EVZ

Cum s-a schimbat total VIAŢA TINEREI care a fugit de JOBUL la birou şi face SĂPUN din LAPTE la sat

Silvia se foloseşte de ceea ce îi oferă natura locului pentru fabricarea săpunurilor
Autor: | | 10 Comentarii | 59561 Vizualizari

La 34 de ani, Silvia are planuri atât de multe, câtă frunză, câtă iarbă. Povestea de mai jos nu este neapărat a ei, ci a unei categorii de tineri frumoşi şi curajoşi care vor să schimbe faţa satului românesc. „Oamenii de aici sunt importanţi”, spune ea

A dat oraşul, cu poluare, zgomot, mult stres, pe liniştea şi pacea unui sat idilic, de munte, din Hunedoara. A făcut ceea ce mulţi şi-ar dori în adâncul sufletului, dar nu au găsit curajul pentru asta.

Vrea să rămână la ţară, să îşi facă o familie acolo, dar şi să ajute, prin munca ei, comunitatea care a adoptat-o.

O lecţie de solidaritate

În urmă cu cinci-şase ani, Silvia, împinsă de la spate de alţi prieteni care descoperiseră zona, a decis să se mute din oraşul Slatina în care s-a născut, în satul Hărţăgani, din judeţul Hunedoara



. „Ne-am îndrăgostit de locul, de aerul şi pământul de aici”, ne povesteşte Silvia. Împreună cu părinţii ei, a cumpărat o casă cu 11.000 de metri pătraţi de teren. Acum are solarii, unde cultivă legume bio din seminţe tradiţionale şi din care face preparate pe care încearcă să le vândă.

În plus, ca să îşi câştige existenţa, încearcă să pună pe picioare o mică afacere cu săpun artizanal, făcut doar cu ingrediente naturale, unele locale, din flora spontană, altele cu lapte de vacă sau de capră, de la animalele crescute de ţăranii din sat. Cel mai preţios este cel cu lapte proaspăt de capră. Greu de obţinut mai ales primăvara, când acest lapte este păstrat doar pentru iezi. „Noi cumpărăm laptele de la ţăranii noştri vecini. Când tu cumperi de la mine, mă ajuţi să trăiesc şi să nu plec de aici, iar eu ajut la rândul meu zona să crească”, spune Silvia.

În Hărţăgani, localnicii se ocupă cu creşterea animalelor, a albinelor şi cu legumicultura. De la vecini cumpără şi ulei din seminţe de bostan pentru săpunuri. În lipsa banilor, trocul funcţionează din plin la ţară. Silvia le mai dă răsaduri din seminţe tradiţionale, roşii, săpun, fânul cosit, primind în schimb lapte, brânză sau lemne. Săpunurile le vinde cu 8-12 lei bucata şi la fabricarea lor o ajută mama ei, fost chimist. Nu face profit încă, deoarece comenzile vin mai ales prin prieteni şi cunoştinţele din țară. Tot aşa vinde broşele şi felicitările frumoase pe care le face, sub brandul Handmade de Hărţăgani.

Pledoarie pentru producătorii locali

Viaţa la sat nu e uşoară. Dimpotrivă, munceşte toată ziua în grădină. Recunoaşte că are momentele ei de cumpănă şi dezamăgire. „Faci nişte lucruri frumoase, dar dacă nu ai reacţii de la oameni, parcă alergi în gol. Când nu eşti pe propriile picioare, nu vezi lucrurile astea”, spune Silvia. Adaugă că oamenii ar trebui să fie mai receptivi la ce înseamnă efortul ţăranilor de a produce şi să îi sprijine să trăiască decent. „Ar trebui să ne schimbăm gândirea, să realizăm că viaţa a început la ţară, nu creşte în asfalt şi marketuri. Atunci când cumperi de la un producător local, îi hrăneşti lui visele, nu ale corporaţiilor. Poate îi dai posibilitatea unui copil de la ţară să facă lecţii de pian. Nu ştiu când oamenii vor fi conştienţi de puterea alegerilor lor”, susţine Silvia o pledoarie pentru importanţa lucrului mărunt, produs lângă noi.

Pe viitor, vrea să se ocupe şi cu scoaterea la lumină a tradiţiilor din zonă, dar şi cu atragerea celor care vor să descopere astronomia. Aici o va ajuta logodnicul ei, care şi-a construit cel mai mare telescop privat din ţară, spune Silvia.

Despre economie socială

Economia socială şi solidară este un termen care începe să câştige teren la noi. Aşa au apărut proiecte precum „Cutia ţăranului” sau „Adoptă un ţăran”, susţinute de ONG-uri. Prin ele se încearcă să se reînvie o relaţie tradiţională şi de încredere între ţăranii care cultivă şi cresc mâncare sănătoasă şi cei care trăiesc la oraş. Proiectele sunt importante, fiindcă pleacă de la ideea de a susţine agricultura locală din jurul oraşelor şi pe micii producători, asigurându-le acestora un venit decent. În acelaşi timp, consumatorul are certitudinea că va cumpăra hrană sănătoasă şi poate cunoaşte personal producătorul de la care se aprovizionează, de regulă săptămânal, cu produse de sezon. Aceste iniţiative sunt o reacţie a societăţii la situaţia în care se află satele româneşti, dar şi la nevoia oamenilor de la oraş de a cumpăra produse naturale.

Oamenii nu mai ştiu ce pun în farfurie

Silvia nu e singurul exemplu care arată efortul de a încropi o afacere la sat, un mediu tot mai acaparat de lanţurile de magazine, de unde cumpărăm mâncare despre care nu ştim cum a fost produsă. Mihai, care s-a mutat din Bucureşti la ţară, a pariat pe pâinea tradiţională, coaptă la foc de lemne, bazată pe trei ingrediente simple: făină proaspăt măcinată, apă şi sare, amestecate după reţetă din străbuni. Dar recunoaşte cu amărăciune că nu prea merge afacerea, deşi e un producător destul de popular. „Degeaba îţi dă lumea Like pe Facebook, dacă nu face un pas mai departe”, spune Mihai. Vinde mai ales la târguri şi la atelierele în care învaţă lumea să prepare pâine sănătoasă.





Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000