EVZ

Coutinho a devenit „extraterestru”

Brazilianul Coutinho, transfer de marcă pentru catalani. FOTO: FACEBOOK/LIVERPOOLFC
Autor: | | 0 Comentarii | 312 Vizualizari

FC Barcelona a anunțat, ieri, transferul oficial al brazilianului Philippe Coutinho, de la Liverpool. Pentru a-l aduce pe „Camp Nou”, clubul catalan va suporta o clauză de reziliere uriașă

FC Barcelona a ajuns la un acord cu mij locașul brazilian Philippe Coutinho. În vârstă de 25 de ani, Coutinho se numără deja printre starurile de drept ale fotbalului mondial, iar telenovela transferului său s-a încheiat, astfel, în favoarea echipei catalane.

Acord pe cinci ani

Barça a plătit 120 de milioane de euro pentru transferul internaționalului brazilian de la Liverpool, urmând ca alte 40 de milioane să intre treptat în conturile clubului englez în funcție de bonusuri. „Jucătorul va semna un contract pe cinci ani și jumătate și va avea o clauză de reziliere a contractului în valoare de 400 de milioane de euro”, s-a arătat, ieri, pe siteul catalanilor.

După ce l-a pierdut în vară pe Neymar contra sumei de 222 milioane de euro (ajuns la PSG), gruparea „blaugrana” a mai efectuat un transfer de peste 100 de milioane de euro, când l-a adus pe Ousmane Dembele de la Borussia Dortmund. Acum, odată cu achiziționarea lui Coutinho, Barcelona va renunța la cinci jucători, tocmai pentru a echilibra balanța fair-playului financiar. Philippe Coutinho a părăsit, așadar, Liverpool, echipă unde a bifat 201 partide oficiale, marcând de 54 de ori pentru „cormorani”.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000