EVZ

Gore cel fără milă. Viața la Curte

Autor: | | 1 Comentarii | 3963 Vizualizari

Se născuse sărac, că așa dă Dumnezeu la unii. Era al zecelea plod într-o familie care se înmulțea doar ca să mai poată strânge o alocație. Ce-i păsa maică-sii că avea o casă plină de copii flămânzi și nespălați? Ce, ea fusese mai fericită? Cu pielea întinsă pe oase și cu burțile umflate de viermi, mâncau usturoi cu mămăligă ca săși alunge foamea.

Sărăcia îi aștepta cu masa întinsă în fiecare zi, vorba poetului și numai bunul Dumnezeu îi ținuse pe toți în viață. Dar pe noi ne interesează azi soarta lui Gore, copilul cu numărul zece.

Cartea nu-i plăcuse, dar și dacă i-ar fi plăcut totuna ar fi fost. Cu ce să-l trimită la școală când n-avea nici cu ce se încălța?

- Învață, dracului, literele alea, să știi și tu să arăți buletinul la oameni! - Da ce n-are poză? N-am nevoie să citesc. - Ești un prost, asta ești, îi strigase învățătoarea. Nimic n-o să se aleagă de capul tău.

Gore avea alte planuri cu viața lui. Pe la vreo 20 de ani s-a înhăitat cu niște golani de prin Alexandria, care l-au învățat cum e cu furtul, cu tâlhăria, cu înșelăciunea. I-a mers o vreme, cât să-și ia niște haine ca lumea pe el și cam atât. Lumea e săracă prin părțile alea. Plus că pentru o găinărie nu merita să faci câțiva ani de pușcărie și să nu te alegi cu nimic.

Gore a simțit asta pe pielea lui. Într-o seară, plecase la furat cu tovarășii, prăduind căteva gospodării de pe lângă Alexandria. Spre dimineață, le-a ieșit în cale o patrulă de poliție. Așa, din senin. Poate că ar fi trecut neobservați, dar Gore a intrat într-o panică soră cu isteria și a rupt-o la fugă, pe un câmp, abandonând tot ce furase.

Acu, polițiștii ce să facă? S-au luat după dânsul, gândind că sigur a făcut el ceva de fuge. Ce fler au, domne, oamenii legii! Prinderea lui Gore a căzut ca o pleașcă pe capul polițiștilor – toate furturile cu autor necunoscut i le-au pus în spinare.

- N-am nicio treabă cu găinile și cu porcii lui nea Mitran, se văita Gore. -Taci și ia-le pe toate. O să-ți dea cu suspendare dacă ești băiat bun.

Gore a fost mai mult decât bun, dar cu suspendare tot n-a luat. Îl așteptau cinci ani de pușcărie. La naiba!

Când s-a eliberat s-a jurat că n-o să mai fure.

- Vreau să mă însor. Asta a fost prima dorință pe care și-a pus-o când a simțit gustul libertății.

Și, ca niciodată până atunci, ruga i-a fost ascultată. După nici șase luni, era om însurat, iar nevastă-sa, gata borțoasă, se pregătea să aducă pe lume primul copil. Între noi fie vorba, Gore își dorise nevastă, nu copii, dar te pui cu ăl de sus?

Trei ani s-au scurs, însă viața nu părea să-i dea semne de prietenie. Apăruse și al doilea copil, după care, împinsă de sărăcie și sătulă de bătăi, nevasta l-a părăsit.

Rămas singur și cu casa îngreunată de două guri de copii care cereau de mâncare, eroul nostru simțea iarăși mânia cerească. Avea nevoie de o femeie, iar soarta i-a scos-o în cale pe Ileana.

Urâțică a naibii, dar muncitoare și cu gura legată. Femeia a primit să trăiească cu el, dar cei doi copii îi făceau scârbă, atât erau de neîngrijiți.

Și iar a trecut timpul, că asta știe el cel mai bine să facă. Ileana a făcut și ea doi copii, dar gurile satului vorbeau că nu cu Gore, ci cu vecinul din spatele casei. Parcă mai conta? Erau în bătătura lui Gore, erau ai lui.

E miezul lui iulie. Înecați în căldură și praf, cei patru copii ai familiei chinuiau o minge spartă pe mijlocul drumului. De nicăieri a apărut o dubă, tulburându-le liniștea și joaca.

Șoferul tocmai se întinsese după o sticlă cu apă și nici n-a simțit când roata din față a strivit un trup firav de copil. Hărmălaie mare, toată strada se adunase la locul accidentului. Ca prin minune, ăla mic nu murise. Avea un picior strivit și urla cât îl țineau puterile, dar era viu. Șoferul ar fi vrut să fugă, dar oamenii făcuseră roată în jurul lui. Afacerea asta s-a dovedit, în schimb, foarte bănoasă pentru Gore. Piciorul lui Toma l-a costat pe șoferul neatent 200 de milioane de lei. O căruță de bani! Dacă ar fi știu Gore una ca asta, demult și-ar fi vândut copiii pe bucăți.

Dar cum nu era obișnuit cu banii și nici ei cu el, s-au dus la fel de repede cum au venit. Și-a luat un cal și o căruță, a zugrăvit casa și cam atât.

Din nou datorii, nevoi, foame.

- Auzi, Gore? L-a trezit Ileana într-o dimineață. - Ce vrei, fă? - Ce-ar fi să repetăm accidentul cu Toma? - Cum adică? - Adică să se arunce intenționat în fața mașinilor ca să le cerem bani. - Fă, tu ești întreagă la cap? Adică să-mi omor eu copilul? Da pune-i pe ai tăi să facă asta dacă tot vrei să scapi de ei. - Hai, mă Gore, ziceam de el că oricum e olog acum și știe cum se face. - Du-te, fă, de-aci.

Două săptămâni l-a tocat Ileana la cap.

- Fă, tu n-ai milă de nimic pe lumea asta? Nu vezi cât pătimește amărâtul?

Într-o noapte hoții, i-au furat și calul și căruța. Paștele mamii lor, pe ăștia nu-i prindea nimeni! Îi cam ajunsese cuțitul la rană.

- Toma, ia vino până la mine. L-a strigat pe fii-su cel olog. Auzi, tu ești băiat curajos? - Sunt, da de ce? - Ți-e frică să te arunci în fața unei mașini cum ai făcut prima dată? - Mi-e frică, a răspuns copilul cu lacrimile țâșnindu-i din ochi. Ileana mă tot bate la cap cu asta, da eu nu vreau. - Bă, tu ești muiere? S-a enervat Gore. Vrei să ajungi la casa de copii ? - Și dacă mor, atunci ce fac? - Nu faci nimic tâmpitule, că ești mort. Da îți scoți familia din foame. Lasă, că nu mori tu așa ușor.

Și au început pregătirile. De data asta mașina care trebuia să-l lovească urma să fie una scumpă. Să nu mai tragă de toți prăpădiții pentru căteva milioane. Scenariul era simplu – o minge aruncată pe mijlocul străzii, copilul care alerga după ea, un șofer neatent și disperat să nu ajungă la pușcărie.

Venise timpul să treacă la fapte. Era spre amiază, dar soarele încă strălucea izbitor, îngreunând vizibilitatea. Toma era pregătit. În depărtare se vedea un Audi negru.

- Acum sari, acum tâmpitule!

Băiatul a ezitat. Frica îl încremenise. A aruncat mingea mult prea târziu, cât să-l lovească o nenorocită de Dacie a unui vecin care n-avea nici după ce bea apă.

Gore a sărit în stradă, nervos și pus pe harță.

- Ce faci, mă? De ce l-ai lăsat pe ăla cu Audi să treacă? - Mi-e frică, mă, ce-ai cu mine? - Paștele mă-tii, ți-arăt eu frică. Uite că vine alta. Sari mai repede că te arunc eu cu minge cu tot.

Copilul sta nemișcat. Mașina venea în viteză. Gore i-a citit teama și l-a împins fără să-i pese că băiatul nu era pregătit. Șoferul mașinii a frânat brusc. Toma zăcea pe asfalt. Trupul lui plâpând abia mai respira.

- Mi-ai omorât băiatul! Urla Gore - Vai de capul nostru, striga și nevastă-sa. 

Ăla micu iar avusese zile – câteva julituri la mâini și la cap. Se înțeleseseră cu șoferul pentru 50 de milioane. Puțin, dar astea erau rănile, ce dracu să facă?

- Na, prostule, te-ai chinuit degeaba. Nu puteai să-ți rupi ceva, nu puteai? - Tată, îmi iei și mie o bicicletă din banii ăia? O vinde Gelu pe a lui cu 3 milioane. - Marș că nu pupi niciun leu. Când oi face o treabă ca lumea atunci să mă rogi ceva.

A mai trecut o lună. Rănile lui Toma se vindecaseră complet, iar familia se baza din nou pe el. Gore nici nu se gândea să mai muncească. De data asta le-a ieșit ca la carte – un picior și o mână fracturate, capul spart, daună majoră.

- 500 de milioane și ne împăcăm, negocia Gore.

Șoferul se codea.

- Ne împăcăm, dar eu tot rămân cu dosar penal. - Da iei cu suspendare. Ai lovit totuși un minor.

Au bătut palma pe 300 de milioane. Familia începea să prospere – într- un an, șase accidente reușite. Ileana umbla acum în haine noi, la fel și copiii ei.

- Tată, ia-mi și mie o bicicletă, s-a rugat din nou Toma. - Ești nebun ? La câte fracturi ai avut, cum naiba mai mergi tu pe bicicletă? - Te rog, tată. Dacă nu-mi iei, nu mai fac nimic. Și mă duc și la poliție să spun tot. - Ce faci, mă? Bă, tu îl bagi pe tactu în pușcărie? De ăsta îmi ești?

A urmat o bătaie care l-a ținut 10 zile la pat. Oasele lui firave trosneau la fiecare lovitură, iar carnea i se învinețea și plesnea. Își dorea să moară. Toți copiii râdeau de el că e șchiop și nu e în stare să lovească o minge. Mergea într-o parte, iar fiecare pas îi amintea de chinurile pe care trebuia să le îndure pentru bunăstarea familiei. Dar cât să suporte o inimă mică de copil ? câtă durere poate încăpea întrun pui de om?

Într-o dimineață, Toma s-a trezit foarte bine dispus :

- Tată, hai să o mai facem o dată. Azi aleg eu mașina – un Mercedes. - Bine.mă, ți-a venit mintea la cap.

Au așteptat vreo trei ore fără succes. Pe la ceasul prânzului, Gore voia să se lase păgubaș.

- Mă duc să beau ceva. Stai singur aci și așteaptă-ți Mercedesul. - Stai, nu pleca. Mi-e frică singur.

Ca din senin, un Mercedes negru a apărut la orizont – negru, strălucitor, în viteză.

- Ăsta e, împinge-mă tu, tată!

Nici n-a apucat să termine că s-a și trezit sub roțile mașinii. De data asta nu plângea. Aștepta ceva, dar ce anume ?

- Mi-ai omorât băiatul!

Din mașină au coborât patru bărbați. În spatele lor se auzeau câteva sirene de poliție. Sau salvare, cine știe? Șoferul s-a legitimat:

- Comisar șef Enache.

Gore s-a îngălbenit. L-a tras pe copil de pe jos și a dat să plece:

- Să mor eu dacă are ceva. Uite, merge pe picioarele lui. Puteți pleca. ​- Sunteți arestat, aveți dreptul să....



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000