EVZ

Filme de Oscar, premiate la Cannes sau cu Globurile de Aur, la liber, în Parcul Rozelor

Autor: | | 0 Comentarii | 351 Vizualizari

Caravana Metropolis ajunge la Timișoara în zilele următoare. Timp de șase zile, filme premiate vor fi văzute în aer liber. Ca și în anii trecuți, filmele vor fi proiectate în Parcul Rozelor.

Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber se va opri la Timișoara între 11 și 16 iulie, în Parcul Rozelor. De marți până duminică timișorenii vor putea vedea șase filme noi premiate la Cannes, Globurile de Aur, nominalizate sau laureate ale premilor Oscar. Proiecțiile vor începe la ora 21,30, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Filmele vor putea fi pe un ecran gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni. (Sursa foto: Ziarul Metropolis)

Program:

11 iulie

Perfect Strangers, regia Paolo Genovese

Premiul Juriului la Tribeca Film Festival și Cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Cairo

Fiecare dintre noi are trei vieți: una publică, una privată și una secretă. În timpul unei cine, un grup de prieteni decide să facă un fel de joc de adevăr sau provocare, prin punerea telefoanelor mobile pe masă. Pe durata cinei, mesajele și apelurile telefonice sunt partajate între ei, făcându-și publice unul altuia secretele.

12 iulie

Hell or High Water, regia David Mackenzie

4 nominalizări la Oscar, 3 nominalizări la Globurile de Aur, în competiția Un certain regard la Cannes 201

E povestea a doi frați din Texas, Toby (Chris Pine), și Tanner (Ben Foster), care se reunesc după ani la rând în care drumurile li s-au despărțit, pentru a jefui filiale ale băncii care amenință cu executarea silită afacerea familiei lor. Pentru ei, jafurile nu sunt decât un ultim resort disperat de a-și pune la adăpost viitorul care le-a fost răpit. O vreme se pare că răzbunarea merge ca pe roate, dar totul se schimbă din momentul în care pe firul investigației intră un ranger texan, Marcus (Jeff Bridges), care, la rândul său, caută să facă ultima mare „captură” din carieră înainte de a se pensiona.

13 iulie

The Salesman, regia Asghar Farhadi

Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017, Premiile pentru Cel mai bun scenariu și Cel mai bun actor la Cannes 2016

Forțați să își schimbe locuința din cauza construcțiilor care au loc în clădirea învecinată, Emad și Rana se mută într-un apartament în centrul Teheranului. Un incident care are legătură cu fostul chiriaş le va schimba dramatic viața.

14 iulie

Eu, Daniel Blake, regia Ken Loach

Palme d’Or la Cannes 2016, Premiul BAFTA pentru Outstanding British Film of the Year și premiul Cesar pentru Cel mai bun film străin

Daniel Blake este un bărbat trecut de 50 de ani din nord-estul Angliei care se îmbolnăvește și are nevoie de asistență socială din partea statului. În timp ce se chinuie să învingă sistemul birocratic pentru a obține acest ajutor, el o întâlnește pe Katie, care ar vrea să scape de la azilul pentru nefamiliști, dar pentru asta trebuie să accepte un apartament la sute de kilometri distanță.

15 iulie

Moonlight

Premiul Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun actor într-un rol secundar și al Globului de Aur pentru Cel mai bun film

Povestea unui tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume.

16 iulie

Viața mea de dovlecel, regia Claude Barras

Nominalizat la Oscar în 2017 pentru Cel mai bun lungmetraj de animație, premiul pentru Cel mai bun film de animație la European Film Awards

După dispariția mamei lui, Dovlecel se împrietenește cu Raymond, ofițerul de poliție care îl va însoți către noua lui viața la casa de copii. Eroului nostru îi va fi greu la început să își găsească locul în acest mediu nou și, adesea, ostil. Dar cu ajutorul lui Raymond și a noilor prieteni, Dovlecel va învăța să aibă încredere în ceilalți și chiar va realiza ce înseamnă dragostea.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000