EVZ

ZĂPADĂ în România! Drumarii, NEVOIȚI să intervină pentru a CURĂȚA carosabilul!

Autor: | | 1 Comentarii | 1071 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Pe Transalpina, în judeţul Gorj, a căzut grindină şi lapoviţă, duminică, iar drumarii au intervenit cu clorură de calciu pentru a evita formarea gheţuşului. Şoferii care nu au maşinile echipate de iarnă sunt sfătuiţi să aştepte până când echipajele de deszăpezire vor curăţa carosabilul de zăpadă.

Un strat subţire de zăpadă s-a aşternut pe DN 67 C, Transalpina, în zona Rânca, iar drumarii intervin pentru curăţarea carosabilului. Reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că se intervine cu clorură de calciu pentru evitarea formării gheţii pe carosabil.

„Din cauza schimbării bruşte a temperaturii, sub 4 grade Celsius, pe DN 67 C, Transalpina, între kilometri 34-37, s-au înregistrat căderi de grindină şi lapoviţă. Angajaţii Districtului Rânca au intervenit cu clorură de calciu pentru a evita formarea gheţuşului pe drum. Sfătuim conducătorii auto surprinşi cu autovehiculele neechipate de iarnă să rămână opriţi pe marginea părţii carosabile până când condiţiile meteo permit reluarea călătoriei”, a declarat Cristi Tudor, reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu.

Acesta a mai spus că în zonă a căzut grindină abundent, „încât se făcuse de aproape 10 centimetri pe drum”.

„Am fost nevoiţi să dăm cu clorură, ca iarna. Nu a mai fost nevoie să dăm cu lama. Jandarmii montani ne-au anunţat imediat, erau în patrulare”, a mai spus şeful SDN Târgu-Jiu.

Judeţul Gorj se află până luni, la ora 03.00, sub informare meteorologică de instabilitate atmosferică, ploi moderate cantitativ, fiind anunţate şi averse torenţiale, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000