EVZ

Efectele Legii salarizării unitare. Ce salarii scad în Sănătate. Sporurile vor fi negociate cu sindicatele

Ministrul Sănătății, dr. Sorina Pintea. FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Autor: | | 0 Comentarii | 5104 Vizualizari

Ministrul Sănătății a explicat, ieri, cum se vor aplica majorările salariale promise pentru sistemul sanitar, dar a arătat și cine se va alege cu leafa tăiată. De asemenea, urmează să fie recalculate sporurile, care acum sunt, unele, chiar și de 100%, „pentru că se vor aplica pe, altă bază, mai mare”. Oricum, majorările promise vor fi resimțite abia de la 1 aprilie

După ce ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a explicat, marți, cadrul general al aplicării Legii salarizării unitare, miniștrii din Cabinetul Dăncilă anunță, pe rând, salariile prognozate, fiecare pe sectorul lui. Miercuri, a făcut-o Carmen Dan, ministrul de Interne, iar ieri, a ieșit la rampă ministru Sănătății, Sorina Pintea.

Consilierii și șefii, loviți la buzunar

Ea a explicat că, în urma legii, va exista o „categorie defavorizată” de personal, nesimnificativă ca număr, pentru care anul trecut s-au făcut niște creșteri salariale prea mari. „Am făcut un studiu de impact. Pot să vă spun că avem 3% cu probleme, dar nu cu probleme mari. (...) La consilieri (cei din Ministerul Sănătății, n.r.) salariul va scădea cu aproximativ 23%, dar este normal. Consilierii la cabinetele demnitarilor trebuie să aibă acelaşi salariu peste tot. (...)

Ajustarea s-a făcut şi la nivelul funcţiilor de conducere din cadrul Ministerului (Sănătății, n.r.), ceea ce mi se pare echitabil”. Practic, vor avea salarii mai mici șefii departamentelor din Minister și șefii din DSP-uri, din care unii ajunseseră, din vara anului trecut, să aibă salarii uriașe (adică de circa 12.000 de lei!), comparabile cu ale președintelui Klaus Iohannis.

Pentru restul personalului bugetar din Sănătate, în mod special medici și asistente, dr. Sorina Pintea anunță majorări uriașe, care se produc, practic, în două etape.

Prima etapă ar trebui deja să fie simțită, întrucât a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018, când salariile brute ale personalului medical au crescut cu 25% faţă de decembrie 2017, ceea ce a produs și o creștere a sporurilor, care se calculează raportat la un salariu de bază mai mare, de la începutul anului.

Cea de-a doua etapă, cea care ar trebui să fie cu adevărat substanțială, ar urma să fie pusă în practică de la 1 martie, când salariile medicilor și asistenților medicali ar trebui să crească, practic peste noapte, la nivelul salariilor de bază stabilite de Legea salarizării. Iar majorările acestea vor fi simțite efectiv de la 1 aprilie, când bugetarii iau salariul pe luna precedentă.

Ministrul Sănătății a arătat că în această a doua etapă salariile brute de bază ale medicilor şi asistenţilor medicali (nu și ale infirmierelelor, spre exemplu, care vor avea anula majorări de câte 25% până în 2022) vor crește (în martie față de ianuarie 2018) cu procente cuprinse între 70% și chiar 172%. În ce-i privește pe medicii rezidenți, în funcție de specialitate și gradul de pregătire, vor beneficia de creșteri ale salariului de bază (net, de data aceasta) între 151% și 287%.

„Salarizarea din Sănătate va ajunge pentru prima dată aproape de nivelul înregistrat în UE, astfel încât unele salarii vor depăşi 4.000 de euro după măririle de la 1 martie (...) Dacă salariile personalului medical vor ajunge în scurt timp la nivelul altor state dezvoltate din UE, trebuie să oferim și servicii medicale la nivel european”, a spus dr. Pintea. 

Banii de gărzi, o necunoscută

Ministrul a precizat că toate salariile nete și brute anunțate nu includ și sporurile care vor fi acordate pentru gărzi sau pentru condiţii grele și altele, care, în unele cazuri, pot chiar dubla leafa unui angajat. Asta pentru că, deocamdată, nu a fost stabilit cuantumul acestora. „Trebuie negociate cu sindicatele aceste procente, întrucât de la 1 martie ele se vor calcula la un salariu de bază mult mai mare”. Ceea ce înseamnă, însă, că procentele aplicate acum urmează să scadă!

În ce privește personalul TESA și muncitorii din sistemul sanitar, „există reglementare distinctă, aprobată prin HG, care nu se aplică în 2018, când categoriile beneficiare vor încasa cuantumul sporului avut în decembrie 2017, majorat cu 25%”, arată Ministerul Sănătății.

Evoluție salariu net în spitale

Medic primar ​Decembrie 2017 - 3.939 de lei Ianuarie 2018 - 4.108 lei Martie 2018 - 9.106 lei

Asistent medical cu studii sup. Decembrie 2017 – 1.862 de lei Ianuarie 2018 – 1.942 de lei Martie 2017 – 3.040 de lei

Infirmieră Decembrie 2017 – 1.205 lei Ianuarie 2018 – 1.256 de lei Ianuarie 2022 – 2.586 de lei



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000