EVZ

Lecțiile Brexitului: respectul față de puterile minore și renașterea bilateralismului european. Pulsul planetei

Autor: | | 2 Comentarii | 1201 Vizualizari

Brexitul a pus Marea Britanie în postura de a recupera relațiile pierdute cu statele în structurile comunitare, în întâlnirile din Consiliile UE și Consiliul European. Aceste reuniuni permit ca toți liderii europeni omologi să fie laolaltă în asemenea reuniuni regulate, în marja cărora mai pot fi stabilite întâlniri bilaterale formale sau se pot discuta informal temele stringente între statele membre.

Ei bine, după Brexit, Marea Britanie pierde toate aceste oportunități și va trebui să compenseze întâlnirile cu cei 27 rămași în UE prin reuniuni bilaterale. Un efort diplomatic relevant, ce reclamă o creștere a personalului Foreign Office și o intrare în zodia reluării acordurilor pe baze bilaterale, cu toată greutatea stabilirii întâlnirilor și construcției relațiilor în format bilateral, în condițiile unor agende supraîncărcate ale liderilor europeni.

Dar Marea Britanie mai pierde un lucru important: multe dintre acordurile internaționale și cele de liber schimb cu terți, peste 50 de acorduri în vigoare și alte câteva în curs de negociere, nu se mai aplică Marii Britanii, la ieșirea din UE anul viitor, la 29 martie. Deci Londra are nevoie de un efort enorm de reluare și renegociere a diferitelor acorduri globale în materie comercială și politică cu terții, luând ca model conținutul celor europene, dar de pe poziții diferite.

Dacă până acum negocia UE, un spațiu de 10 ori mai mare și mai potent economic, acum Marea Britanie e singură, și nu e sigur, nici automat, că acordurile se vor menține. Primele surprize au venit chiar de la partenerii americani care, atunci când s-a vorbit de acord de liber schimb, au făcut cinic remarca despre piața britanică necomparabilă cu cea a UE, deci despre faptul că Londra nu poate avea pozițiile și avantajele Bruxellesului în relațiile bilaterale.

Brexitul a mai adus o nevoie Marii Britanii, de data aceasta nu numai pragmatică, vizând acordurile concrete, ci de imagine și stimă de sine, pentru propriul public: nevoia de a trece la dimensiunea și statutul de actor global. Londra venea dintr-o asemenea postură, are Commonwealth-ul ca referențial la nivelul globalizării, dar sunt greu de surmontat diferențele din relațiile cu statele europene la distanțe mici și cu formule de transport și schimb brevetate, cu cele cu Australia, Noua Zeelandă și Canada.

În plus, s-ar putea dovedi butada unui hâtru care spunea că, după Brexit, Marea Britanie nu mai e mare, e doar Britanie, și ca să devină măreață din nou trebuie să refacă multe din relațiile post-imperiale cu fostele colonii, dar din noua postură, de stat european, nu de fostă metropolă.

Cea mai complicată relație rămâne însă cea bilaterală cu Uniunea Europeană. Aici regulile europene pentru cele 27 de state membre sunt că nu se negociază bilateral nimic până la acordul direct Bruxelles-Londra, deci bilateralismul european al Marii Britanii e privit cu suspiciune de pe pozițiile unei posibile opțiuni de a diviza statele europene în privința pozițiilor comune adoptate.

Liniile directoare pentru faza a doua de negociere se vor stabili la Consiliul European din martie, deci mai e puțin până la redactarea mandatului lui Michel Barnier pentru UE. După aceasta, negocierile bilaterale pot reveni în prim plan fără umbra suspiciunii eventuale. Dar partea pozitivă a acestei nevoi a Marii Britanii de a reface relațiile bilaterale în Europa o reprezintă redescoperirea bilateralismului la nivel continental.

E adevărat că reuniunile de la Bruxelles consolidează spiritul comunitar european, dar statele au nevoie și de altceva, de relații bilaterale importante. Marea Britanie are nevoie de ele pentru că le pierde pe cele comunitare și reuniunile din marja Consiliilor de la Bruxelles. Însă această renaștere a activismului britanic la nivel bilateral a făcut și statele europene să redescopere bilateralismul pur, să realizeze că au foarte multe elemente de discutat și bilateral, față în față, și să înțeleagă că nu se pot rezuma doar la câțiva actori cu care au relații privilegiate și, din când în când, cu câte o consultare cu ceilalți parteneri europeni.

Mai mult, după ce a încurajat minilateralismul și întâlnirile la Berlin cu grupuri de state mici cu probleme comune, Germania însăși a redescoperit preocupările statelor mici sau a puterilor minore pentru lipsa de dialog și de considerare a preocupărilor și intereselor lor, fiind pe punctul de a revizui politica relațiilor bilaterale cu statele europene și dincolo de axa Paris-Berlin, sau de relații tradiționale.

Această schimbare majoră alterează fundamental agendele decidenților germani care sunt forțați să revină la masa de dialog și consultări mult mai des cu omologii lor din statele europene pentru a evita durerile de creștere și eventualele adânciri ale diviziunilor în interiorul proiectului european. Dar și pentru a compensa imaginile de privilegiere exclusiv a relațiilor bilaterale cu marile puteri europene sau percepția tot mai acută după Brexit a transformării deciziei europene într-o afacere franco-germană.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000