EVZ

PREMIERA. Rambuku, un spectacol pe textul celui mai tradus norvegian și muzica lui Dobre de la Șuie Paparude

Autor: | | 0 Comentarii | 265 Vizualizari

Premieră națională pe scena Teatrului Național din Timișoara. Echipa din orașul de pe Bega lucrează la un spectacol pe textul celui mai tradus dramaturg norvegian. Spectacolul Rambuku de Jon Fosse, va încheia stagiunea 2016 – 2017, pe 15 iulie.

După succesele din anii trecuți cu Viața e vis  de Calderón de la Barca și Meteorul de Fr. Dürrenmatt, regizorul Mihai Măniuțiu revine la Teatrul Național din Timișoara  cu spectacolul Rambuku. Din echipa de creație mai fac parte Anca Măniuțiu, care semnează  scenariul, coregrafa Andrea Gavriliu, scenografii Adrian Damian (decoruri) și Luiza Enescu (costume) și light-designerul Lucian Moga.

Mihai Dobre, cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude, semnează muzica spectacolului.

Finalul stagiunii 2016-2017 reprezintă  pentru Teatrul Național din Timișoara prilejul de a oferi publicului său un nou spectacol, în premieră națională: Rambuku de Jon Fosse, cel mai tradus dramaturg norvegian contemporan și  unul dintre cei mai jucați autori europeni ai ultimilor ani.

Spectacolul – ultima reprezentație a actualei stagiuni – este programat sâmbătă, 15 iulie, de la ora 19,00 la Sala 2 din Parcul Civic.

”La intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp se află întotdeauna o poveste de dragoste, pentru că iubirea dă naștere speranței, oricât de imposibilă ar părea salvarea. Rambuku este un spectacol intens, fascinant, un spectacol despre om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției – al tuturor emoțiilor – și, mai ales, un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși”, arată Codruța Popov, consultant artistic al Naționalului.

Distribuția îi reunește pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Andrea Gavriliu, Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com. (Foto: Adrian Pîclișan)



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000