EVZ

Ceramica de Horezu. Meșterul Mischiu face farfurii cu suflet. Neaoș, românește!

Tradiția ceramicii de Horezu se transmite din tată-n fiu, având rădăcini puternice în pământul românesc. FOTO: MARIUS VLAD
Autor: | | 1 Comentarii | 994 Vizualizari

Vasele de Horezu se produc de sute de ani în micul sat din nordul Olteniei. Iar calitatea materialelor folosite, frumuseţea detaliului şi coloritul lor viu le-au făcut celebre. De altfel, din decembrie 2012, ceramica de aici a fost introdusă în patrimoniul UNESCO. De 25 de ani, meșterul Mischiu a pornit pe urmele bunicului și nutrește speranța ca fetița de 11 ani să ducă mai departe tradiția familiei

Arta ceramicii este atât de veche, încât se confundă cu însăşi istoria umanităţii. Meşterul din Horezu lucrează de un sfert de secol în atelierul de pe strada Olari, împreună cu soția, Maria. „Pe timpuri a lucrat bunicul, dar taică-miu nu a mai îmbrățișat meseria asta atât de delicată și elegantă. Altele erau timpurile...De altfel, și eu m-am apucat mai târziu de treaba asta, pe la 24 de ani, pentru că înainte am lucrat în minerit. Era însă greu cu naveta și uite așa, împreună cu un văr, ne-am decis să purcedem pe drumul olăritului. Că doar aceasta este emblema locului. Acum lucru numai cu nevastă-mea”, își începe istoria Costică Mischiu.

Cocoșul, simbol emblematic

„Lutul îl luăm dinspre Romani, îl ducem acasă și pe roata olarului se fac oalele, se decorează... Eu le plămădesc, iar soția le pictează. Cel mai des folosim tonurile de roşuportocaliu, verde, albastru şi brun. Cocoșul, spirala, steaua, pomul vieţii, linia ondulată, cercurile concentrice, spicele de grâu, peștii, sunt motivele atât de cunoscute pe care le-am păstrat și noi”, continuă meșterul care, între timp, ne indică desenele mângâind câte o farfurie, câte un castron. Ne povestește că, în perimetrul respectiv, olarii fac adevărate arabescuri din culoare. Recurg la o tehnică specială, adică jirăvirea, pentru a-şi ornamenta farfuriile, unind marginile unei spirale cu centrul ei, în timp ce vopseaua este încă udă. În acest fel se nasc nenumărate modele, prin combinarea culorilor. „Noi folosim pentru decorare cornul de vacă, pe care îl umplem cu vopsea şi gaiţa, adică pana de gâscă sau de găină prin care se scurge vopseaua din corn”, mărturisește meșterul Costică.

Farfurie cu suflet

„Am credinţa că din pă- mânt ne naştem şi în pământ ne întoarcem. Asta are o puternică legătură cu oalele noastre. Ceramica este lut cu suflet, pentru că este adusă din măruntaiele pământului şi modelată apoi cu roata şi cu mâinile. Cu fiecare bol, chiup sau cană, repet actul ințial al creaţiei. Și folosesc elementele fundamentale ale vieţii: apa pentru modelaj, aerul pentru respiraţia golului din cană şi focul din cuptorul de ardere. Am învățat că, asemeni pământului, lucrarea trebuie să iasă desăvârşită, pentru a intra în eternitate”, adaugă profund Costică Mischiu.

O codană în gospodărie

„Prima dată se modelează vasul, se lasă puțin la zvântat, se decorează, după care se mai lasă puțin la uscat, se răzuie pe spate, se face foarte fină, se dau găuri și se pune ștampila, adică numele producătorului”, ne arată meșterul, după care continuă: „Să nu uităm, ceramica de Horezu este un brad de țară și asta ne obligă. În plus, am început să-mi diversific creațiile ca să mă adaptez la nevoile mai la modă, să-i zic. Așa că am făcut și magneți, am introdus și alte culori mai vii”. Constantin Mischiu speră că poate, cândva, fetița lui de 11 ani să ducă tradiția mai departe. „E prea mică încă. Dar este curioasă și îi place să ne privească când lucrăm. Pe asta mă și bazez când zic că poate o să se îndrăgostească și ea de arta asta”.

Taxe peste taxe la târguri

Cât despre desfacere, Constantin Mischiu ne povestește că nu are vreun magazin și asta în primul rând din cauza faptului că lucrând doar în doi oameni nu poți face atâtea obiecte. La care, deși nu stai foarte mult, implică numeroase operații, multă migală. „Mergem la târguri, muzee, cel mai mult la centrele culturale din toată țara. La iași, Suceava, Rădăuți, Cluj, Craiova, pe la muzeul satului, pe la țărani. Ca afacere a mai scăzut, nu mai este cum era pe timpuri”, ne spune cu tristețe meșterul. „Pe vremuri ni se asigura cazarea, se deconta drumul, mâncarea. Era altfel decât acum când majoritatea evenimentelor sunt cu taxe. Depinde de organizatori, dar este destul de scump. De obicei dăm de la trei la cinci milioane de lei pe trei zile”, conchide olarul.

Unde îi găsiți: Facebook: constantinmischiu / e-mail: constantinmischiu@gmail.com 



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000