  Daca vreti sa ma credeti, va zic pe cuvantul meu de onoare, eu nu stiu de ce am primit acea bătaie. Nu l-am intrebat niciodata. Probabil este vorba despre acelasi discutii pe care le-a tot repetat.  Ura asta s-a adunat din momentul in care a inceput sa-si castige banii singur, de la „Scoala Vedetelor”, de cand a devenit independent. Cand se credea mai mare decat era de fapt.  Eu am stat foarte mult singura cu el, am avut rol de mama și de tata. Calin a fost un copil mai zburdalnic. Eu l-am scos din toate prostiile pe care le facea. Pe la 19 ani mi-a spus, sincer a fost, am crezut ca a fost o gluma. Mi-a spus atunci ca il cunosc atat de bine încât si-ar dori sa mor. Eu cred ca de aici a pornit ura si a vrut sa ma indeparteze.  Vrea sa ma indeparteze de copil pentru ca el spune ca sunt proastă. El imi zice mie CO2, la inceput imi zicea Cristina. Mama ii zicea mamei mele. Cand a inceput scoala, ii auzea pe colegi cu „mami” si „tati” și a început si el sa-mi zica asa. Mai tarziu imi zicea Sherlock Holmes, pentru ca reuseam sa-l prind cu orice, apoi m-am transformat in 112, dar cand si-a dat seama ca e de bine a schimbat din nou. Apoi mi-a zis CO2, iar copilul lui imi zice „Codoi”. CO2, de la Elena Ceausescu, era o gluma pe vremuri cand in loc de CO2 a citit „CODOI”, a declarat Cristina Geambașu.î

Atac dur la adresa mamei sale

Imediat după ce mama sa a declarat, într-o emisiune de televiziune, că nu a avut probleme cu acesta până la vârsta de 14 ani, artistul a postat pe pagina sa personală de Facebook un mesaj la adresa mamei sale, dar și la adresa tuturor părinților ce apelează la comportament agresiv față de copiii lor. „madam CO2: „până la 14 ani NU am avut probleme cu el”. (!!!)

Păi, atunci, de ce a lovit și a înjurat, acest zbir sovietic deghizat în straie femeiești?  După aia am ripostat și nu i-a mai convenit... Mă bucur. S-a oprit. Facem slalom printre mentalități bolnave.  Trăim într-o societate în care abuzul și agresiunea la adresa minorilor fără apărare este perfect tolerată și chiar încetățenită. De ce riposta este inacceptabilă? Dai? Așteaptă-te să o și iei înapoi la un moment dat. Și nu, nu se cheamă "răzbunare", ci echitate. Agresivitatea generează ripostă sau resemnare. Lege: Cauza naște Efecte.  Universului îi place echilibrul. "Bătaia e ruptă din Rai" - CE BLASFEMIE !  Se folosesc unii în mod josnic chiar de numele lui Dumnezeu pentru a acoperi şi perpetua RĂUL personificat, peste generații și generații, și o fac cu mare viclenie pentru a profita de credința şi bunul simț al victimelor acestora, încercând astfel a le închide gura! Să-și mai coasă prezervativele cei care nu sunt în stare să fie părinți autentici și complet dedicați... Copiii nu au nici o vină pentru interesele, ambițiile sau bețiile adulților.  Funcții de reproducere au și animalele. Povestea de abia după aia începe. Dacă începe. Copilul nu este "sacul de box" al nervilor, problemelor sau geloziilor părinților. Egoismul și Orgoliul nu au nici o legătură cu noțiunea de a fi părinte. Nici cu Divinitatea. Nu degeaba psihologi și psihiatrii din întreaga Lume au studiat cazuistica și simptomatologia disfuncționalităților "Părinților Toxici - Narcisiști" (NPD-Parents). Și NU, "rufele murdare nu se spală doar în familie" fiindcă oamenii învață de la oameni și ce să DA și ce să NU. Înlocuim în DEX "demascare" cu "mușamalizare"?  În spatele "gunoiului sub preș" și a unor vorbe precum "NU SE SPUNE / NU SE FACE" se comit multe abuzuri tăinuite ce creează rezonanțe disonante, în timp.  Nu degeaba există Drepturile Asertive rezervate fiecărei persoane, drepturi ce se referă la libera exprimare și comunicare în granițele adevărului. --- Există dezechilibre sociale și parentale care privesc întreaga noastră comunitate, blocată în dogme străvechi. Am primit calitatea de a măsura aceste dezechilibre parentale trăite odată ce am devenit tată la rându-mi, iar băiatul meu are aproape 10 ani și nu a cunoscut nici măcar celebra "palmă la fund" sau vreun bobârnac (iar rezultate deja înregistrează!).  Am citit mult și am simțit să fac exact INVERS decât ceea ce am văzut și nu mi-a plăcut.  Deci, se poate face educație și fără agresiune; cu explicații, exemple, joacă și motivare. Dacă aș fi vorbit înainte de a îndeplini această calitate mi s-ar fi putut spune (pe bună dreptate) că "voi vedea eu cum va fi când voi fi părinte". Ei bine, am aflat: se poate și altfel.  Am vrut ca DaviN, copilul meu, să crească "pe curat", nu în amorțeli sau aparențe. Algocalmin sau Operație? Am ales să îmi deșert gunoiul în raport direct cu Inchizitorul meu, fără a purta peste generații acealeași metehne. Am descărcat răul prin mine, neafectând astfel alte persoane complet nevinovate. --- Astăzi există Telefonul Copilului 116 111. În anii copilăriei mele, nu se punea problema. Frica și Supunerea erau Baza Educației!  Noroc că regulile UE ne obligă să luăm măsuri și legat de acest primitivism de sorginte bolșevică. Din 1 Ianuarie 2018 s-a înființat și Instituția Avocatului Copilului. Așa că, labele jos, cei care sunteți părinți agresivi!  Cereți-vă profund iertare și nu mai repetați gestul, apoi încercați să compensați, a scris artistul pe rețeaua de socializare. 



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000