EVZ

Naționala de Fed Cup a luat viză de baraj

Naționala de Fed Cup va merge la baraj. Foto: Agerpres
Autor: | | 0 Comentarii | 546 Vizualizari

România a câștigat întâlnirea cu reprezentativa Canadei (3-1), din Fed Cup, și va lupta pentru promovarea în Grupa Mondială I, împotriva unui adversar pe care îl va afla după tragerea la sorți ce va avea loc mâine

Lipsită de aportul Simonei Halep, nerefăcută fizic după Australian Open, naționala de Fed Cup a României s-a descurcat excelent în weekendul trecut, în cadrul întâlnirii cu reprezentativa similară a Canadei.

Confruntarea a fost găzduită de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și a contat pentru turul I al Grupei Mondiale II. Elevele lui Florin Segărceanu n-au avut mari emoții și s-au impus cu scorul de 3-1.

Sâmbătă, în prima zi, Sorana Cîrstea a învins-o în două seturi pe Karol Zhao, scor 6-2, 6-2.

Apoi, a venit rândul Irinei Begu să contribuie cu un punct, după ce s-a impus în fața Biancăi Andreescu, jucătoare cu origini românești, scor 6-3, 6-7(4), 6-2. Ieri, Irina a încheiat conturile și a risipit orice emoție în privința întâlnirii.

Au făcut punct la dublu

Ea a câștigat disputa contra Katherinei Sebov, la capătul a două seturi, scor 6-2, 6-4.

România conducea cu 3-0, iar partida de dublu, dintre Gabriela Dabrowski / Carol Zhao și Ana Bogdan / Raluca Olaru n-a mai avut miză.

Canadiencele au fost victorioase (scor 4-6, 6-1, 10-6) și au redus din diferență. După acest succes, naționala României se pregătește pentru barajul care ar putea să le readucă pe tenismenele „tricolore” în lumea bună, adică în Grupa Mondială I.

Mâine se va desfășura tragerea la sorți care va stabili ce adversar vor întâlni româncele. Întâlnirea este programată pentru luna aprilie.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000