EVZ

Un pedofil cu nume de tată. Viața la Curte

Autor: | | 3 Comentarii | 4810 Vizualizari

Zeci de vieți de-ar avea, sute de ani de-ar trece, mii de clipe de s-ar înghesui într-una, tot n-ar putea să șteargă urma rușinii și durerea. Dacă pentru mulți copilăria înseamnă dulci amintiri însoțite de cicatricile din genunchi ale vechilor julituri, pentru Maria este cu totul altceva.

A uitat de mult mâna mamei care o spijinea la primii pași și îmbrățișările ei când reușea să ajungă la ușă fără să se sprijine. Își amintește, în schimb, mâna tatălui care îi astupa gura, în timp ce cu cealaltă cotrobăia prin locurile ascunse și neprihănite ale unui corp de copil de-abia obișnuit cu viața.

Dar cel mai mult o chinuia amintirea Anei – sora ei mai mică, cu buclele ei negre și năsucul cârn veșnic rănit și însângerat. Deseori, în puținele ore de somn, o striga, o căuta, dar, de fiecare dată visul avea același final – Ana strivindu-se de asfaltul din fața blocului, Ana aruncându-se în gol, Ana plângând de frică.

Nici nu știu cum să încep povestea asta. Am tot închis-o în șertărașele memoriei, doar, doar s-o pierde. Apoi m-am gândit că poate învățăm ceva din ea, chiar dacă e scrisă cu cuvinte care sfâșie.

Simona își dorise mult să ajungă judecător. Deși fire blândă, chiar prea sensibilă, simțea, în adâncul ei, că are chemare pentru meseria asta. Ca s-o scurtăm, visul de a ajunge judecător i se îndeplinise, iar pedepsele date de ea erau exemplare și de temut.

Tremurau pantalonii pe inculpații ajunși printr-un ghinion al sorții în sala ei, iar mulți dintre acești nefericiți ajungeau să-și recunoască nelegiuirile, spre disperarea avocaților care pledau pentru nevinovăția lor.

Aparent fără nicio legătură, viețile Mariei și ale Simonei aveau să se intersecteze cât de curând. Deși născute în aceeași zi – 3 aprilie 1979, destinul le trasase drumuri diferite. Simona, realizând cam tot ce își dorise în viață, Maria, pierzând cam tot ce-i fusese drag.

Nu te lasă nimeni să alegi unde și cum să te naști, le iei pe toate de-a gata, crezând că poți schimba ceva pe parcurs.

E marți dimineața. Simona își bea cafeaua, cu căștile adânc înfipte în urechi, așteptând grefiera cu dosarele la studiu. Obișnuia să-și vadă ședința de judecată cu două-trei zile înainte și rareori se întâmpla să-i scape ceva. Extrem de precisă și meticuloasă, făcea fișe de lucru pentru fiecare dosar în parte. Altă treabă nici nu avea, acasă n-o aștepta nimeni. Pe Misha, motanul ei din copilărie, îl călcase un vecin cu mașina și hotărâse să nu-și mai lege sufletul de niciun animal. Prieteni n-avea, pe motiv că nu ieșea niciodată din casă.

- Bună dimineața, doamna jude. V-am adus ședința. Le pun jos, că sunt cam multe?

- Pune-le pe birou. Mersi frumos, Jana.

Maldăre de coperți au înconjurat-o. Nu-i mai rămăsese loc decât pentru cana de cafea și un cot în care își sprijinea tâmpla stângă. Și-a aruncat ochii pe un dosar nou intrat – inculpat Mateescu Maria – omor calificat. S-a încruntat, brăzdându-și fruntea cu două cute adânci.

A deschis dosarul, căutând rechizitoriul – 3 aprilie 1979 - suntem născute în aceeași zi... Și-a terminat ultima gură de cafea și a început să citească: Inculpata Mateescu Maria și-a aruncat de la etaj tatăl, în vârstă de 69 de ani. Inculpata și-a recunoscut fapta, motivând că .... Inculpata este divorțată și are doi copii minori în îngrijire. A răsfoit în grabă actele medicale, căutând declarația Mariei. Era scrisă de mână, cu litere mari, lăbărțate și inegale. Obositor de citit la prima vedere, dar Simona avea o adevărată pasiune pentru descifrarea literelor de mână.

În seara zilei de 3 aprilie, în timp ce îmi sărbătoream ziua de naștere alături de părinții mei și de câțiva prieteni, l-am surprins pe tatăl meu în baie împreună cu fetița mea Claudia, în vârstă de șase ani. Tatăl meu își dăduse jos pantalonii. Cu o mână se masturba, iar pe cealaltă o avea introdusă în vaginul fetei.

Simona s-a oprit o clipă să răspundă la telefon.

- Alo, da. A cui e ziua? Nu pot să vin, mă uit pe ședința de poimâine.

- Suntem toți aici, se auzea vocea de la telefon.

- Nu-mi pasă, n-auzi că citesc?

A închis nervoasă, reluând firul poveștii. ... iar pe cealaltă o avea introdusă în...  S-a scuturat cu scârbă.

.....am început să fac scandal, reproșându-i tatălui meu că la fel procedase cu mine și cu sora mea în copilărie. Acesta m-a strâns de gât și m-a împins în dormitor, pentru a nu fi auziți de musafiri. Aici a încercat să mă violeze, cum o făcuse de nenumărate ori, dar eu am reușit să scap ieșind pe balcon. Tatăl meu a venit după mine și am început să ne batem. Mi-a spus că mă omoară ca pe sora mea dacă spun un cuvânt, moment în care l-am împins și a căzut în gol.

Țipetele mele au alertat vecinii, după care nu-mi mai amintesc nimic pentru că am leșinat.

- Legitimă apărare, la prima vedere, a gândit Simona.

Urma declarația mamei inculpatei: Soțul meu a fost un tată model. Niciodată nu a abuzat copiii și nu i-a bătut. Fiica mea, Ana Ioniță, a decedat în urma unui accident nefericit, în timp ce se juca cu sora ei pe balcon. În seara în care soțul meu a fost omorât, fiica mea, Maria, băuse cam multe pahare cu alcool. La un moment dat, aceasta și-a chemat tatăl, cerându-i să o ajute să închidă ușa de la balconul din dormitor. Peste câteva minute am auzit țipete și l-am văzut pe soțul meu mort în fața blocului. Cred cu tărie că fiica mea – Mateescu Maria, l-a ucis, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Chestionată de un psiholog, Claudia, fetița în vârstă de 6 ani a Mariei, a povestit că bunicul o ajutase să se spele pe mâini și pe dinți, iar mami l-a certat. Nu își amintea dacă bunicul își dăduse sau nu pantalonii jos. Știa doar că mami era foarte supărată.

Urmau declarațiile oamenilor prezenți la petrecere și ale celor care îi cunoșteau pe inculpată ori pe decedat. Imaginea tatălui era una imaculată – mereu atent și grijuliu cu Maria, niciodată sancționat, nici măcar contravențional.

Raportul medico-legal concluziona că inculpata avea discernământ la momentul săvârșirii faptei. Dosarul se complica. Un certificat de deces al Anei Ioniță, sora Mariei, moartă la vârsta de 6 ani, era insuficient să sprijine varianta Mariei. Dumnezeu știe dacă se mai putea găsi dosarul deschis în urma acestei morți. Trecuse atâta timp....

Declarația inculpatei și a mamei acesteia se băteau cap în cap. Pe cine să crezi? Și, peste toate, maică-sa se constituise parte civilă, cerând daune de 50.000 de euro pentru pierderea soțului.

Simona privea în gol, încercând să înțeleagă. În noaptea dinaintea ședinței nu a închis un ochi. Întorsese povestea pe toate părțile. A doua zi a intrat în sală destul de obosită. O căuta pe Maria în boxa acuzaților. A zărit-o. Cele 13 luni de arest preventiv aproape îi mutilaseră trăsăturile. Stătea la marginea băncii, cu ochii pierduți în mulțime. Părul, destul de rar, mai mult alb decât negru, îi acoperea inegal urechile. Un breton ciuntit și mai scurt într-o parte, îi dădeau un aer aspru. Două cute pronunțate îi împărțeau obrajii, acoperind un maxilar lipsit de feminitate. Gura era singurul lucru frumos al acestui chip – două buze pline și roșii, din pricina dinților care le striveau neîncetat. Maria era o femeie urâtă.

Simona a cerut grefierei să facă apelul. Maria s-a ridicat în picioare, răspunzând prezent. Un avocat din oficiu, apărut de nicăieri și străin de cauză, fusese desemnat s-o apere. Trecem peste formalismul de început și ajungem la momentul mult așteptat.

- Vă atrag atenția că tot ce declarați poate fi folosit și împotriva dumneavoastră.

Mariei chiar nu-i păsa de asta. Era deja obișnuită ca totul să fie împotriva ei. Am să redau, atât cât voi putea de bine, pasajele importante din declarația ei:

Eu și Ana nu vorbeam niciodată despre ce ne făcea tata. Era un cod al tăcerii între noi, născut mai mult din rușine decât din teamă. Făcusem greșeala să-i povestesc într-o zi mamei și ne-am trezit amândouă bătute și pedepsite. Așa că nu ne rămăsese decât Dumnezeu și dorința de a ne face mari și a pleca de acasă. În ziua în care a murit Ana, tata venise băut și ne-a dus pe amândouă în dormitor. M-a chinuit întâi pe mine, în timp ce sora mea privea îngrozită și plângea. Îmi amintesc că i-am strigat „fugi, Ana!” și ea a alergat pe balcon. Tata a ieșit după ea, amenințând-o că o omoară, în timp ce eu urlam să fugă. Și m-a ascultat – s-a aruncat de la balcon și a murit pe loc. Măcar a scăpat. Eu am rămas să îndur furia mamei și violurile tatălui încă 10 ani. Am fugit de acasă cu primul bărbat care mi-a spus că mă iubește. Nu i-am povestit niciodată nimic. Într-o zi a venit mai devreme de la serviciu și l-a găsit pe tata peste mine. Eu nu ziceam nimic pentru că deja devenise o normalitate. Credeam că asta e soarta mea, să tac și să îndur. Bărbatul meu s-a scârbit atât de tare că m-a părăsit. Am rămas cu două fete pe cap de care a trebuit să am grijă singură. Tata mi-a jurat că n-o să se atingă de ele, atâta timp cât eu eram disponibilă.

În noaptea aia blestemată, l-am găsit în baie cu Claudia și parcă am văzut-o pe Ana în copilărie. A venit după mine în dormitor și m-a amenințat că mă omoară. E adevărat că băusem câteva pahare de vin și nu-mi era frică de el. Am simțit că venise momentul să răzbun moartea Anei și să îl omor pe acest mizerabil care încercase să-mi violeze copilul. Ne-am bătut parte în parte până am ajuns pe balcon. Aveam hainele rupte pe mine, el la fel. Dintr-o dată am auzit-o pe Ana strigând: aruncă-l, Maria! Nu regret un moment ce am făcut.

În sală lumea respira la cote de avarie de teamă să nu piardă vreun cuvânt. O ușă trântită a scos-o afară pe mama Mariei. Nu mai putea suporta mărturisirea. Își ura fiica de moarte. Ce, parcă ea nu suportase toate violurile bărbatului? Dar nu-l omorâse, că nu era ea Dumnzeu să-i ia viața. Șapte ani – atât. E mult, e puțin, judecați voi.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000