EVZ

Jumătate de SECOL de când a plecat ARGHEZI

Arghezi, sărbătorit la 85 de ani
Autor: | | 3 Comentarii | 1295 Vizualizari

Tudor Arghezi se stingea din viață la 14 iulie 1967, la puțin timp după moartea soției sale Paraschiva, fiind înmormântat, alături de aceasta, în grădina casei din \\\'\\\'Mărțișor\\\'\\\'.

Viaţa lui Arghezi, înainte de a se aşeza la casa sa, la Mărţişor, împreună cu soţia Paraschiva şi cei doi copii, Mitzura şi Baruţu, a fost una demnă de roman, Arghezi fiind, pe rând, un tânăr fără studii liceale încheiate, călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon, muncitor în străinătate ca bijutier şi ceasornicar, deţinut în două rânduri din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist şi deţinător al unui copil ilegitim, pe nume Eliazar Lotar Teodorescu.

Ion N. Theodorescu, pe numele său real, s-a născut la 23 mai 1880, la Bucureşti, într-o familie originară din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Anii copilăriei au fost trişti, Arghezi mărturisind ulterior: “Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”.

A urmat apoi gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, iar în perioada 1891-1896 a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava”, perioadă în care se împrieteneşte cu viitorii scriitori Gala Galaction şi N. D. Cocea. Despre aceştia, Arghezi afirma, peste ani: “… această prietenie a alcătuit pentru noi o insulă, o concretizare de aspiraţii comune … pentru toată viaţa. Insula noastră nu a cunoscut invidia şi orgoliul”. Ca elev, şi-a câştigat banii de întreţinere dând meditaţii, iar în perioada liceului, la vârsta de 16 ani s-a angajat custode la o expoziţie de pictură.

În anul 1896 are loc debutul său literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă”, unde poetul semnează cu numele său (aproape) real, Ion Theo, apoi creaţiile sale literare din perioada 1897-1899 sunt semnate cu pseudonimul Tudor Arghezi.

Abandonează apoi cursurile liceale pentru a lucra, în poziţia de laborant la o fabrică de zahăr din Chitila. La vârsta de 19 ani a trăit prima dramă a vieţii sale, iubita sa, de care era îndrăgostit nebuneşte, a murit, iar el, extrem de tulburat, a încercat să-şi caute alinarea îndreptându-se către Dumnezeu.

Între anii 1900 – 1904, poetul se călugăreşte la Mănăstirea Cernica, sub numele Iosif, iar liniştea acelei vieţi îi permite să deprindă, pe îndelete, tainele folosirii cuvintelor. Totuşi, în acei ani în care Arghezi căuta împlinirea prin credinţă, el are o aventură cu profesoara Constanţa Zissu, în urma căreia aceasta a rămas însărcinată, contextul sensibil al situaţiei determinând-o să se refugieze la Paris pentru a ascunde sarcina.

Începând cu anul 1912, poetul publică, sub pseudonimul Tudor Arghezi, versuri, pamflete şi articole polemice în publicaţiile “Facla”, “Viaţa Românească”, “Teatru” sau “Rampa”. El şi-a luat pseudonimul de la Argesis, vechiul nume latin al râului Argeş în îmbinare cu numele de familie al tatăului – Theodorescu-Tudor.

La 5 noiembrie 1915, el se căsătoreşte cu Paraschiva Burda.

În anul 1916, România intră în primul război mondial, iar Arghezi împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori – între care cei mai cunoscuţi fiind Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu – se pronunţă în favoarea neutralităţii României. Pentru aceste opinii, toţi aceştia, inclusiv Arghezi, sunt reţinuţi, în anul 1919, şi duşi la Penitenciarul Văcăreşti, sub acuzaţia de trădare şi colaboraţionism. După un an de închisoare este eliberat, prin decret regal, alături de ceilalţi ziarişti, colegi de detenţie.

În anul 1926, Arghezi cumpără terenul de 17.250 mp pe care şi-a construit celebra locuinţă ”Mărţişor”, pe dealul Mărţişorului, chiar în vecinătatea închisorii Văcăreşti. Aici Arghezi începe să cultive pomi fructiferi şi viţă de vie, iar construcţia casei, a anexelor gospodăreşti, amenajarea tipografiei unde meşterul tipograf Arghezi visa să-şi publice cu mâna lui toate scrierile, urmau să se întindă pe următorii 15 ani.

În anul 1927, abia când Arghezi împlinea 47 de ani, îi apare primul volum de poezii, “Cuvinte potrivite”, iar anul următor îl găseşte în poziţia de director al nou înfiinţatului ziar “Bilete de papagal”.

În anul 1939, Arghezi se îmbolnăveşte subit şi intră într-o perioadă de suferinţă ce părea să-i aducă sfârşitul, însă este vindecat miraculos datorită unui medic excentric pe nume Grigoriu-Argeş. Pe tema bolii lui Arghezi s-a speculat foarte mult, unii afirmând că ar fost vorba despre cancer şi că graţie unui tratament miraculos excentricul doctor l-ar fi pus pe picioare, iar alţii au susţinut că era vorba doar de o sciatică, pentru care medicul nu i-ar fi administrat în realitate niciun medicament, ci doar unul cu efect placebo.

În anul 1943 apar, sub genericul “Bilete de papagal”, mai multe pamflete extrem de acide, care îi aduc o anchetă a poliţiei, însă Arghezi perseverează spre finalul anului, când la 30 septembrie, publică un extrem de virulent pamflet intitulat “Baroane”, care conţine atacuri la adresa ambasadorul german de atunci la Bucureşti, Manfred von Killinger. Arghezi este din nou reţinut şi aruncat în închisoare, mai întâi la Bucureşti, apoi în lagărul de la Târgu Jiu, unde s-a aflat mai bine de un an, iar ziarul este confiscat la ordinul autorităţilor.

Este eliberat abia în anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist. O perioadă trăieşte la limita supravieţuirii din vânzarea cireşelor de la Mărţişor.

Iniţial, comuniştii au încercat să-l atragă de partea lor, lui Tudor Arghezi fiindu-i decernat Premiul Naţional pentru Poezie în 1946, însă poetul nu a răspuns acestei atenţii.

Viziunea lui Arghezi despre viaţă şi scris venea în totală contradicţie cu convingerile regimului socialist impus de sovietici şi, începând cu 1947, i se interzice orice apariţie în presă, în 1948 este dsfiinţat, în ”Scânteia”, într-un celebru articol ”Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care întreaga operă a poetului este terfelită, iar viaţa sa urma să se desfăşoară în exil, la Mărţişor, alături de soţie şi cei doi copii, Baruţu şi Mitzura Arghezi. Cărţile poetului sunt retrase din librării, tipografia de la Mărţişor este devastată, iar comuniştii au fost aproape să-i ia şi casa.

începând cu 1952, Arghezi este reabilitat, la iniţiativa lui Gheorghiu – Dej, apoi este distins cu titluri şi premii, fiind ales şi în rândurile membrilor Academiei Române.

Parte componentă a Muzeului Naţional al Literaturii Române, astăzi la Casa memorială Tudor Arghezi-Mărţişor a fost organizată cuvenita slujbă de pomenire , iar cei prezenţi , ca întotdeauna au putut să revadă multe din obiectele ce i-au aparţinut , aşa cum le-a lăsat , prin testament  spre vizitare , încă din anul 1974. Colecţia de la „Mărţişor” de care ani de zile s-a îngrijit Mitzura Arghezi,fiica poetului ,cuprinde mobilier, cărţi, obiecte de artă, fotografii, documente originale ,iar în curte  se află şi tipografia înfiinţată de Arghezi, unde sunt expuse volume, documente, reviste şi imagini din istoria familiei sale şi a „Mărţişorului”.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000