EVZ

Gheorghe Hagi, în conflict emoțional. Între antrenor obiectiv și tată subiectiv

Autor: | | 2 Comentarii | 2932 Vizualizari

Când vine vorba despre Hagi, „Regele” care a abdicat de curând și de bunăvoie de la supranumele pe care l-a câștigat, nu l-a primit, orice contradicție cu propriile-i fapte și convingeri este un demers dificil.

Să nu-l iubești pe Gică înseamnă ori să nu fi trăit în epoca lui, ori să fi uitat. Și aici ar putea urma o înșiruire de episoade nemaivăzute în fotbalul românesc ante și post Hagi. Din fericire, majoritatea bijuteriilor din iarbă sunt arhivate pe serverele Youtube și pot fi văzute și revăzute. Așadar, fostul mare internațional a trăit totul în fotbal și e greu de contestat. Dar... Și așa cum e de obicei, tot ce s-a spus înainte de ... „dar” nu prea mai contează. Antrenor și patron la Viitorul, Hagi este și părinte și, ca orice părinte, este subiectiv. Asta nu este o vină ce poate fi imputată, este doar o stare de fapt. „Regele” (convenția este perfect licită și metaforică) nu este primul fost fotbalist care încearcă să suspende trecerea timpului și să se proiecteze în teren, prin intermediul copilului atras de acest sport. Cesare Maldini l-a văzut pe Paolo jucând într-una dintre cele mai mari echipe din istorie – AC Milan, în timp ce Johan Cruyff l-a supravegheat direct pe Jordi, la Ajax, Barcelona, apoi indirect, la Manchester United. Pragmatic, Mircea Lucescu l-a sfătuit pe Răzvan să se retragă în poartă. „Doar așa vei scăpa de povara de-a fi raportat tot timpul la ceea ce am făcut eu în fotbal”, a spus „Il Luce”. Hagi, fotbalist irepetabil pentru o perioadă nedeterminată în România, și-a încheiat cariera în 2001 și-a avut parte de o gală memorabilă, văzută de 60.000 de spectatori și milioane de telespectatori. La final, eroul evenimentului a defilat pe teren ținându-l de mână pe Ianis, în vârstă de doi ani și jumătate la acea vreme. Metaforic, „Regele” preda ștafeta, iar după 15 ani, simbolistica a prins contur. Ianis a ajuns fotbalist.

Unul adevărat, cu legitimație, banderolă de căpitan, meciuri și câteva goluri în campionatul intern. Scepticii de serviciu vor spune că mijlocașului i-a fost ușor sub protecția tatălui, însă realitatea din spatele oricărui sportiv arată că pilele, sacoșele și atențiile nu pot netezi nimănui drumul spre zona profesionistă. Aici nu vorbim de o sinecură într-o slujbă dintr-un minister. Că Ianis are un fond de fotbalist nu poate fi contestat. Că el a fost forțat de tatăl său, pentru a arde niște etape, este cu totul altceva. Hagi junior a căzut un test. Unul important pentru moralul unui tânăr. N-a putut să se integreze în Serie A, un campionat devenit doar o umbră a celei mai puternice competiții fotbalistice din anii 90, care aduna tot ce conta în acest joc.

Tentația celor două milioane de euro oferite de Fiorentina și perspectiva de a-și trimite băiatul într-un mediu superior blazării mediocre din Liga I l-au făcut pe Gică să ia o decizie pe care acum o regretă. „A pierdut timpul, nu i s-au dat șanse”. Aici, patronul-antrenor greșește fundamental. Experiența ratată din Toscana înseamnă, ca orice eșec, o lecție. Post-factum, Ianis se poate raporta nu doar la comoditatea căminulului și Viitorului natal, ci și la rigorile unei competiții mut superioare celei interne. Apoi, tatăl mijlocașului vorbește despre o conspirație. Este un discurs clasic, un refren des auzit. De la „nu mă place antrenorul” până la „sunt român, dacă aș fi fost străin, aș fi jucat”, am tot auzit explicații ale fotbaliștilor care s-au izbit de fotbalul și societățile mi apretate din Vest. Dincolo de acumulările fizice, care se impun urgent (cehul Zdenek Zeman l-a refuzat la Pescara tocmai din cauza fizicului), Ianis are nevoie să știe cine și unde este.

Subiectivitatea lui Gică trebuie să fie zdrobită de obiectivitatea antrenorului, patronului și fostului mare jucător. La 19 ani, Hagi jr. are timp. Chiar dacă, pus în oglindă cu părintele său, este dezavantajat, pentru că „Regele” juca la un European, la aceeași vârstă. Și mai are tânărul fotbalist un neajuns ce nu ține de el. Provine dintr-un fotbal care nu mai există în Europa. Un fotbal în care neaveniții și combinatorii obscuri au ajuns să decidă, un fotbal unde primarii își pun antrneori-marionete, pentru a-și îndeplini fantasmele de „eminențe cenușii”. În acest peisaj dezolant și fără perspective, Gică Hagi pare un personaj de film color într-o perioadă a peliculelor mute. Pentru binele său, în cazul foarte probabil în care va reveni la Viitorul, fotbalistul Ianis trebuie să meargă mai mult pe mâna antrenorului, decât pe cea a tatălui.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000