EVZ

„Malone” din Băieți de Oras: „Nici de ziua mea nu primesc atâtea mesaje cum primesc atunci când e serialul pe post”

Autor: | | 1 Comentarii | 1495 Vizualizari

E viral pe Facebook și pe toate rețelele de socializare, iar miercurea se dă adunarea în fața televizoarelor atunci când începe „Băieți de oraș”. Malone și Roby Roberto sunt două personaje comice care ne transpun într-o lume mai simpă, cu mult umor și acțiune care pot fi raportate cu ușurință la viața de zi cu zi. Interesat este că personajul Malone a devenit foarte rapid preferatul publicului, fiindu-i dedicate zeci de pagini umoristice pe rețelele online. Vlad Drăgulin, interpretul „băiatului de oraș” care poartă în permanență ochelari de soare, ne povestește cum a ajuns să joace rolul tânărului prostănac din serialul regizat de Mihai Bendeac

EVZ: Filmările pentru „Băieți de oraș” s-au încheiat. Te bucuri de succes? Ce reacții ai primit din partea publicului?

Vlad Dăgulin: Din 2011 de când am debutat la ,,În puii mei” cu personajul „Nicușor de la Brăila” am intrat, ca să zic așa, în grațiile publicului, dar cu personajul Malone am atins un alt nivel. Într-adevăr am devenit mult mai recognoscibil pe stradă - ăsta e barometrul meu de celebritate. În fiecare miercuri seara, atunci când se difuzează serialul, mai câștig încă trei mii de followers pe rețelele de socializare. Nici de ziua mea de naștere nu primesc atâtea mesaje de felicitare cum primesc atunci când e serialul pe post. Asta e un lucru bun, înseamnă că lumea sesizează munca și asta îmi dă curaj - eu având un complex de inferioritate. Nu știu dacă aș numi-o deocamdată celebritate; mai degrabă popularitate. Celebritatea vine mai târziu. Încerc totuși să judec lucrurile ,,cu picioarele în apă rece” și să nu las asta să afecteze felul în care mă raportez la lume și la munca mea.

FOTO: Vlad Drăgulin

- Cum e să lucrezi cu Mihai Bendeac?

- Eu colaborez cu Mihai din 2011, de când aveam doar 21 de ani. Au trecut șase ani și asta se vede. S-au creat între noi, ca parteneri de joc, anumite automatisme care se câștigă foarte greu. Câteodată ne mirăm și noi cât de bine ne sincronizăm și ne adaptăm jocul unul după celălalt. De altfel, relația noastră profesională s-a transformat ulterior și într-una de prietenie. Era inevitabil !

- Apropo, cum v-ați cunoscut?

- Un alt coleg de-al meu trebuia să fie la „În Puii Mei”, dar Mihai avea nevoie de personajul „Nicușor de la Brăila”, așa că am fost eu recomandat.

- Cât ai repetat în fața oglinzii ca să-i dai viața lui Malone? Și cine e sursa ta principală de inspirație?

- Nu repet în fața oglinzii. Am eu o superstiție legată de asta. Întotdeauna am fost ca un burete. Așa am fost învățat în facultate: când sunt pe stradă, în bar, în club, la doctor, etc să fiu atent la oameni. Personajul Malone nu este o singură persoană, este un reprezentant al unei categorii.

- Joci și în piese de teatru. Povestește-mi despre asta și despre proiectele tale din această ramură a actoriei.

- Sunt implicat în două proiecte de TV - ,,Băieți de oraș” și trainicul ,,În puii mei” - și în două proiecte de teatru - ,,Vicleniile lui Scapin” de Moliere și ,,Filarmonica de Comedie”- spectacol compus din scheciurile scrise de Radu Gabriel. O buna perioadă m-am dedicat numai televiziunii și mi-am propus să o fac pe asta bine. Dar de un an am intrat și în aceste două spectacole de teatru. Unul se numește ,,Vicleniile lui Scapin”, în care joc chiar personajul principal. Este un proiect foarte personal în care sunt înconjurat numai de foști colegi de facultate, deci sunt printre prieteni și asta mi-a facut munca mult mai ușoară. Rolul acesta este revenirea mea pe scenă, după o perioadă de absență. Spectacolul celălalt se numește ,,Filarmonica de Comedie”.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000