EVZ

Povestea unui român care predă matematica în SUA. „Oamenii s-au săturat să fie MANIPULAȚI, ACUZAȚI, puși la respect de așa zișii corecți”

Autor: | | 13 Comentarii | 6944 Vizualizari

Radu Jörgensen, scriitor, ziarist, geofi zician și profesor de matematică, pare el însuși un personaj de roman. Născut și crescut în România, școlit în Suedia și America, Radu a devenit, în timp, un cetățean universal. Povestea sa de viață stă mărturie

Cum ați ajuns să predați matematica la o școală din SUA?  Cine este de fapt Radu Jörgensen, cum vă definiți?”. Întrebarea, de acomodare, este preluată din zbor și disecată seducător: „Înainte de a mă prezenta ca, știu și eu, scriitor, profesor, publicist sau geofizician, aș zice că sunt un tip împătimit de lectură, de studiu, de arta unei continue îmbogățiri sufletești. O studiez și o practic. În general, în viață nu îmi propun să acumulez bunuri, ci experiențe, trăiri. În America am ajuns din pură întâmplare, la începutul anilor 2000, mai întâi pentru o lună de zile, în Sud, în Alabama. 

S-a nimerit să fie aprilie și azaleele erau în floare. M-am îndrăgostit! Am stat într-un campus, scriind la un studiu comparativ între școala universitară americană și cea suedeză. Am vizitat mai multe facultăți la diferite institute și, la unul dintre ele, am ajuns să stau de vorbă cu un profesor australian. Care după un sfert de oră, în care ne-am studiat reciproc, m-a întrebat, foarte direct: vrei să vii să studiezi aici, avem un program de postuniversitare foarte solid? N-am marșat imediat, dar m-am întors în Suedia cu gândul la azalee, la lumina de Sud, la păsările mici și intens colorate și la lianele cu flori mov, ca niște struguri imenși, care le concurau pe cele albe ale copacilor pe care șerpuiau. La autostrăzi, la... libertatea și la felul de a fi, direct, știți, al celor pe care-i întâlnisem”.

Rucsacul cărămiziu, conservele de pește și huiduielile minerilor

E limpede, Radu Jörgensen a fost sedus de azaleele Sudului și de verticalitatea discuțiilor cu profesorii de peste Ocean, dar cum arată viața unui dascăl român în SUA? Cum s-a născut visul american al lui Radu? „Tocmai, vedeți, în adolescență, când simptomul acesta de obicei apare, n-am fost atins de visul american. Mi-am făcut liniștit liceul în București, am învățat cu o plăcere de nedescris matematica, am intrat la facultate fără probleme, al doilea pe o listă de câteva sute, și am bătut toți munții și satele României cu rucsacul în spate. Aveam un rucsac cărămiziu, pe cadru, de care eram foarte mândru. Îl umpleam cu conserve de pește, două, trei borcane de fasole cu carne, un pulover, un hanorac legat la brâu, bocancii în picioare și gata: Bucegi, Piatra Craiului, Apuseni, Lacul Roșu, mănăstirile... La un moment dat am avut și un câine lup, îl luam cu noi. Sigur, în anii optzeci nici nu se punea problema călătoriei în occident. Acolo am ajuns prima dată în 1990. Când am coborât pe peron la Södertälje, în Suedia, îmi vuiau încă urechile de huiduielile minerilor și ale gospodinelor care vânau studenți la universitate, acasă”.

Xenofobia, Suedia și țigăncile agresive

Radu își trage sufletul, apoi se smulge de la pieptul amintirilor dragi: „Viața unui profesor român, sau sârb, sau chinez sau indian... ce să vă spun, America nu suferă de xenofobie așa cum, în parte, occidentul european suferă. Sigur, există și motive obiective. Săptămâna trecută m-am întors de la Oslo. Un oraș spectaculos în simplitatea lui, cu un arhipelag pictural... Imaginea numărul unu a vacanței, fotografia de suflet, nu neapărat cea măsurată în pixeli, e cea a căsuțelor de vacanță roșii, galbene, verzi, presărate pe insula pietroasă Lindöya, pe vârful căreia ne cățărasem și de unde priveam tot arhipelagul. Bun, ca să nu divagăm, înapoi la xenofobismul în parte provocat al vesticilor: singurul lucru deranjant într-un Oslo leneș, de vară, erau cerșetorii care vorbeau, surpriză, o românească stricată, abia recognoscibilă, și împănată cu înjurături. Relativ agresive, zeci de țigănci zăngăneau conserve cu monede prin fața turiștilor și localnicilor, îndemnându-i la... caritate, pe strada mare. Mă rog, asta e”. Revenind la viața unui profesor în America: „În SUA sunt peste 20 de milioane de studenți și peste 4.500 de institute de învățământ superior. Incredibil, nu? Mulți profesori de științe exacte sunt proveniți din străinii care au studiat în graduate school în America, ca și mine. A preda matematica, gimnastica minții, găsesc că e, sufletește, gratificant. Peste tot în lume, oamenii sunt în genere reticenți, chiar refractari studiului matematicilor superioare și America nu face excepție, așa că a motiva un student și a-l ajuta să se relaxeze și să atace curajos teoria funcțiilor, probabilitățile, statistica sau algebra liniară, îți oferă o recompensă imediată. Plus că intri în contact cu oameni de pe toate coordonatele globului, mexicani, salvadorieni, etiopieni, ghanezi, esteuropeni”.

Teama de multiculturalism

Cum ar trebui să înțelegem multiculturalismul pentru a ne fi bine tuturor, indiferent de convingerile religioase, culturale, politice etc? Radu Jörgensen e la post: „Din cauza corecților, a recenților, multiculturalismul e un cuvânt de care oamenilor a ajuns să le fie frică. Deși ce poate fi mai frumos decât o lume unde - meritocrația, competiția fiind lăsate să funcționeze, trufia și orgoliile ținute în frâu, etichetele interzise, cenzura de orice fel abolită - să te poți bucura în același timp de experiențele tuturor? Să ai acces la o autostradă culturală cu cât mai multe exituri”.

„Europa are nevoie de alți conducători!”

Corectitudine politică - ce rol joacă ea? Cum s-a ajuns la situația ca o simplă idee (salutară inițial, acum din ce în ce mai contestată) să bulverseze nu doar mediile academice, ci o lume întreagă? Poate corectitudinea politică să schimbe profilul cultural al Europei? Ce opinie are domnul Jörgensen? „Au fost mai multe etape, pornind din 1968 încoace. Exact cum spuneți, ceea ce părea și era absolut legitim atunci, a ajuns treptat un curent cu serioase tendințe dictatoriale. Comportamentul din bun simț a ajuns să fie înlocuit de unul dictat de norme artificiale și toți cei care nu se adaptează, sunt supuși oprobiului. Deși născută ca o mișcare împotriva discriminării, ea reprezintă astăzi cea mai discriminatorie forță atât în America, cât și în Europa. Zeci de subiecte au devenit tabu. Unele religioase, altele pe motive etnice, de gen, de orientare sexuală. Orice discurs, orice intervenție publică, este luată la bani mărunți de cenzura instituită de acest grup”.

Riscul de alunecare spre extremele naționaliste

Subiectul nu este nici pe departe epuizat: „Nici Europa nu e scutită, nu. Are nevoie de alți conducători, fără discuție. De o viziune. Altfel, riscul e de fugă a electoratului spre extremele naționaliste. Franța a trecut, ce-i drept, cu bine peste examenul Le Pen. Până una alta, uniunea a supraviețuit. În America, sistemul bipartit democrat/ republican nu permite partidelor mici, naționaliștilor să ocupe poziții periculoase. Rezultatul alegerilor prezidențiale americane din toamna trecută e însă primul semn că lumea, marea masă de oameni obișnuiți s-au săturat să fie manipulați, acuzați, puși la respect de așa zișii corecți. Interesant este că, născut în lumea academică de stânga, acest curent a ajuns astăzi, după patruzeci și de ani să facă... poliție chiar și în interiorul acestei lumi academice. Am prezentat situația în EXIT 45, cartea pe care am scris-o”.

Un geofi zician îndrăgostit de litere

Radu Jörgensen, romancier, traducător, jurnalist, inginer geofizician și matematician român stabilit în Statele Unite, s-a născut în 1962, la Iași. Este absolvent al Facultății de Inginerie Geologică și Geofizică de la Universitatea din București (1987). La nivel postuniversitar, a studiat ziaristica, la Universitatea din Göteborg, și pedagogia generală și matematică, la Universitatea din Växjö, Suedia. În 2004 a obținut în S.U.A. titlul de Master of Science in Mathematics la Universitatea din Birmingham, Alabama. Din 1990 până în prezent a publicat reportaje culturale și comentarii politice în Revista 22, Expres, Phoenix, Expres Magazin, Românul, Tinerama etc. A debutat ca romancier cu Clovnul din lemn de gutui, Editura Nemira 1998, în urma câștigării Premiului Nemira. În prezent, Radu este conferenţiar universitar în domeniul matematicii la un colegiu din Maryland, S.U.A.

Tinerii cu minți sclipitoare și fenomenul de drain-brain

Ce părere are Radu Jörgensen despre fenomenul drain-brain și cum afectează acesta țara noastră? Mai ales acum, când americanii, de pildă, ne recrutează elevii străluciți încă de pe băncile liceelor? „Cred că problema trebuie privită în perspectivă. E nevoie de un vaccin cu spectru foarte larg, de aplicat întregului corp social și nu de o simplă pastilă de administrat super-valorilor. Încercarea de a păstra aici tinerii trebuie făcută indirect și nu prin constrângeri sau stimulente. Schimbul de experiență internațional trebuie încurajat în continuare, zic eu, dar imaginea, starea țării unde acești tineri ar fi să se întoarcă după stagiile de patru, cinci sau zece ani în străinătate, trebuie mult îmbunătățită. În primul rând, trebuie ieșit din haos. Cu un program clar: domnule, asta ne propunem să facem ca guvernanți, nu să-i scoatem repede din pușcărie pe corupți”.

Romanul care nu respectă tabu-uri

Radu Jörgensen a descris mediul academic de peste Ocean într-o carte remarcabilă - Exit 45 -, apărută anul acesta la Editura Humanitas. Acțiunea de secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali și convervatori, între diferitele grupuri etnice, între intervenționiști și pacifiști, între cei militanți-cu-tot-dinadinsul și cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între profesori și studenți, între Wall Street și main street. Personajele vin din medii atât de diferite, ca ortodoxia sârbească și catolicismul polonez, din China mai nou capitalistă și Argentina pampasurilor lovite de secetă. Romanul nu respectă tabuuri, e un studiu de sistem și are ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depășiri legale și ilegale, frână până la zero, așteptare panicată, plecare în trombă și, din nou, goană susținută.

UE - în secolul XXI, România - în secolul XIX

Cum a regăsit profesorul Radu Jörgensen România, după aventura scandinavă și cea americană? „În materie de cultură, adică teatru, operă, carte, inclusiv traducere, stăm bine. Dar nu e admisibil, spre exemplu, să fii parte din Uniunea Europeană în secolul XXI și să ai o infrastructură de sfârșit de secol XIX. E de neconceput să nu poți străbate stațiunea Predeal, trei kilometri în fond, în mai puțin de două ore, încercând să te întorci în Bucureșt



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000