EVZ

Crin Antonescu are DEZVĂLURI INCREDIBILE despre Iohannis: „Confirm că au existat PRESIUNI să NU candidez”

Autor: | | 19 Comentarii | 24415 Vizualizari

Fostul președinte al României, Crin Antonescu, a vorbit despre retragerea sa din cursa pentru președinție, în 2009, atunci când politicianul a fost înlocuit de Klaus Iohannis pe ultima sută de metri, înainte de ziua alegerilor.

Antonescu a recunoscut că la momentul respectiv a aflat că există oameni care nu îl „doresc” președinte din Sistem, dar acest fapt nu i-a influențat de nici un fel decizia de a se retrage.

„Asta este o discuție pe care nu aș fi deschis-o, o uitasem deja. Un domn a vorbit într-o emisiune TV că eu în 2009 am aflat că voi fi înlocuit de Klaus Iohannis la presiunilor unor oameni din sistem. Am confirmat că dețineam aceste informații, dar nu mi-au influențat retragerea de pe scena politică. Alegerea actualului președinte a fost făcută de colegii mei de partid, la care am participat și eu. Am decis să nu mai de gând să candidez în urma rezultatelor slabe de atunci, adică din 2009. Partidul Liberal, ați văzut și dumneavostră că merge la fiecare alegeri cu frânele puse”, a spus Crin Antonescu la România TV. 

Iohannis este ACUZAT DE O MARE TRĂDARE. Atacul vine de la un PERSONAJ CELEBRU, aflat în spatele gratiilor

Candidatura lui Antonescu la alegerile prezidențiale din 2009 a fost susținută de reprezentanți proeminenți ai societății civile din România, precum Doina Cornea, surorile lui Corneliu Coposu, istoricii Lucian Boia și Neagu Djuvara, precum și de Gheorghe Ciuhandu, primarul Timișoarei ales din partea Alianței pentru Timiș, de Nicolae Robu, senator și rector al Universității Politehnica din Timișoara.

Antonescu îl desființează DEFINITV pe Ludovic Orban! De ce îl susține pe Bușoi

La primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui României, desfășurat la 22 noiembrie 2009, Crin Antonescu a terminat pe locul al treilea, întrunind 20,02% din sufragii. În al doilea tur de scrutin, Crin Antonescu l-a susținut pe candidatul Partidului Social-Democrat, Mircea Geoană.

Cum a devenit Mircea Geoană președintele bancurilor în 2009


Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000