EVZ

Despre conștiința civică și nu numai... Medicii, acești oameni minunați și poveștile lor nespuse

Autor: | | 1 Comentarii | 417 Vizualizari

Săptămâni de foc la început de septembrie... Multe leucemii acute, cazuri noi. Pacienţii? Români/romi, jumătate-jumătate din cazuri.

În primă instanţă nu am dat atenţie acestei constatări, pacienţii sunt pacienţi şi trebuie trataţi în mod egal. Ceea ce m-a frapat, însă, a fost reacţia diferită în faţa bolii, a pacientului, a familiei şi asta dincolo de diferenţele de educaţie pe care le invocăm de fiecare dată.

Pacientul român vine singur la spital, deoarece familia nu se descurcă în Bucureşti, nu are donatori, iar potenţialii donatori din familie nu pot fi accesaţi pentru a dona măduvă pentru transplantul de celule stem, deoarece sunt certaţi de mai mulţi ani şi... nu mai ştiu unii de alţii... Iar de donat sânge, nu se pune problema, apropiaţii având fel de fel de fobii, patologii sau probleme sociale, şi trebuie să ne bazăm, ca de fiecare dată, pe donatorii voluntari care s-au împuţinat constant în ultimul timp. Pacientul de etnie romă vine cu vreo 40 de aparţinători extrem de suportivi şi grijulii, deşi mult prea apăsători pentru medicul curant care trebuie să facă faţă volumului mare de oameni dornici să afle despre boală, despre cum ar putea să fie utili.

Aparţinătorii romi, însă, se duc în masă să doneze sânge dacă li se cere, deşi unii au diverse patologii care realmente contraindică donarea, fac teste de compatibilitate pentru a dona măduva, iar când mai mulţi dintre ei sunt compatibili cu ruda-pacient, încep să se certe între ei, deoarece fiecare vrea să fie el cel ales să doneze... Reacţie diferită în faţă bolii, culturi diferite, abordări diferite. „Noi aşa suntem ca naţie, mai grijulii”, mi-a spus capul familiei în timp ce eu încercam să îi explic că dacă vin cu sutele nu-l vor vindeca pe cel bolnav.

Ceea ce m-a făcut să mă întreb: „Dar noi, românii, oare cum suntem?”

Mi-am adus aminte că, în toate dăţile, şi nu au fost puţine, când am avut un pacient de etnie romă, am asistat la o mobilizare incredibilă a unei mase mari, numită familie, în jurul acestuia, mobilizare pe care rar am întâlnit-o la pacientul român.

Şi am realizat că ceea ce mă frapează în ultimul timp este de fapt apatia românilor dusă uneori la nivel de autism, o apatie care se răsfrânge la nivel social şi politic. Aşteptăm unii de la alţii minuni, fără să facem nimic ca să schimbăm ceva.

De la sistem aşteptăm să ne rezolve problemele, de la americani să ne asigure securitatea, de la Uniunea Europeană să ne rezolve probleme economice, dar noi nu suntem dispuşi să ne mobilizăm coerent nici măcar ca să ieşim din „criza donării de sânge”. Dar vrem să crească numărul transplanturilor şi cel al pacienţilor salvaţi.

Este vorba despre Conştiinţă Civică aici, despre modul în care se reflectă viaţa individului în cetate şi raportul care se stabileşte între el şi cetate, conştiinţă care ţine de fiecare dintre noi.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000