EVZ

Filip Kirkorov: "Trump este un admirator al Allei Pugaciova și este interesat de cultura rusă”

Autor: | | 1 Comentarii | 530 Vizualizari

Interpretul de origine bulgară, Artist al Poporului în Federația Rusă, Filip Kirkorov, susţine că îl cunoaște de peste 20 de ani pe noul preşedinte al SUA, Donald Trump.

Filip Kirkorov a precizat că îl cunoaște pe Trump din 1994, atunci când acesta l-a invitat pe el şi pe interpreta de muzică pop din Rusia, Alla Pugaciova, la Atlantic City, oraș din comitatul Atlantic, statul New Jersey, Statele Unite ale Americii, să susţină un spectacol. Artistul Kirkorov a recunoscut că este de-a dreptul impresionat de interesul manifestat de Trump față de cultura rusă și în special față de muzică rusească, potrivit rador.ro

"Mă impresionează relația dintre Trump şi cultura Rusiei, precum și interesul deosebit de mare manifestat de el față de cultura rusă şi în special faţă de muzică rusească”, a spus Kirkorov.

"Este o poveste mai veche, care a debutat în 1994 şi care continuă. Donald Trump este un mare admirator al Allei Pugaciova și ne-a invitat să susținem un spectacol în renumita sală de concerte de la Trump Taj Mahal din Atlantic City. Am susținut un show, care s-a bucurat de mare succes, în concluzie am revoluționat lumea muzicală. Grație lui Trump, am fost primii artiști din Rusia care au evoluat pe scena legendarei săli”, a mai spus artistul.

Ultima lor întâlnire a avut loc la Moscova, în 2013, atunci când artistul a fost în juriul unei ediții a concursului Miss Univers, desfășurată în capitala rusă.  



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000