EVZ

Care este ORAȘUL care UMILEȘTE JUDEȚUL lui Dragnea. Decizia de ULTIMĂ ORĂ luată de două tinere I GALERIE FOTO

Autor: | | 2 Comentarii | 1645 Vizualizari


Vezi galeria foto:

În timp ce în România există județe, ca Teleorman, în care nu se vinde nicio carte, iar în rest se închid librăriile și vânzarea de cărți s-a dovedit a fi o afacere mai degrabă falimentară, două timișorece deschid, vineri, prima librărie independentă. ”La Două Bufnițe” este o alternativă la librăriile comerciale, abordând o rețetă nouă în acest domeniu.

“Acum câţiva ani, în Timişoara s-a închis o librărie. Apoi, a doua, a treia, a patra… Altele s-au restrâns, şi-au cedat bucăţi din spaţiu. Într-un oraş universitar cu tradiţie, în care tocmai dispăruse şi ultimul anticariat, cărţile aveau tot mai puţin loc. Din fericire, între timp a apărut o generaţie de tineri un pic altfel: pasionaţi de lectură, entuziaştişi, în plus, ceva mai întreprinzători. Printre ei – Oana şi Raluca, profesioniste ale cărţii, care însufleţesc Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara. Iar acum, când ele deschid librăria «La Două Bufniţe», o librărie un pic altfel, pentru cei care iubesc cărţile (şi locurile frumoase, şi cafeaua), începe să fie un pic mai bine şi pentru noi, scriitorii, şi pentru voi, cititorii, şi pentru Timişoara. Dacă tot e să fim cu adevărat capitală a culturii europene”, relatează scriitorul Radu Pavel Gheo.

Ele sunt ”două Bufnițe”: Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan

Raluca Selejan și Oana Doboși-Potcoavă, fondatoarele librăriei ”La Două Bufnițe”, nu vor doar să vândă cărți, cât să educe. Librăria lor, amplasată în Piaţa Unirii nr 11, e concepută ca  spaţiu cultural pentru timişoreni şi mediul artistic local, dar şi pentru turiştii care vizitează oraşul. 

Librăria are propria selecție de cărți, o ofertă aparte pentru adulți și copii și, dincolo de acestea, cele două tinere oferă consiliere în alegerea cărților care să asigure lectura perfectă și potrivită. Amândouă sunt devărate devoratoare de cărți. De aici li se trage și numele ”două bufnițe”. Plus faptul că ambele poartă ochelari. ”Prietenii ne mai spun bufnițe. Stăm foarte mult și citim noaptea și ne văd online și ne întreabă ce facem. Noi citim și le trimitem citate sau recomandări de cărți”, a spus Raluca Selejan.

”O librărie trebuie să țină cont și de responsabilitatea culturală”

“Ne dorim ca librăria noastră să devină un loc al întâlnirilor şi discuţiilor pe teme culturale, ca prin oferta de carte să asigurăm vizibilitate şi titlurilor mai puțin mainstream, încurajând actul artistic. Credem că pe lângă responsabilitatea comercială, o librărie trebuie să țină cont și de responsabilitatea culturală pe care o are, de aceea ne-am permis să venim cu propria selecție de cărți bune, și cu propria experiență de lecturi pe care o punem la dispoziția celor care ne trec pragul în căutarea unui volum care să le deschidă orizontul”, spun asociatele librăriei ”La Două Bufnițe”, Oana Doboşi – Potcoavă și Raluca Selejan.

Librăria lor va fi, după modelul unora celebre din occident, un mediu de educare și formare al viitorilor scriitori, muzicieni sau artiști din oraș. „Ideea ne-a venit în urmă cu doi ani, discutam la universitate, dar am zis să mai prindem experiență. Dar anul trecut pe vremea asta am spus să ne deschidem librărie. E un timp rezonabil pentru că în această perioadă am lucrat noi două și atât”, a declarat Oana Doboși-Potcoavă.

Oana Doboşi – Potcoavă și Raluca Selejan au, fiecare, 28 de ani. Ele sunt și organizatoarele Festivalului Internațional de Literatură Timișoara, eveniment ajuns, toamna aceasta, la ediția a cincea.

În perioada 2 – 7 decembrie, librăria independentă ”La Două Bufniţe” se va lansa, printr-o campanie de comunicare, ”Săptămâna Bufniţelor”. Programul acoperă şapte zile şi cuprinde 11 evenimente şi 30 de invitaţi atât din Timişoara, cât şi din ţară (muzicieni, artişti, scriitori şi prieteni ai Bufniţelor).

Teleorman, județul unde lumea nu citește

Județul Teleorman este singurul din România în care nu este deschisă nici măcar o librărie, acesta fapt fiind semnalat de polițistul Marian Godină, cu ocazia lansării cărții sale. Cunoscutul polițist a aflat de la directorul de vânzări al editurii care l-a publicat, că în Teleorman  nu mai existp librării de cinci ani, ultima închizându-se în anul 2011.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000