EVZ

HOROSCOP 2018. Horoscopul lui Dom’ Profesor

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 23816 Vizualizari

Horoscop Anul 2018 este anul echilibrului și al naturii, un an echilibrat. Face parte din marele ciclu haos, pământ, dragoste. Nu este un an rău, din punct de vedere astrologic. Puține eclipse au loc, se văd doar din locuri nu prea populate, puține conjuncții, majoritatea bună. Un an care începe bine, de luni. An guvernat de Venus-Afrodita, zeița dragostei, an al Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul.

Horoscop Așa cum v-am promis, dragi lupi, padawani și hobbiți, iată Horoscopul 2018. A fost calculat și interpretat cu metodele astrologiei creștine, adică zodiac tropic, case egale, preponderența conjuncțiilor, statistica istorică, cicluri și perioade. Am folosit SWISS Ephemeris și NASA Ephemeris DE405, programele de computer ”Expert Astrologer 7.1” și ZET 8 al simpaticului astronom ucrainian Anatoli Zaițev și un share al lui Adrian Crețu, vechi dar bun, pentru partea cinematică, dinamică, ”Astrograma”. Dar și ”The Concise Planetary Ephemeris for 2000 to 2050 AD at Noon” editată de Hieratic Publishing Co. în anul 1982. Pentru partea de istorie am folosit Cronologia Larousse și Enciclopediile Britannica, Magna Americana și Grolier, The New Book of Knowledge, Istoria României în date, ”History and Astrology” opera edificatoare și foarte folositoare a lui Peter Whitefield. NU am folosit Wikipedia pentru că, după cum declară chiar unul dintre fondatorii ei, Jimmy Wales: ”Many academics, historians, teachers, and journalists reject Wikipedia as a reliable source of information.” Are dreptate, tot ce am căutat în Wikipedia era ori greșit, sau nu exista ca articol și definiție. Mai adugați cam 40 de cărți de astrologie între care cartea lui Virgil Ionescu ”Zodiacul Chinezesc” a fost destul de des consultată, apoi tainicile sintagme ale papei Urban strînse în ”Corpus Astrologicus” paragrafele 723 până la 762. Cincizeci de ani de studiu a astrologiei, o școală de patru ani la Teheran, câteva zeci de mii de horoscoape pe zodii, natale sau sinastrice. In definitiv, aici în EvZ, am publicat, până în prezent aproape două mii de horoscoape pe zodii! Iată:

Horoscop Anul 2018 este anul echilibrului și al naturii, un an echilibrat. Face parte din marele ciclu haos, pământ, dragoste.  Nu este un an rău, din punct de vedere astrologic. Puține eclipse au loc, se văd doar din locuri nepopulate, puține conjuncții, vreo duzină, majoritatea bună. Un an care începe bine, de luni. An  guvernat de Venus-Afrodita, zeița dragostei, an al Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul. Vechi calendare, grimoare şi almanahuri îngălbenite de vreme sunt unanim de acord: anul 2018 este un an cu multă energie, an al schimbărilor rapide, nu întotdeauna bune, dar nu întotdeauna rele, până la urmă, în echilibru, al naturii, al mediului şi al dragostei, al pasiuniilor tumultoase, al trăirilor intense şi al iubirilor pătimaşe, culoarea este verde ca jadul, culoarea dragostei. Aşa spune şi tradiţia iniţiatică, transmisă de peste şase mii de ani, de la Primii Zei şi Marii Strămoşi. Până şi cartea secretă de o mie de ori interzisă, misterioasa şi infama Bozorgh-e-Koss, arată despre perioada de timp corespondentă, recunoscută a fi anul 2018 că este „timpul când totul este în echilibru, binele și răul se completează, nu este un an rău!”. 

Horoscop Înţelepţii Magi din Răsărit, primii creștini, doar au adorat Pruncul, au lăsat o moştenire pe care nu putem şi nu avem voie să o ignorăm, teoria astrologiei, pe atunci prima religie şi cea mai avansată ştiinţă. Adică, sumerienii, caldeeni, akkadienii, babilonienii şi apoi persanii. O moştenire la fel de importantă au lăsat-o „de trei ori iscusiţii astrologi ai Curţii imperiale a Fiului Cerului” – cum era numită dinastia chineza Han. Budismul şi o filozofie de viaţă înţeleaptă şi echilibrată au creat calendarul anual chinezesc cu o perioadă de 12 ani. Astfel, după calendarul chinezesc anul 2018 este anul Câinelui eu spun Cățelului de Pământ, pozitiv. După cum spune Marele Maestru Ţu Kă Liu, considerat de mulţi ultimul înţelept Shaolin, mare maestru în kung-fu, dar şi în filosofie, poezie, caligrafie şi astrologie, ei bine, înţeleptul chinez spune că pe 16 februarie, la a doua Lună Nouă după Solstiţiul de iarnă începe Anul Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul. De ce de pământ și de ce verde? Pentru că există şi un ciclu al culorilor, de 12 de ani şi un alt ciclu al elementelor, de 5 de ani.  Chinezii sunt singurul popor care, pe lângă elementele primordiale foc, apă, pământ şi aer consideră lemnul, un al cincilea element primordial. 12x5=60. Putem lua în calcul și, așa trebuie, o perioadă de 60 de ani, din al 78-lea ciclu, din generația a 376-a.  

Horoscop E necesar să discutăm un pic şi despre diferitele sisteme de măsurare a timpului. Mai toată lumea ştie că în spaţiul creştin sunt luate în considerare calendarele iulian şi gregorian care au ca punct de plecare data prezumtivă a naşterii Domnului Iisus sau data Facerii Lumii. Anul 2018 este de la Nașterea lui Iisus și 7526 de la Facerea Lumii, an guvernat de Venus. Sunt calcule și cu datarea  de la Potop, dar eu, personal, nu prea am încredere în ele. Calendarul creştin se suprapune peste un vechi calendar european care avea ca dată de plecare solstiţiul de iarnă, 22 decembrie. Anticul calendar magic al Primilor Zeii şi al Marilor Strămoşi începea odată cu echinocţiul de primăvară, prima zi 21 martie, când natura revenea la viaţă. Acest calendar este oficial în mai multe ţări din Orient, printre care şi în Iran. Acolo începe anul 1387 Hejiri, sau anul imperial 2568 Shahanshahi. Evreii au început pe 10-11 septembrie 2017 al 5779-lea an. Ummul Qura System, calaenarul islamic din Arabia Saudită, pe care-l respectă și prietenul meu, prințul Saad, spune că în anul 2018 este anul 1439, până pe 20 august când începe anul 1440. În India sunt nu mai puțin de 270 de calendare diferite, să nu uităm că subcontinentul găzduiește peste 300 de națiuni, cu limbi, religii și obiceiuri complet diferite.

Horoscop Un alt calendar provine din spaţiul catolic şi este anul vrăjitorelor care se sfârşeşte pe 31 octombrie, în noaptea Tuturor Sfinţilor.  Astfel, Anul Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul nu se suprapune exact peste anul 2018 iulian sau gregorian, ci începe în ziua de 16 februarie 2018 şi se sfârşeşte pe 4 februarie 2019. Iar anul astrologic al lui Mercur, zeul comunicării și al negustoriei, începe pe 21 martie 2018 şi se sfârşeşete pe 20 martie 2019. Să ne amintim că Anul Bisericesc începe la 1 septembrie cu anul după Facerea Lumii.

Ca să se înțeleagă între ele, națiunile au folosit ca lingua franca calendarul gregorian, Anno Domini, adoptat în anul 1919, la 1 aprile și în România.

Horoscop „Toate-s vechi și nouă toate” a spus Poetul. Aşa este şi dacă nu ne uităm în trecut, degeaba aşteptăm viitorul. Ani asemănători, cum se pare că va fi 2018 au fost, începând de la începutul secolul XX, anii: 1910, 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, iar din secolul XXI, anul 2006 – toţi aceşti ani sunt consideraţi în astrologia chinezească drept ani ai Câinelui, Cățelului, cum spune Marele Maestru Ţu Kă Liu și el are o droaie de căței, 17 cățeluși Shih Tzu, cățeii crizantemă. Să ne reamintim ce evenimente s-au întâmplat în aceşti ani şi o să ştim cam la ce să ne aşteptăm în 2018. La o primă vedere au fost un șir de ani relativ liniștiți, echilibrați, nu au fost ani de război mondial, sau de dezastre, cutremure importante, de exemplu.

Horoscop Considerând ciclul de 60 de ani, apare ca cel mai asemănător cu anul 2018, anul 1958. Și anul 1958 a fost un an al Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul, dar cu dublu Lap Chum, trecerea la primăvară a fost bine marcată.  Să vedem ce a fost în acel an, 1958 și o să cam știm ce se poate întâmpla, calitativ, în anul 2018, an asemănător cu anul 1958.

1958, MCMLVIII, a început într-o zi de miercuri și la fel ca anul 2018 NU a fost un an bisect. Încă de la 1 ianuarie a început să funcționeze Comunitatea Europeană. Tot atunci se deschide și primul ”Carrfour”. Pe 4 ianuarie Sputnik 1 primul satelit al Pământului, lansat de sovietici cu un an înainte pe 4 octombrie, părăsește orbita joasă și intră în straturile dense ale atmosferei unde arde complet. La sfârșitul lui ianuarie a fost semnat la Washington ”Lacy-Zarubin Agreeement” pentru cooperare și schimburi culturale și științifice între SUA și URSS, un act diplomatic care a destins războiul rece. Insurecția din Alger îl readuce pe generalul De Gaulle la putere în Franța. Odată cu noua Constituție începe a V-a Republică. Pontificatul lui Ioan al XXIII-lea. În Italia începutul epocii Fanfani (1958-1963) care corespunde cu o dezvoltare explozivă, ”miracolul economic italian”. Începe criza politică a Berlinului cu ultimatumul adresat de URSS occidentalilor prin care li se acordă șase luni pentru a face din Berlinul de Vest un oraș liber, așa cum se stipulase în tratatul de la Potsdam. Fuziune între Egipt și Siria, care formează Republica Arabă Unită, prezidată de egiptanul Gamal Abdel Nasser. În Iraq lovitură de stat militară condusă de generalul Kassem, care răastoarnă dinastia hașemită și proclamă republica, cu sprijinul americanilor. În Liban începe războiul civil dintre musulmani și creștinii maroniți. Guineea respinge proiectul de comunitate franceză propus de Paris și devine republică independentă. Este ales președinte pe viață Sekou Toure, un dictator luminat, care conduce destinele țării până în anul 1984, cu toate încercările occidentalilor de a-l debarca. Mao Țe-Dun lansează ”Marele salt înainte” pentru ca să accelereze trecerea la comunism. Se infințează ”comunele populare” după modelul kibuțurilor evreiești, dar chinezii nu sunt iudei, așa că se înregistrează un eșec dureros ideologic și foarte scump plătit, economic. Dalai Lama fuge din Tibet, prost sfătuit de occidentali și devine salariatul CIA. Tibetanii nu i-au iertat niciodată liderului lor că i-a părăsit, prezența lui la Lhasa ar fi fost salutară și ar fi moderat influența chinezească. Mao Țe-Dun avea un mare respect pentru spiritualitatea tibetană, și pentru ierarhia de fier stabilită acolo, ca și pentru supunerea totală față de Dalai Lama, pe care dorea să le importe și în China populară. Polinezia franceză și alte insule se constituie în ”teritoriile de peste mări” devenind parte componentă, un fel de arondisment al Franței. Apare ”Societatea belșugului” de J.K. Galbraith, prima analiză critică a societății de abundență de produse și consum exagerat. Sunt publicate: ”Săptămâna Sfântă”, de L.Aragon, ”Memoriile unei fete cuminți” de S. de Beauvoir, ”Moderato Cantabile” un roman de M.Duras, ”Omul nostru din Havana” a lui Graham Green, ”Exodus” de Leon Uris și capodopera ”Ghepardul” roman de excepție a lui Tomasi di Lampedusa. Și filmele au fost bine reprezentate în anul 1958: ”Gigi”, ”South Pacific”, ”Vertigo”, ”Cat on the Hot Tin Roof”, ”The Vikings”, ”Eu, un negru”, ”Stângaciul” și ”Cenușă și diamant” capodopera lui A. Wajda. Apar Ștrumpfii în ”Johan și Pirlouit” de Peyo. Se lansează twist-ul care devine viral în anii 60. Firma olandeză DAF construiește primul automobil dotat cu un schimbător automat de viteze. URSS lansează primul spărgător atomic de gheață ”Lenin” iar SUA primul satelit artificial american. J.Dausset descoperă grupele de compatibilitate, care pot determina dacă o grefă de organ este, sau nu, acceptată de un organism anume. Ca urmare începe industria abjectă a procurării oraganelor de transplant, cu orice preț și prin orice modalități, deseori prin dispariții de persoane, sau asasinate la comandă.

Horoscop Dar ceea ce consider eu foarte important pentru personalitatea anului 1958, a fost Anul Geofizic Internațional. De fapt un an și jumătate, deoarece a început, în mod oficial, la 1 iulie 1957 și a durat până la 31 decembrie 1958, deci tot anul 1958. A fost prima inițiativă internațională a actualei civilizații de a studia Pământul. Au participat 67 de state importante cu excepția notabilă a Chinei care a găsit scuza cu Taiwan-ul, ca să-și acopere primitivismul tehnologiei, lipsa de mijloace și calitatea îndoielnică a echipamentului. Oameni, da, China a avut întotdeauna savanți, artiști, personalități de excepție, asta nu poate nega nimeni. Așa că China a participat, indirect, prin Academia de științe din Pekin, așa se numea pe atunci. Iar oamenii de știință chinezi au adus un aport însemnat la prelucrarea și interpretarea datelor culese de națiunile mai dezvoltate tehnologic, în anul 1958. Cei doi sateliți artificiali ai Pământului ”Sputnik 1” sovietic și ”Explorer 1”, american au fost lansați pentru culegerea de date geofizice, nu pentru cine știe ce rivalități militare și politice cum a fost prezentă situația în presa de stânga isterică, anarhistă, de joasă speță și a rămas așa în conștiința oamenilor. Nu a fost nicio ”cursă cosmică” ci neliniștea crescută a oamenilor de știință în fața creșterii nemăsurate a populației, a creșterii poluării, a acumulării termice și radioactive, și, mai ales, în fața experiențelor demente atomice. S-au făcut descoperiri importante, ca de exemplu cele trei centuri de radiații ale Pământului denumite după cel care a interpretat datele sateliților artificiali, J.A. Van Allen. Dar cel mai important lucru a fost constatarea că nivelul radioactivității de bază se dublase, față de începutul secolului XX când fusese măsurată de Marie Curie. În prezent este de trei ori mai mare. Ca urmare aproape zece mii de oameni de știință, mulți laureați Nobel, 9.235 de savanți, mai exact, au semnat o petiție internațională, adresată ONU prin care se cerea stoparea imediată a experiențelor atomice, care duceau la procese ireversibile de poluare, acumulare imensă de căldură și distrugerea straturilor atmosferei. Nimeni nu i-a ascultat, s-a continuat cu și mai mare intensitate distrugerea planetei, 5.567 de explozii atomice, nucleare, cu hidrogen, cobalt, cesiu, stronțiu tot ceea ce le treceau prin mințile lor demonice. Mai mult, au construit centrale atomoelectrice, o amenințare permanentă la adresa omenirii. Sunt dispozitive nucleare statistice, bombe cu explozie prelungită în timp, dar la cea mai mică greșeală, sau pur și simplu statistic, pentru că așa vor ele, pot exploda ca orice bombă nucleară. Sunt destule exemple, nu? În prezent sunt 449 de asemenea bombe atomice, mai multe construite în zone foarte populate, în plus sunt sub construcție încă 61 de asemenea atrocități. Se pare că omenirea vrea să asasineze cu orice preț Pământul. Și să se sinucidă. O să reușească pentru că nimeni nu o împiedică, Dumnezeu Și-a întors Fața de la noi, ne-a dat Liberul Arbitru! Destinul nostru este suma alegerilor, a deciziilor noastre.

Horoscop Să sperăm că anul 2018 va fi un an rațional în ceea ce privește ecologia, protecția mediului. Sunt necesare hotărâri importante, atât la nivelul statelor cât și la nivelul personal, al fiecăruia dintre noi, în familiile noastre. Cum producem energia, cum o folosim, cum și cât poluăm, producem deșeuri și cum le gestionăm. Fiecare poluăm, unii imens. Pământul nu mai este deloc mare pentru o populație de opt miliarde de oameni. Terra este un sistem închis din punct de vedere termodinamic, căldura se acumulează, nu poate fi transferată nicăieri. Toată energia produsă și civilizația cere energie, nu glumă, decade până la nivelul de căldură, care se adună, se acumulează. Energia produsă la rece, care nu influențează, nu încălzește ecosistemul este cea hidro, până în prezent cu randamentul cel mai bun. Energia mareelor și a curenților marini, cea eoliană, și nec plus ultra, energia produsă prin captarea energiei solare, efectul fotovoltaic, care după cum am spus este cea mai bună, mai prietenoasă cu mediul. Dar deocamdată randamentul energiei solare este foarte mic, iar costul foarte mare, în plus acumularea energiei se face prin folosirea unor acumulatori cu componente neprietenoase cu mediul. Dar we work on it!

Anul 2018 pote fi… CONTINUAREA luni, 25 decembrie la ora 00:00 ora României, sau pe aproape de acea oră.

Iată și primele șase zodii, detaliate pe domeniile sănătate, dragoste și bani, cam cum se profilează anul 2018 pentru ele, restul de șase zodii tot pe 25 decembrie, de Crăciun, micul meu cadou pentru domniile voastre:

BERBEC

Horoscop Nativii din Berbec au anul 2018 compus din module. În funcție de prezența sau absența planetei Uranus în zodie. Probabil că v-ați obișnuit, din anii trecuți, cu prezența planetei Uranus în zodia domniilor voastre. Cu ciudățeniile, tristețea, sau chiar depresia, dar și cu ideile inovatoare, abordarea unor domenii revoluționare. Uranus este o planeta grea, colectivă, planetă a generațiilor, cu o influență care se acumulează în timp. În anul 2018 NU îl aveţi tot timpul pe Uranus în zodie. Uranus părăsește zodia Berbecului pe 15 mai, într-o zi de joi, puteți să dați o petrecere și intră în Taur cu depresie cu tot. Nu vă bucurați, pe 8 august Uranus se mișcă retrograd și revine în zodia Berbecului pe 7 noiembrie, ca să sărbătorescă Revoluția din octombrie, și stă în Berbec până la sfârșitul anului. Dacă în ultimii trei ani nu aţi înregistrat succese remarcabile, sau realizările, mari totuşi, nu v-au mulţumit pe deplin, anul 2018 vă aduce o mulţime de oportunităţi ca să uitaţi frustările trecute, mai ales în perioada de vară când Uranus nu este în zodie.  Trebuie doar să nu vă repeziţi şi să lucraţi în echipă, mai ales colaborând cu familia, cu rudele şi prietenii. Pentru nativii din zodia Berbecului anul 2018 începe retrograd, pe 1 și 2 ianuarie Uranus este retrograd, în zodie, cu amintiri și nostalgii, dar și cu un eveniment puternic în jurul datei de 22 ianuarie, luni. Primăvara vă este favorabilă, mai ales perioada de timp a propriei zodii. Vara este foarte aglomerată, puteţi face multe prietenii şi sunteţi foarte populari, doar este o perioadă favorabilă. Toamna şi începutul iernii nu vă convin foarte mult pentru că lucrurile încep să se aşeze într-o rutină care nu vă motivează, nu vă avantajează în mod deosebit.

Horoscop Statistic vorbind, marea majoritate a nativilor din zodia Berbecului nu are probleme mari de sănătate în anul 2018. Energia debordantă şi vitalitatea crescută fac să exgeraţi cu efortul fizic şi consumul nervos. Mancarea naturală, salatele şi fructele, dacă vă permite stomacul, multă activitate în aer liber sunt prietenii sănătăţii dumneavoastră. Aşa puteţi să eviţi oboseala cronică şi perioadele de depresie.  Trebuie să învăţaţi să respectaţi ritmurile naturale ale vieţii şi să nu vă mai lasaţi otraviţi şi drogaţi de alimente dubioase şi medicamente toxice. Este o artă, o mare artă a supravieţuirii şi în primul rând este vorba despre calitatea apei pe care o beţi.  Ascultaţi şi luaţi aminte, pentru că în anul 2018 elementul apă vă este prieten, dumeavoastră, care sunteţi semn de foc.  Pentru că, spun marii iniţiaţi, focul şi apa dau aburul cel puternic care pune în mişcare turbinele şi maşinării de tot felul.  Anul 2018 este pentru Berbeci un an al unei dinamici pozitive a vitalităţii.

Horoscop Problemele amoroase sunt pe cale de a se clarifica în anul 2018.  Anumite evenimente din ianuarie vă ridică un văl de pe ochi. Spontaneitatea şi dinamica caracteristică zodiei vă fac populari şi puteţi să faceţi mai multe prietenii, mai ales după echinocţiul de primăvară. Prietenia duce adesea la dragoste şi la o legătură stabilă. Dacă vă doriţi aşa ceva, cea mai bună perioadă este jumătate mai-iunie 2018. Nu daţi cu piciorul la ocazii... după cum ştiţi prea bine un tren pierdut nu se mai prinde nciodată. Da, dar poate vine alt tren - puteţi replica, repezindu-vă, ca de obicei. Nu vă repeziţi, nu săriţi peste etape şi o să aveţi o viaţă mai armonioasă şi lipsită de decepţii, cel puţin în anul 2018.  Pe de altă parte, mai ales în timpul verii când amorul are o dinamică deosebită și aveți și o conjunctură favorabilă, prietenii şi familia vă atrag atenţia asupra unor aspecte ale relaţie curente, aspecte care sună cam fals.  Vă încăpăţânaţi ca de obicei, pentru că ştiţi mai bine şi ceilalţi nu trebuie să se bage în problemele dumneavoastră.  O să vă coste mai târziu, pentru că totul se plăteşte.  Dar până la urma ce este experienţa decât suma greşelilor noastre.  Oricât ne-ar sfătui şi ne-ar vrea binele unul sau altul, numai când ne doare ţinem minte, iar Berbecul va experimenta acest adevăr pe pielea, pardon, pe blăniţa sa proprie!

Horoscop Banii sunt mai bine aspectati incepand din luna mai. Până atunci o pierdere de bani poate fi evitata în martie-aprilie.  Aveţi de platit o datorie de lunga durata, care are o derulare răutacioasa. Dacă este să vă angajaţi, sau să schimbaţi locul de muncă în anul 2018 - puteți să faceţi impresie şi o să fiţi apreciaţi imediat de colegi şi coordonatori. Energia şi puterea de muncă vă ajută să avansaţi, să faceţi carieră. Dacă vă pregătiţi să plecaţi din ţară, fie că studiaţi sau mergeţi la muncă, ei bine, este favorabil intereselor dumneavoastră să plecaţi în perioada verii, fără Uranus! Totuși, vara este mai favorabilă croazierelor, decât călătoriilor de afaceri. Oportunităţile de a face bani sunt interesante, nu sunt foarte multe, în 2018. Nu sunt tunuri răsunătoare, mai curând picături. Dar, după cum se ştie, oceanul este făcut din picături. Un second job sau valorificare unor lucruri de prisos, reciclarea unor materiale sunt tot atâtea exemple de surse de venit în anul 2018 pentru nativii din zodia Berbecului cu Lâna de Aur.

TAUR

Horoscop În anul 2018 trebuie să planificați, să vă gândiți înainte de a acționa. Mult, puţin, trebuie să păstraţi ceea ce aveţi. Pentru Taur nu este un an al dezvoltării explozive, nici măcar al schimbărilor importante. Perioadele de haos bine regizat nu au avantajat niciodată zodia dumneavoastră.  Faceţi parte dintr-un club select - un semn de pământ, fix, feminin, guvernat de Venus, căruia îi place un mediu armonios şi plăcut. Anul 2018 nu este rău pentru zodia Taurului. Uneori competiţia nu vă avantajează, pentru că nu aveţi agresivitatea şi lipsa de principii necesare oportuniştilor. În primul semestru al lui 2018 nu aveţi nicio planetă în zodie, până la sfârşitul lunii aprilie când intră în zodie Soarele precedat de cortegiul său, Venus şi Mercur. Asta nu înseamnă că în primele trei luni ale anului nu trăiţi evenimente importante. Dar aceste evenimente vin din afara dumneavoastră, le suporţaţi şi căutaţi să le faceţi faţă, nu le provocaţi. Această defensivă este o strategie chiar înţeleaptă în aceste vremuri mai dificile. Limitaţi-vă doar la cheltuielile necesare, absolut necesare. Nu este momentul investiţiilor sau al proiectelor de mai mare amploare. Dacă este să zugrăviţi apartamentul sau să redecoraţi casa, atunci perioada aprilie este cea mai favorabilă. Cam în aceeaşi perioadă dragostea este în graţiile stelelor. Poate întâlniţi o persoană galantă care să vă ajute şi atunci îmbinati plăcutul cu utilul. Dar pe 16 mai Uranus vă intră în zodie și stă până pe 6 noiembrie  Apoi, până la sfârşitul anului - zodia Taurului nu mai găzduieşte planete. Aşa că Liberul Arbitru, propria decizie, are întâietate. Un sfat bun: o vacanţă memorabilă undeva, la soare, ca să contracarați depresia uraniană. Pentru că, vorba lui Aznavour, uşor adaptată : „se pare că totul este mai uşor de suportat la soare”. Toamna târziu şi începutul iernii, după ce ați aruncat pe Uranus alătiri, la Berbec, ca să se ”bucure” și el puțin, nu este o perioadă rea pentru dumneavoastră, ba aş spune că este chiar bună. Lucrurile, în general, intră într-o oarecare logică şi vă este mult mai uşor să vă apăraţi modul de viaţă de cei dinafară.

Horoscop În ciuda unor perioade mai puţin bune în ceea ce priveşte sănătatea, concentrate la jumătatea lui februarie, atenție la frig și la căzăturile pe gheață, în ultimele zile ale lui aprilie şi în a doua jumătate a lunii august, anul 2018 pare că este bun în ceea ce priveşte vitalitatea, starea generală de sănătate. Gâtul este partea corpului uman guvernată de zodia Taurului şi trebuie să aveţi grijă: de la tiroidă, la banalele băuturi de vară foarte reci. Protejaţi-vă gâtul şi o să aveţi o viaţă mai sănătoasă!  Dacă este să suportaţi un tratament sau chiar o intervenţie chirurgicală, luna aprilie, pe Lună în creștere, adică a doua jumătate a lunii, este cea mai bună. Nu ezitaţi să daţi corpului dumneavoastră ceea ce are nevoie: mâncare naturală, odihnă, sport şi multă îngrijire. Sunteți un suflet, care are în grijă un corp. Micile neplăceri pe care le puteţi întâlni în anul 2018 se datorează stilului dumneavoastră nesănătos de viaţă. Exitaţi exgerarile, abuzurile de mâncare şi băutură şi mai ales nu mai mâncaţi seara târziu. Ceaiurile medicinale (numai din plante româneşti) vă pot ajuta cât pot și ele, dar nu fac minuni.

Horoscop  Dragostea, în anul 2018, variază între plictiseală și extaz. Aveţi aproape un număr egal de succese şi eşecuri. Dacă este vorba despre o legătură stabilă, atunci vor există un număr egal de perioade minunate şi de infern la domiciliu. Dar oare certurile nu sunt făcute pentru plăcerea împăcării? Este şi o perioadă de autodescoperire. Veţi fi surprinşi cât de senzuali şi empatici puteţi fi. Mijlocul lunii februarie este un moment când puteţi prelua îniţiativa, dacă nu sunteți răciți cobză. Trebuie doar să lăsaţi intuiţia şi imaginaţia să vă poarte pe aripile pasiunii.  Paradoxal, sau nu, puteţi avea surpriza că un Scorpion vă place foarte mult, cu toate că zodia Scorpionului este opusă, în opoziție zodiei dumneavoastră. Această întâmplare se poate produce începând din martie, probabil. Totuşi totul pare confuz şi cam misterios, iar dumneavoastră nu vă plac aventurile, decât dacă se termină cu bine, ca în filmele vechi americane cu “happy end”.  Abia din noiembrie lucrurile vă par ceva mai clare, cel puţin în ceea ce priveşte amorul. Sfârşitul anului vă găseşte pregătind  Naştera Domnului întru-un cerc vesel de prieteni, format, nu se ştie de ce, din cupluri consolidate cu vechime şi experienţă. Poate vă doriţi aşa ceva?!

Horoscop Banii sunt cam câți vă trebuie să vă acoperți facturile și cheltuielile obișnuite. Nu o să vă îmbogăţiţi, cel puţin marea majoritate, dar nici nu o să vă ia banca casa. Ba mai mult, o să lichidaţi nişte datorii, sau credite mai vechi, care nu vă lăsau în pace.  Luna mai nu vă este în mod deosebit favorabilă din punct de vedere financiar, mai ales în a doua parte. Cineva, semn de foc sau de apă, poate din familie, vă poate ajuta foarte mult în acea perioadă. Şi nu este vorba numai de bani. Oricum după cheltuielile facute cu vacanţa, din luna septembrie trebuie să vă gândiţi, poate, și la noi surse de venit. Pretenţiile cresc, nivelul de trai se doreşte european, aşa că şi dumneavoastră cheltuiţi ceva mai mult decât anul trecut. Dacă ar fi să ne luăm după aspectele planetare din toamna lui 2018 prind avânt, din nou, afacerile mici. Nu cu anvergura şi la preţuri mari, dar totuşi… şi zodia Taurului pare făcută să facă afaceri, doar este zodia proprietăților și a averilor!

  

GEMENI

Horoscop Pentru zodia fraților Dioscuri, gemenii Castor și Polux, anul 2018 este o perioadă în care nu trebuie să riște, nici măcar în glumă.   Zodia celor rapizi şi neastâmpăraţi ca argintul viu cere în 2018 recunoşterea meritelor şi preţuirea celor din jur. Numai Venus, Mercur și Soarele trec prin zodie. Puțină lume, dar petrecerea este reușită! Din fericire, toată perioada de timp a anului, mai ales din februarie, este darnică cu oportuniştii Gemeni. Vorbăreţi şi tupeişti, Gemenii se află adesea, la locul şi momentul potrivit, ştiu să-şi facă prieteni şi să se folosească de persoane influente. Iar anul 2018, mai ales în ultimul trimestru, abundă în oportunităţi, în evnimente şi întâmplări. Gemenii ar trebui să ţină seama de perioadele când Mercur este retrograd. În anul 2018 acestea sunt între 23 martie și 14 aprilie, apoi 26 iulie și până pe 18 august și de la 17 noiembrie la 6 decembrie. În aceste perioade pot apărea mici, sau mai mari necazuri, multe dintre ele cauzate de defecte de comunicare.  Începând cu luna iunie o dorinţă nestăvilită de schimbare cuprinde majoritatea nativilor din superficiala zodie a lui Castor şi a lui Pollux. Schimbare care se manifestă, poate, în îmbrăcăminte, machiaj, coafură su tunsoare. Aspecte exterioare, de ambalaj. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul... Acest vânt de schimbare şi libertate nu se transformă, însă, în furtună. Că aşa sunt Gemenii, inconsistenţi şi nu prea termină lucrurile. Generoşi, însă, sunt - majoritatea nativilor din zodia duală – şi luna iulie îi prinde pe Gemeni cu cine ştie ce proiecte de filantropii, sau măcar salvează un pisoi rătăcit.  Apoi, pe la sfârşitul verii, după ce s-au întors din croazieră neapărat în insulele greceşti (Creta sau Cipru) sau măcar la bunica la ţară, că este mai ”eftin”, ei bine, Gemenii (re)descoperă spiritualitatea orientală. Acum este povestea tare. Că Gemenii nu se lasă cu una cu două când este vorba de Reiki, Feng Shui, Tai Chi-Chuan, Kama Sutra sau cine ştie ce Tantra Yoga. Fiind interesaţi mai mult de tehnici, decât de evoluție spirituală și senzualitate vor face mare tam-tam prin anturaj şi prieteni cu „descoperirile” lor. Care interes îi ţine pe Gemeni până dă mustul. Apoi îi apucă febra învăţatului, a studiului, fie că este vorba de licenţă, masterat, doctorat sau de o banală reţetă de bucătărie.  Anul nou îi prinde pe Gemenii noştrii mirându-se ce repede a trecut anul 2018 şi ce multe trebuiau ei să facă şi nu prea au făcut. La anul... salutare taică și noroc, vorba lui Tomazian.

Horoscop  Anul 2018 nu începe grozav din punctul de vedere al sănătăţii. Răceli, viroze, indispoziţii şi pentru un foarte mic procent din zodie probleme mai serioase. Accidente și incidente. Dacă aș fi Geamăn și sunt, nu m-aș duce la sporturi fițoase de iarnă, neapărat în Alpi. Oricum, nu mă duc! Sau m-aș cupla cu o doctoriță care știe să dea primul ajutor și să reducă fracturile. Incidente, sau accidente concentrate în zonele tradiţionale: plămâni, sistemul respiratoriu, braţe. Aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi în perioada ianuarie-februarie. Trebuie să ţineţi cont de capriciile vremii şi mai puţin de poruncile efemerei mode.  Apoi ziua se măreşte şi încet-încet starea sănătăţii se ameliorează iar vitalitatea dumneavoastră înregistrează o dinamică pozitivă.  Ceea ce vă face să abuzaţi de un regim dezordonat de viaţă. Atitudinea dumneavostră dispreţuitoare faţă de stomac, vezi nuvelele lui Ilf și Petrov, (ignorarea orelor de masă, mâncăruri prea condimentate) este sancţionată la nivelul lunii mai sau imediat după Sf. Paşti. Dar lucrurile intră într-o perioadă favorabilă a vitalităţii începând cu propria zodie. Vara este chiar bună din punctul de vedere al sănătăţii exceptând micile incidente sau accidente cauzate de repezeală. Din luna august energia dumneavoastră vitală înregistrează un constant mulţumitor, un plafon relativ normal.  Nu sunt semne, cel puțin nu le văd eu, care să indice intervenţii medicale dificile, cel puţin pentru majoritatea nativilor din zodie. Un sfat bun ar fi să faceţi analizele de rutină în luna octombrie.  Pe total, însă anul 2018 nu este neliniştitor din punctul de vedere al sănătăţii. Până la urmă este chiar satisfăcător, către bun.

Horoscop Dragostea este bine aspectată, mai ales în a doua parte a anului, după propria zodie. În primul semestru aveţi de rezolvat problemele cu relaţia curentă sau cu partenerul de lungă durată, probleme care provin din modul dezordonat în care aţi tratat relaţia, în general. Trebuie să realizați că nimeni nu vă ghicește gândurile. Și că domnia voastră, maestru în ale comunicării, nu știe să-și exprime sentimentele. Ciudat, nu? În a doua parte a anului potenţialul dumneavoastră emoţional are o dinamică pozitivă şi vă ajută să vă acordaţi succesiv la datele de zi cu zi. Sunteţi mai cu picioarele pe pământ şi nu vă mai faceţi atâtea iluzii. Pentru cei neimplicaţi într-o relaţie de lungă durată programul în 2018 este: noi sentimente, noi emoții, noi relaţii, o comunicare cât mai bună!

Horoscop Problemele financiare par să găsească o rezolvare favorabilă în anul 2018. Totuşi, nu reuşiţi să acoperiţi toate datoriile, creditele sau să vă satisfaceţi toate capriciile. Partea favorabilă este că se poate să găsiţi noi surse de venit, începând din luna aprilie. Cresc veniturile, cresc şi cheltuielile. Dacă v-aţi hotărât să faceți investiții (dacă aveți cu ce) sau să faceţi o schimbare importantă de active, luna mai este cea care vă avantajează, după conjuncția Mercur-Uranus de la mijlocul lunii. Ceea ce este de admirat în anul 2018, mai ales în a doua parte a perioadei, este faptul că nu vă mai repeziţi să luaţi decizii rapide şi uneori păguboase, mai ales în ceea ce priveşte banii, valorile în general. Fie că sunteţi debutanţi, sau la pensie, anul 2018 este un an de adult, cu decizii solide, cel puţin în ceea ce priveşte banii. Zodia celor veşnic adolescenţi dă dovadă în anul 2018 de o iscusință binevenită, de un sânge rece rar pentru această zodie şi de decizii înţelepte. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că în perioada iunie-octombrie aveţi şi puțin noroc. Cât trebuie.

RAC

Horoscop Pentru nativii din zodia Racului anul 2018 este anul realizărilor durabile.  Zodia de apă constată că lucrurile nu sunt aşa de complicate pe cât par, ba mai mult, uneori, sunt simple și chiar ușor de abordat. Și că pot da consistență și durabilitate realizărilor lor. Spre surpriza anturajului şi a familiei, în 2018, nativul din Rac devine, pe perioade mai lungi sau mai scurte, mai dinamic, uneori chiar agresiv, mai ales în susţinerea unor puncte de vedere.  Nu că ar renunţa la modul prevenitor şi defensiv cu care sondează (cu cleşti puternici şi posesivi) lumea din jur, dar în acestă perioadă de timp a anului 2018 zodia Racului vrea să coopereze, să facă parte din ceva important și durabil. Până la urmă nativii din zodia guvernată de misterioasa Lună au în anul 2018 un comportament schimbător, dar previzibil, ca şi fazele Lunii.  Dar nativii din Rac nu se sperie niciodată de muncă, iar oportunităţile din perioada de timp care începe cu luna martie, în jurul echinocțiuli de primăvară şi sfârşeşte tocmai în lun noiembrie oferă un spaţiu laborios şi poate fi plin de succese. Este bine să nu renunţaţi la exprimarea propriilor opinii, chiar dacă la început sunteţi primiţi cu oarecare ostilitate, chiar treuie să insistați. Intuiţia dumneavoastră funcţionează bine înanul 2018 şi părerile pe care le exprimaţi pot fi folositoare familiei, firmei, anturajului. Mai devreme sau mai târziu toată lumea vă va mulţumi pentru inspiraţia de care aţi dat dovadă. Perioade de dezvoltare şi mai bune, aveţi, cum altfel, când Luna este în creştere. Totuşi, feriţi-vă de zilele cu Lună în descreștere sau de Crai Nou, pentru că puteţi da dovadă de confuzie şi evaluri greşiite ale situaţiilor. Luna este uneori, ce ic eu, de cele mai multe ori înşelătoare!

Horoscop Sănătatea este, pentru un procent majoritar dintre nativii din Rac, bună, adică în limitele suportabile.  Cu toate că nu sunt părţi ale corpului guvernate de zodia Racului, stomacul, sistemul digestiv şi ficatul-pancreasul pot să vă dea de furcă în anul 2018. Puteţi reduce riscurile, în mod înţelept, printr-un regim sănătos alimentar şi mai rărind ţigările, sigur, dacă fumaţi. Oricum, statistic vorbind, zodia Racului numără cei mai mulţi fumători înrăiţi. Oboseala psihică, chiar oboseala cronică este un alt inamic al sănătăţii domniei voastre. Un sfat bun ar fi să amânaţi tot ceea ce se poate amâna. Nu vă aglomeraţi – învăţaţi să spuneţi NU! Este foarte greu pentru că zodia Racului, prin excelenţă, este zodia celor care doresc un răspuns plăcut, armonios din lumea din jur. Şi fac eforturi mari ca să provoce reacţii de simpatie. Un accident sau un incident major poate fi evitat cu multă prudenţă în luna august.  În luna octombrie nu ar fi o idee rea să faceţi ceva analize pentru depistarea unor posibile probleme, doar aşa, din prevedere, ca să nu aveţi niciun disconfort viitor.

Horoscop Dragostea este destul de greu de inerpretat pentru zodia Racului în anul 2018. Nu sunt conjuncții suficiente, semne clare. Totuşi, cei care sunt familişti, la casa lor, nu vor avea surprize majore, cel puţin o majoritate din zodie. Există un procent mic care divorţează, începând cu echinocţiul de primăvară. Pur şi simplu nu mai pot continua – motivele sunt diverse, dar umane. Pentru cei care nu sunt implicaţi în legături de durată lungă, anul 2018 este un an restrictiv. Găsiţi cu greu o legătură care să vă convină, din cauza că aveţi standarde ridicate. Nu trebuie să vă faceţi gânduri negre, problema este globală, de la eschimoşi la negrii bantu - cei născuţi sub semnul Racului (nu uitaţi că un tropic, o linie geografică imaginară, poartă numele zodiei) sunt pretenţioşi, căutînd o armonie şi o comuniune greu de găsit. Dar cine caută, găseşte, bate şi ţi se va deschide! Undeva, cândva, poate chiar în vara anului 2018, mai precis în luna iulie, vă puteţi găsi jumătatea.

Horoscop Banii vin cam din aceleaşi surse ca până acum, anul 2018 nu aduce o schimbare majoră. Gânduri negre vă prind în jurul datei de 28 ianuarie, duminică – este cea mai depresivă zi a anului. Probabil că faceţi bilanţul cheltuielilor de sărbători şi de anul trecut şi vedeţi că nu prea mai aveţi resurse pentru proiectele începutului de an 2018. Răbdare, puţintică răbdare! Luna aprilie vine cu ceva bani, nu foarte mulţi, dar suficienţi. Poate vindeţi ceva, poate este vorba de o moştenire, sau dividente. Despre Bursă nu poate fi vorba pentru că în această perioadă are o dinamică mediocră.

LEU

Horoscop Anul 2018 aduce zodiei Leului posibilitatea avansării în direția corectă intereselor proprii.  De câțiva ani nativii din zodia Leului doresc să realizeze un proiect, o dorinţă, sau unele proiecte la care ţin foarte mult. Sunt module de viaţă. O anumită perioadă timpul abia curge, lucrurile lâncezesc, apoi parcă dintr-o dată, când vine vremea, lucrurile se împlinesc, se realizează, se finalizează.  Anul 2018 este anul împlinirilor, un an în care aveţi un potenţial de efort aproape dublu faţă de anul trecut. Aspecte bune siderale aveţi mai tot timpul anului şi, de fapt, până la perioada de vacanţă de Crăciun de la sfârşitul anului.  Mai puţin favorabile sunt cele două luni de la începutul anului, ianuarie şi februarie, în care lucrurile întârzie, sau nu se finalizează. În anul 2018 regăsiţi anvergura, o anumită măreţie, aş putea spune chiar o atitudine imperială, care de fapt îi stă aşa de bine Leului. Nu ezitaţi să faceţi alianţe, să cooperaţi cu colegii şi prietenii. În mod natural aveţi o poziţie de întâietate, conduceţi, coordonaţi, dispuneţi – că aşa este la Lei – sunt întotdeauna ceva şefi şi asta mai ales începând din luna februarie. Pe total un an bun. Mai ales femeile din zodia Leului au în 2018 un an bun, an în care îşi realizează dorinţele şi proiectele mai vechi.

Horoscop În anul 2018 sănătatea nu vă face probleme. Nu foarte mari. Sigur, de la o anumită vârstă lei şi leioacele încep să simtă că au inimă. Adică au probleme cu sistemul circulatoriu, cu tensiunea arterială, mai ales dacă este vorba despre nişte feline mai dolofane cum le stă bine, de fapt. Problema se rezolvă cu tratament, bineînţeles, dar ar trebui să ştim şi de statistica celebrei clinici „Mayo” din SUA, care arată ca deţinătorii de pisici au avut cu 46% mai puţine probleme grave, gen infarct miocardic, decât lotul martor care nu au avut pisici. Se pare că şi egiptenii antici ştiau câte ceva despre însuşirile misterioase ale elegantelor, curatelor şi independentelor animăluțe. Ori, legenda africană spune că pisica a apărut dintr-un strănut al leului primordial, Numa. Leii și pisicile sunt singurele feline care torc. Deci, dacă nu aveți, luați o pisicuță și aveți mare grijă de ea! Vederea, ochii, trebuie îngrijiţi, de asemenea în anul 2018 mai ale în perioadele reci, sau prăfoase. Trebuie să ştiţi că există un întreg program de antrenament pentru ochi, aşa că nu neglijaţi acest simţ esenţial, vederea. Din ce în ce mai multe persoane şi nu neapărat din zodia Leului petrec orele de serviciu în faţa unui ecran de monitor. Trebuie neapărat, dar neapărat, să alternaţi privitul la vârful nasului, la 30-50 cm, cu spatii largi, în parc sau de la un balcon şi să priviţi mai mult timp, 5-10 minute, la cel puţin 60 de metri. Perioadele bune pentru sănătate sunt, în anul 2018, martie-iulie şi octombrie-noiembrie. Dacă este să suportaţi o intervenţie chirurgicală sau un tratament mai serios, luna aprilie este cea indicată. În luna august mare atenţie la accidente. Nu ar fi plăcut să petreceţi ziua de naştere cu o mână, sau un picior în ghips! Ei, glumeam...

Horoscop  Dacă este să vă (re)îndrăgostiţi, atunci perioada dintre mai şi octombrie este cea mai favorabilă. Anul 2018 este un an semnificativ în problemele de amor. De mai mult timp lucrurile nu merg chiar aşa cum le doriţi. Dar, speranță există! În prima jumătate a anului pe valul unei desfășurări de energii deosebite, puteţi reaşeza legătura mai veche pe baze noi, mai strânse, mai vesele, mai clare. Luna martie, în preajma echinocţiului, este favorabilă aceste schimbări. Dacă nu sunteţi implicaţi în legături de lungă durată perioada iunie–iulie este foarte favorabilă întâlnirii marelui amor. Poate chiar în vacanţă, într-o croazieră, poate. Pe de altă parte trebuie să ştiţi că în anturajul dumneavoastră există cineva care vă place de mult timp, cel puţin aşa spune Saturn din Capricorn. Puteţi descoperi această persoană mai ales în luna iunie, sau septembrie.  Circumstanţele din a doua jumătate a anului fac să vă developaţi, să vă arătaţi adevăratele calităţi şi pasiunea toridă de care sunteţi capabili. Prin aceasta atrageţi persoane care să corespundă mai exact profilului dorit de dumneavoastră.

Horoscop Cu norocul de partea dumneavoastră, nici situaţia financiară nu pare rea. Banii vin mai ales din surse vechi şi sigure, gen salarii, drepturi de autor etc şi mai puţin din speculaţii şi afaceri conjuncturale.  În primele luni ale anului nu aveţi un buget prea mare. Dar începând din vară, odată cu o echilibrare a afacerilor domniilor voastre, veniturile încep să crească până la nivelul că puteţi să faceţi chiar economii, să puneţi ceva bănuţi deoparte. În luna aprilie este bine să cumpăraţi, sigur, dacă aveţi nevoie, bunuri de folosinţă îndelungată. Este o perioadă inspirată şi eficientă.  Vacanţa o puteţi petrece undeva, la ţară sau la munte. Munţii Apuseni (de natura zodiei Leului) sunt o destinaţie interesantă şi care poate promite un concediu memorabil.  Dacă aveţi bani şi vă respectaţi puteţi face un turism civilizat: sudul Franţei, Scoția, Bavaria, Florenţa, Veneţia sunt de asemenea sub semnul Leului.  Cu toate că anul 2018 este un an dinamic, al schimbărilor rapide, nu este avantajos sa va schimbaţi maşina, apartamentul sau locul de muncă. Sigur, dacă nu vă doriţi foarte mult acest lucru, pentru că anul 2018 este, pentru Lei, un an al realizării dorinţelor...

FECIOARĂ

Horoscop Anul 2018 aduce nativilor din  zodia Fecioarei o posibilă rezolvare a problemelor în toate domeniile. Paşi nu prea mari, dar necesari. O reaşezare a obiectivelor, în sens larg. Dacă în ultimii ani aţi avut un punct de vedere, în anul 2018 vi se deschide un orizont de vedere, format, sigur, dintr-o infinitate de puncte. Adică oportunităţile abundă, în toate segmentele vieţii. Trebuie, doar, să nu le rataţi. Fecioara este semnul cel mai laborios din zodiac, nativii din această zodie sunt deosebiţi de harnici, dacă sunt interesaţi şi motivaţi. În 2018 rodele eforturilor dumneavoastră se vor vedea în mai toate domeniile.  Cu un admirabil dar al detaliului reuşiţi să împingeţi lucrurile, să faceţi progrese în mai toate sectoarele vieţii dumneavoastră. În lunile iunie-iulie aveţi un plus de energie şi de voinţă. Folosiţi această perioadă de timp pentru rezolvarea unor probleme mai grele, sau la dezvoltarea rapidă a unor proiecte la care ţineţi mult. Sau pur şi simplu poate fi o perioadă de vacanţă deosebită, memorabilă. În toamnă, începând cu luna septembrie, lucrurile se aglomerează şi sunteţi iritaţi de slabiciunile unor persoane din anturaj sau din familie care nu reuşesc să se înțeleagă cu domnia voastră. În anul 2018 nu trebuie să vă bazaţi pe ajutorul automat, datorat, altfel dat cu bunăvoinţă de cei din jur, ci să vă înconjuraţi de persoane loiale şi care vă preţuiesc în mod deosebit. Nu uitaţi că familia este dată de Dumnezeu, dar prietenii îi alegeţi dumneavostră. O perioadă deosebită, minunată chiar, este vacanţa de Crăciun. Veți fi mândri de ceea ce aţi realizat în anul 2018 şi aveţi o anumită serenitate dată de sentimentul muncii bine făcute.

Horoscop Sunt mai multe aspecte în lunile februarie, august, octombrie care vă influenţeză sănătatea. Nu în rău, ci mai curînd în registrul scăderii vitalităţii, al unei comodităţi bine temperate, al amânărilor şi al întârzierilor. Nu prea aveţi chef în aprilie şi mai, cu toate că sînteţi implicaţi într-o mulţime de lucruri. În tot anul 2018 trebuie să vă supravegheaţi stomacul şi sistemul digestiv, dar mai ales în perioada caldă. Dacă aveţi ceva probleme, o lucrare mai mare, trebuie să vă duceţi la stomatolog în luna februarie sau mrtie. Nu mâncaţi mult, nu mâncaţi pe fugă, respectaţi orele de masă şi veţi avea o viaţă mai sănătoasă! Dacă aveţi alergii, atenţie, mai ales în luna mai. Dar alergiile pot ascunde şi altceva, aşa că un consult general nu ar fi o idee rea, cel puţin la sfârşitul lunii mai şi începutul lui iunie.  Vara este bună, chiar foarte bună, sub aspectul sănătăţii.  După cum se ştie sunteţi cei mai mari consumatori de săpun şi şampoan din tot zodiacul. Curăţenia şi igiena sunt foarte importante pentru dumneavoastră şi acest lucru va cântări greu în alegerea destinaţiei de vacanţă. Poate este bine ca în anul în care mai toată lumea munceşte şi face efort, dumneavoastră să vă bucuraţi de serviciile excelente ale unor hoteluri sau pensiuni, unde aţi mai fost şi aţi fost mulţumiţi de curăţenie, de oferta de distracţii şi de linişte.  Sănătatea dumneavoastră şi a familiei domniei vostre nu are preţ!

Horoscop Tranzitul lui Venus prin zodie, între 11 iulie şi 6 august, indică o perioadă minunată pentru relaţiile de amor.  Aspectată complex, planeta dragostei şi a frumuseţii, poate produce şi sentimente extreme: gelozie şi invidie. Primul semestru al anului este o periaodă constantă, în care legăturile mai vechi sau mai noi intră într-o anumită rutină gospodărească. Nu reproşaţi tot timpul partenerului amănunte mai mult sau mai puţin interesante, pentru că el poate intra într-o anumită anestezie şi să nu mai ia în seamă reproşurile importante.  În a doua parte a anului şi domeniul dragostei intră în viteză, recuperând parcă perioada mai liniştită de la începutul anului. Aveţi ocazia să simplificaţi relaţia de amor, totodată îmbogăţind-o cu noi aspecte. Galerii de artă, concerte, terase la modă, muzică de tot felul, de la jazz la manele, sunt tot atâtea prilejuri de a face relaţia dumneavoastră mai simplă, dar mai cuprinzătoare. Vă cunoşteţi mai bine, chiar dacă este o relaţie de zece ani.  Luna septembrie vine cu o veste de reuniune mare în familie sau cu prietenii. Sfârşitul anului vă găseşte foarte bine, poate chiar cu un inel pe deget.

Horoscop Banii vin şi se duc cu mare viteză în 2018. Câştigaţi relativ bine şi cheltuiţi pe măsură. Şi în acest domeniu înregistraţi un progres, o dezvoltare, o rezolvare a problemelor.  Puteţi face şi unele investiţii înţelepte, mai ales în redecorarea propriului apartament sau case. Deosebit de inspiraţi în plasarea banilor dumneavoastră (în niciun caz la vreo bancă) sunteţi în perioada aprilie-iunie. Chiar dacă economia pare că intră din nou în criză, sau nici nu a ieșit, nu trebuie să riscaţi banii dumneavoastră munciţi în cine ştie ce speculaţii. Îmbunătăţiţi-vă viaţa şi nivelul de trai, calitatea vieții domniilor voastre și a familiei, iar dacă aveţi bani mai mulţi – începeţi o mică afacere, poate de familie. Nu toată lumea poate să facă avere, pentru că nu are profilul psihic de prădător, necesar, dar toată lumea care munceşte poate să trăiască bine – cam aşa sună mesjul stelelor în luna septembrie, după întorcerea din vacanţă.  Toamna şi începutul iernii sunt perioade de venituri constante. Deja începeţi să vă gândiţi la cheltuielile pentru Crăciun 2018. Dar, asta este altă poveste...

Așa cum v-am promis a doua parte a Horoscopului 2018 și ultimile șase zodii, vor fi publicate de Crăciun, până atunci să aveți un Ajun plăcut, cu toate pregătirile terminate, cu gânduri bune și constructive, împreună cu cei dragi, Crăciunul este în primul rând o sărbătoare a familiei, dar nu uitați că, oricum, mâine este, o altă zi!



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000