EVZ

Un copil sărac din Darabani a ajuns cel mai valoros neurochirurg al României. POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Pentru a-și putea publica tratatul de medicină, Leon Dănăilă a intenționat să-și vândă apartamentul. „N-am fost niciodată bogat, chiar și acum, câștig un pic peste 2.500 de lei lunar”, spune Leon Dănăilă. FOTO: EVZ
Autor: | | 2 Comentarii | 1393 Vizualizari

În rândurile de mai jos, veți citi povestea unui personaj emblematic al medicinei noastre, Leon Dănăilă, om, doctor, academician

În peisajul spitalelor românești, tot mai decolorat de exodul medicilor în țări mai așezate, un bătrân cu părul nins și spatele drept, care poartă pe sub halatul alb o cravată din alte timpuri, își așteaptă nerăbdător pacienții. „Mă trezesc devreme, foarte devreme. La 3.30 sunt în picioare și mă apuc de citit. La șase sunt deja la spital, încep consultațiile”, explică, ușor jenat, Leon Dănăilă. Are 84 de ani, a realizat până astăzi mai bine de 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier, iar la ușa cabinetului său e, zi de zi, coadă.

Și-a găsit „drumul” într-o grămadă de gunoi

Cum a reușit însă acest bărbat să câștige încrederea atâtor oameni? Povestea sa de succes, atât de cunoscută în mediile înalte ale societății, s-a înfiripat pe străduțele prăfuite ale Darabaniului, orășel modest din județul Botoșani. Eminentul profesor nu se sfiește să vorbească despre greutățile de la începutul vieții. O face chiar mândru, sincer, dezinvolt: „M-am născut într-un loc unde se agață harta-n cui. Tata nu știa carte, iar mama avea patru clase. Nu m-am născut cu cărți în casă, dar, la un moment dat, s-a întâmplat un fapt deosebit. Am găsit într-o grămadă de gunoi un capitol dintr-o carte de chirurgie. Am luat-o, am șters-o, am cusut-o și am citit-o. Atunci mi-a dat prin cap: uite ce bine e să operezi și să-i faci bine pe oameni. Nu scria acolo cum se face operația, nu erau detalii și asta m-a intrigat. Domnule, eu vreau să văd de la început și până la sfârșit. Nu erau descrise ca să le înțeleg. Asta m-a determinat să fac medicina și să mă dedic oamenilor”.

Leon Dănăilă a vizitat ieri redacția Evenimentul zilei și Capital, acordând un interviu pentru revista Doctorul zile. FOTO: Marius Vlad

S-a înscris în Partid pentru a putea studia în SUA

Acest secret dezvăluit, acest mic și decisiv imbold, s-a transformat, în anii care au urmat, într-o extraordinară șansă la viață pentru zeci de mii de oameni. Leon Dănăilă a introdus în neurochirurgia românească operațiile la microscop, făcând uitate intervențiile pe creier executate „cu degetul”. „E adevărat, erau medici care scoteau tumora cu mâna, fapt ce determina o rată alarmantă a mortalității. Atingea în jur de 50%”, rememoreaă maestrul.

De remarcat că, pentru a putea studia în SUA, acolo unde astfel de intervenții delicate erau realizate sub microscop, Leon Dănăilă s-a înscris în Partidul Comunist, condiție indispensabilă deplasării peste Ocean.

A mers să învețe în America, apoi a revenit în România, a inovat sistemul medical, a devenit respectat, iubit. A devenit un erou, un erou adevărat. O reverență, stimate domn!



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000