EVZ

Geta vrea un milion de euro. Viața la Curte

Autor: | | 2 Comentarii | 7559 Vizualizari

Toni muncea cu ziua într-un sat uitat de lume din Ialomița. Avea 32 de ani, dar deja se simțea bătrân. Grijile îi atârnau în spate ca povara grea a omului sătul de viață. Uneori îi venea să-și ia lumea în cap, doar l-o găsi și pe el norocul prin alte părți.

Între timp, avea de întreținut o nevastă, un copil, o vacă, trei porci, zece găini și cinci gâște. Asta era toată averea lui. Multe guri, puțină mâncare, sărăcia domnea în casa lor ca o regină. Pe vremuri, îi erau dragi femeile, dar, de când se însurase cu Nicoleta, își cam luase gândul de la ele.

- Ce te duci tu să-i culegi via lui Geta? Ce, ea n-are bărbat? De parcă eu n-aș ști de ce te duci. Că așa a făcut și Ion Petrescu, s-a dus să-i pună niște doage la butoaie. Și, când colo, nevastă-sa l-a găsit în pat cu Geta.

- Măi, femeie, ești nebună? Asta îmi arde mie acum? Și omul a ieșit trântind ușa.

Până spre seară a tot cules la via Getei, că avea curte mare și struguri mulți. Bărbatul femeii încă nu se arătase, când Toni a auzit că-l strigă cineva.

- Toni, ia vino până în pivniță să-mi dai o mână de ajutor cu damigenele astea. Era Geta.

- Vin acu.

Și-a lăsat treaba și a coborât în pivniță cu gândul să mute damigenele pentru vin. Când colo, Geta îl aștepta aproape despuiată și, fără prea multe vorbe, l-a trântit la pământ. Acuma să nu credeți că lui nu-i plăcea, ori că s-a împotrivit, nu. Doar că uitase cum se face treaba asta cu alte femei decât cu nevasta. Noroc că și-a amintit repede și toată lumea a fost mulțumită.

Nici nu terminaseră de aranjat damigenele, că Toni a simțit în ceafă răsuflarea soțului înșelat.

- Ce faci, mă, nenorocitule cu nevastă-mea?

A urmat o bătaie din aia adevărată, cu pumni și picioare în toate părțile moi și sensibile. S-au bătut până au obosit, după care fiecare și-a văzut de drum. Din pragul pivniței, bărbatul Getei a strigat :

- Să știi că îți rup picioarele dacă te mai văd prin sat. Ai face bine să dispari.

Lui Toni îi era mai teamă de explicațiile pe care trebuia să le dea nevesti-sii. Nebuna asta sigur o să afle ce s-a întâmplat și atunci să vezi scandal.

- Nicoleto, vino să-ți spun ce-am pățit.

- Aoleu, ce-i cu tine? Hai să chem poliția. Cine te-a bătut?

- Bine mă, femeie, eu sunt plin de sânge și primul lucru ce îți trece prin cap e să mă duci la poliție?

- Ia zi, te-ai dat la Geta și v-a prins bărbatu-său?

- Da de unde știi tu asta?

- Ha! Te-am prins! Nu știam, dar ți-am întins o cursă, prostule. Nu ți-am zis să nu te încurci cu lepra aia?

- Nicoleto, trebuie să plec din sat. Nebunul ăla a zis că mă omoară.

- Unde să ne ducem, Toni?

- Voi, nicăieri. Plec numai eu.

- Adică după ce mă faci de rușinea satului, vrei să mă și părăsești ?

- Stai mă, Nicoleta, că nu-i chiar așa. Mă duc la oraș să-mi găsesc ceva de lucru, până uită ăsta de mine. Și vă trimit bani.

- Nu știu ce să zic, Toni. Dacă nu te mai întorci?

- Mă duc cu văru-miu, Cătălin, că are el un prieten cu o firmă de construcții. Cică au un contract cu o școală. Să o repare, să o izoleze, nu prea știa el.

A doua zi, Toni s-a văzut cu vărul Cătălin și au hotărât să se angajeze amândoi la firma de construcții.

- E cu acte, Cătă, sau la negru?

- Nu, frate, ne face acte. E contract cu statul, ăsta nu plătește dacă nu e legal. Și, ce să mai lungim vorba, au ajuns pe șantier. Școala ce trebuia reabilitată era o dărăpănătură cu wc în curte, scorojită și cenușie, cu țigle lipsă și geamuri sparte.

- Dumnezeule, în școala asta au învățat copii? Mare noroc că n-a murit nimeni.

- A murit un profesor acum doi ani. I-a căzut o țiglă în cap.

Cel care vorbise era un domn în vârstă, îmbrăcat cu niște haine gri, muncitorești. Era șeful de șantier.

- Nea Tică?, l-a întrebat Cătălin, strângându-i mâna.

- Chiar el. Voi sunteți ăia doi care veniți din partea patronului ?

- Noi suntem.

- Dezbrăcați-vă de hainele voastre să vă dau niște salopete și pe urmă facem instructajul.

- Nea Tică, dar ce ne pui să facem?

- Hai că vedeți acum. În primul rând o să ajutați la montatul schelelor. Pe urmă, mai vedem.

Băieții au fost îndrumați spre o baracă, unii și-au schimbat hainele cu uniformele de lucru. Prima zi de muncă a trecut ușor. S-au împrietenit cu ceilalți muncitori, iar seara au băut și au povestit. Era o adunătură de oameni pestriți, veniți din toate regiunile țării, împinși de la spate de sărăcie și nevoie.

Trecuseră cinci luni de când Toni plecase de acasă să-și facă un rost la oraș. Nevasta era mulțumită, o vedea rar, la fiecare a doua duminică din lună și parcă ajunsese să o îndrăgească mai mult.

- Mai știi ceva de bărbatul Getei? A mai întrebat de mine? Voia să știe Toni.

- Pe el îl văd toată ziua, parcă mă urmărește, da pe Geta n-am mai văzut-o deloc. Vorbește lumea că e gravidă și n-o mai lasă să iasă din casă.

- Lumea le știe pe toate, ca de obicei. Cum să fie gravidă, că barbatu-său nu poate să facă copii?

- Da tu de unde știi, mă?

- Păi, lumea vorbește...

- Auzi, noi cât o să mai trăim așa, despărțiți? Mor de singurătate acasă.

- Decât să mori de foame, mai bine de singurătate. Nu vorbim la telefon în fiecare zi ? N-ai copilul lângă tine?

Nicoleta pleca de fiecare dată cu lacrimi în colțul ochilor. S-ar fi lipsit de toți banii, numai să-i vină bărbatul acasă.

E miezul verii. Soarele ardea să-ți pârlească măruntaiele, iar muncitorii lucrau fără nicio tragere de inimă. Toni stătea cocoțat pe-o schelă, lipind bucățile de polistiren pe pereții școlii. Lângă el, vărul Cătălin fredona o melodie enervantă, care scotea din minți pe toată lumea.

- Mai taci, mă, dracu, cu cântecul ăsta, că te arunc de-ți cresc aripi. După ce că ni se topește creierul de căldură, mai trebuie să ascult și mizeriile tale.

Toni i-a făcut și el semn să înceteze. Simțea sudoarea cum îi sapă șanțuri adânci pe obraji. Ce n-aș da acum să fiu în vie cu Geta, gândea el. Lucra mecanic, fără să-i pese dacă toate sunt la locul lor. Se uita cu necaz la muncitorii care lucrau la interioare:

- Toni, te caută o fată.

Toată lumea s-a oprit – o fată pe un șantier era o sărbătoare. Dar cine să fie? De pe schela sa, Toni nu prea vedea mare lucru.

- Am treabă, spune-i să plece.

- Zice că te cunoaște, că e mama copilului tău.

- Ce naiba caută Nicoleta aici, în mijlocul săptămânii?

- Nu e nevastă-ta, frate!

Toni a coborât în scârbă schela, gândind că probabil, e o glumă proastă. Femeia care-l aștepta nu era Nicoleta:

- Geta, ce-i cu tine aici?

- Toni, trebuie să mă ajuți. Nemernicul ăla m-a dat afară din casă. Și e numai vina ta.

- Stai, mă așa, despre ce vorbești?

- Bărbatu-meu m-a scos din casă.

- De ce?

- Cum de ce? N-ai ochi? Nu vezi că sunt gravidă cu copilul tău?

- Ce?

Toni amuțise. Privea burta Getei, care nici măcar nu era mare și îi venea să o ia la palme. Ce dracu îi trebuise să se încurce cu asta? La fel pățise și cu Nicoleta. Rămăsese gravidă din prima și fusese nevoit să o ia de nevastă.

- Zi ceva, nu te uita la mine ca prostu!

- De unde știi că e al meu?

- Ce întrebare e asta? Uite că știu, e bine? Trebuie să ai grijă de mine.

- Toni, treci la treabă, lasă gagicile, l-a certat șeful de șantier.

- Acu nea Tică, acu. Geta, lasă-mă să lucrez că mă dau ăștia afară. Vorbim când termin.

Toni a plecat cu gândurile tulburate și mintea aiurea. Un copil? Și dacă nici măcar nu era al lui? Privea în jos și n-o vedea decât pe Geta cu burta ei. S-a aplecat după o bucată de polistiren și n-a văzut marginea schelei. A simțit un mare gol în stomac și o groaznică durere în ceafă. Căzuse. Zăcea într-o baltă de sânge, dar era conștient. Câțiva colegi l-au așezat în fund, spălându-i cu apă sângele ce-i curgea șiroaie.

După trei zile a murit. Nevasta și copilul l-au plâns cât au putut. Patronul firmei s-a îngrijit de toate cheltuielile, sperând că va scăpa cu daune mai mici. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar nu intru în detalii, că altul e firul poveștii. Curios era că nimeni nu amintise de întâlnirea lui Toni cu Geta cea gravidă, dar până la urmă omul era mort. Ce mai conta?

Cert e că s-au găsit vreo trei vinovați, pe care procurorii au hotărât să îi trimită în judecată. Nicoleta se constituise parte civilă și cerea daune, pentru ea și pentru copilul ei, de 10.000 de lei.

La primul termen de judecată, toată lumea se cunoștea cu toată lumea. Fiecare se împăcase cu soarta și nu-și dorea decât să se termine mai repede. Geta se angajase la firma patronului și făcea cafele, uda florile, răspundea la telefon.

Grefierul a făcut apelul, părțile au răspuns prezent. Judecătorul tocmai îi întreba pe inculpați dacă nu vor să își recunoască faptele ca să beneficieze de o reducere a pedepsei, când au fost întrerupți de țipetele unei femei :

- Păi e corect, domnule președinte, să nu vă pese de soarta mea și a copilului meu?

- Cine sunteți dumneavoastră? Sunteți parte în proces?

- Păi cum să fiu parte dacă procurorii m-au dat deoparte?

- Doamnă, vă rog să părăsiți sala, i-a spus judecătorul nervos.

- Nu plec. Sunt mama copilului decedatului, am și eu drepturi. Am venit să cer daune. Vreau să mă constitui parte civilă, vreau un milion de euro.

- Doamnă, vă rog să vă legitimați.

Femeia a scos buletinul și l-a pus pe masa judecătorului împreună cu o cerere, prin care solicita acordarea unor daune morale de un milion de euro pentru moartea lui Toni.

- Certificatul de naștere al minorului îl aveți?

- Am o copie, că originalul e la judecătorie.

- Ce judecătorie?

- Unde mă judec pentru tăgada paternității lui bărbatu-meu și cer stabilirea paternității decedatului din dosarul ăsta.

- Doamnă, în acest certificat de naștere apare ca tată al minorului o altă persoană, nu decedatul.

- Păi eu ce v-am spus adineaori? L-am dat în judecată pe mort ca să zică instanța că el e tatăl și pe bărbatu-meu ca să zică tot instanța că nu el e tatăl.

- Deci, din punct de vedere legal, acest minor are un alt tată.

- Nu pentru mult timp. Instanța o să îmi dea dreptate - mortul e tatăl. O să cer teste din alea ADN, o să aduc martori.

Cum știți deja, tot ce scriu e inspirat din fapte reale. Oamenii ăștia există, dosarele lor se judecă, fie că povestim sau nu despre ele. Ce credeți că a făcut judecătorul ? I-a primit cererea! Că, vorba aia, dacă a zis femeia că mortul e tatăl, cine suntem noi să o contrazicem ?

Vă promit că nu veți rămâne neștiutori în legătură cu soarta acestui dosar. Dar, până când o ajunge la final, să-i dăm justiției timp să fie dreaptă.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000