EVZ

Pasajul Jiul din Timișoara, dat în folosință fără să fie făcută recepția tehnică

Autor: | | 0 Comentarii | 235 Vizualizari

Pasajul Jiul, care trece pe sub calea ferată în zona centrală a Timișoarei, și care a fost lărgit la patru benzi, a fost inaugurat de primarul Nicolae Robu fără a se fi făcut în prealabil recepția lucrării. Nici în cazul porții de pe Calea Lugojului, care s-a prăbușit și a ucis un student de 24 de ani, în timpul furtunii din luna septembrie, nu a existat recepție tehnică a lucrărilor.

Conform legii privind calitatea în construcții există o etapă obligatorie înaintea dării în exploatare a oricărei lucrări: ”Darea în folosință a construcției dupa admiterea recepției la terminarea lucrărilor, preluarea acesteia și obținerea autorizațiilor potrivit legii”, se arată la litera g a articolului 27 din Legea nr.10/1995 modificată, dezvăluie Pressalert.ro. Recepția tehnică a lucrării presupune verificarea, în detaliu, a tuturor aspectelor legate de proiect  și punerea în operă a acestora, de la executarea pasajului propriu zis, până la modul în care au fost aplicate elementele de décor și marcajele rutiere. Amintim că în mediul online au apărut imagini care arată că plăcile decorative au fost lipite cu intermitențe și neprofesionist. Un alt subiect care a fost intens dezbătut e marcajul rutier de la ieșirea din pasaj. Pasajul a fost dat în folosință duminică, 12 noiembrie, la ora 14,00. A fost un moment festiv, în care s-a tăiat panglică tricolor, s-a ascultat muzică și s-au împărțit diplome.

Culiță Chiș, directorul Direcției Tehnice din cadrul primăriei Timișoara, a declarat pentru sursa citată: ”acum este procedura în derulare de organizare a recepției”. Conform jurnaliștilor, Culiță Chiș a mai spus și că ”s-a încheiat proces verbal de constatare între CFR, constructor și beneficiar”.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000