EVZ

Îndrumar pentru România în 2018: când leul şi tigrul ies la vânătoare. Pulsul planetei

Autor: | | 35 Comentarii | 2943 Vizualizari

România trebuie să-și bazeze strategiile de politică externă pe continuitate și respectarea angajamentelor, să evite pescuirea în ape tulburi a unor pseudo-oportunități, cu riscul de a pierde și ceea ce avem azi. Oricum, va fi foarte dificil.

Există un vechi proverb indian, care spune că atunci când leul şi tigrul ies la vânătoare, e bine ca animalele mai mici să rămână în vizuine, ca să nu fie obiect de dispute între cei mari. Când lumea merge din nou spre realpolitik dur și pur, când politicile de mare putere revin în prim plan, cel mai bun aliat al statelor mici este dreptul international, continuitatea și evitarea ca să devii și tu o problemă la nivel internațional. De aceea, consecvența, continuitatea și respectarea principiilor este de prim-plan.

Mai bine spus, este foarte bine ca în perioadele de turbulenţe majore, România, ca orice stat mic, să-şi păstreze alianţele, să-şi păstreze relaţiile, să fie extrem de atentă și strictă în a respecta fiecare virgulă din angajamentele sale, să evite tentaţia de a valorifica, la întâmplare, pretinse oportunităţi care s-ar ivi, date de aceste turbulenţe, şi să evite riscurile de orice fel. Trebuie să fie un aliat loial în cadrul Alianţei Nord Atlantice şi extrem de participativ, să fie partener strategic cu Statele Unite, în mod specific, aşa cum s-a stabilit şi, în egală măsură, să fie un membru cât mai activ al Uniunii Europene, cât mai implicat în formulelele de integrare pe care le oferă Uniunea.

Evident, un asemenea proiect nu este întotdeauna fezabil. Sunt acţiuni care, de la un anumit punct, s-ar putea să devină contrare, opuse, să genereze tensiuni între categorii de actori față de care avem angajamente, care, altădată, erau coerenți și convergenți. S-ar putea să existe momente în care va trebui să alegem. Firește că vom evita acest lucru, am comunicat și aliaților din NATO, și partenerilor din UE și partenerului strategic American. Nu ne dorim să alegem, noi, România, dar nu e întotdeauna cum ne dorim, sunt momente în care lucrurile sunt importante și trebuie și decizii nu întotdeauna simple. De aceea, trebuie să ne pregătim pentru nuanțări, pentru negocieri diplomatice și pentru decizii fără echivoc, când e cazul.

Este motivul pentru care România, după investițiile la nivelul Armatei și consolidarea bugetelor pe dimensiunea de Securitate, va trebui să investească la fel de consecvent și să treacă la restructurarea și regândirea diplomației și a Ministerului de Externe. Avem nevoie, în perioada ce vine, de o diplomație puternică, bine ancorată și bine reprezentată la nivel global, cu priorități în zonele de interes imediat și cele unde avem ambiții de a reprezenta sau determina ceva.

Am avut deja un un asemena exemplu, atunci când a fost lansată propunerea privind Armata europeană. Crochiurile inițiale subliniau o tensiune între relația transatlantică și un europocentrist prost înțeles. A trebuit atunci să revenim la fundamente, să reamintim că politica de mare putere în Europa a dus la războaie și că liniștirea lor a avut o soluție: Europa Unită și asigurarea apărării și securității din afară, prin implicarea constantă a SUA în Europa. Nu știu dacă astăzi, când demonii naționalismului, populismului, xenofobiei, anti-semitismului se agită și pe plaiuri europene, suntem gata sau trebuie să renunțăm la această situație, care a asigurat timp de 70 de ani pacea în Europa sau la relația transatlantică. Și nici nu cred că vom putea vreodată gestiona o Germanie înarmată cu 2% din PIB-ul său acordat Armatei.

Reuniunea din mai, de la Roma, Consiliul European și Declarația care au marcat lansarea perioadei de reflecție despre viitorul Europei au marcat, însă, foarte clar care sunt temele de gândire pentru doi ani, perioadă care se va încheia chiar în timpul preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene, de unde a dispărut această contradicție dată de Armata Europeană. Din contra, am migrat spre PESCO, care e deja altceva, și am stabilit clar complementaritatea NATO-UE, chiar dacă mai sunt unii lideri care încearcă să forțeze contradicția, utilizând sperietoarea Trump pentru Europa și o virtuală „nepotrivire de caracter” transatlantică.

Declarația de la Roma vine şi pune în acord apartenenţa noastră la NATO şi relaţia transatlantică, cu perspectiva ca la nivel european să fie dezvoltată o investiţie ceva mai importantă pe zona de apărare şi pentru misiuni în afara spaţiului european. Dar se vor ivi în timp şi asemenea momente, în care chiar propriile noastre angajamente s-ar putea să intre, în anumite puncte, în contradicţie. Acolo trebuie nuanţări foarte atente. Tocmai de aceea avem nevoie şi de o zonă de securitate bine dezvoltată. Va trebui ca în perioada următoare să investim în zona diplomatică şi, în primul rând, va trebui să avem foarte mare grijă la ceea ce facem la nivel intern, pentru a nu strica angajamentele şi aranjamentele de securitate pe care le are astăzi România. Concret, cumpărând rachete Patriot nu ne putem permite să aruncăm în aer legile justiţiei, independenţa justiţiei, combaterea corupţiei.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000