EVZ

Răzvan Burleanu, NEPUTINCIOS în fața deciziei luate de Mihai Tudose: „Vom fi nevoiți să colaborăm cu Gică Popescu”

Autor: | | 4 Comentarii | 1643 Vizualizari

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a declarat că va fi nevoit să colaboreze cu Gică Popescu, cel care a devenit consilierul prim-ministrului Mihai Tudose.

Răzvan Burleanu este vizibil deranjat de reapariția lui Gică Popescu în fotbalul românesc. Președintele FRF a declarat că va fi nevoit să colaboreze cu fostul căpitan al echipei naționale, în problemele ce vizează organizarea partidelor de la Euro 2020. Popescu a bătut palma cu Mihai Tudose și a devenit consilierul prim-ministrului.

„E decizia fiecărei persoane în parte să-şi aleagă consilierii. Şi cade în sarcina prim-ministrului României să decidă persoana de care este consiliat. Aşteptăm şi noi o confirmare oficială pentru a vedea care este rolul domnului Gheorghe Popescu în tot acest angrenaj. Vom fi nevoiţi să colaborăm cu Gheorghe Popescu atât timp cât vom avea nişte documente emise de către Guvernul României. În momentul de faţă, avem două comisii funcţionale. Avem un Comitet Interministerial care este condus de către un ministru. Acum este Marius Dunca cel care conduce acest comitet. Avem o reprezentare din 9 ministere şi FRF este parte. Şi mai avem un grup operativ de lucru, cu 7 membri, unde FRF are doi membri. Iar acest grup operativ reprezintă interfaţa dintre organizarea EURO 2020 şi UEFA. Aşteptăm ca nişte acte oficiale să fie emise de către Guvernul României. Aşteptăm să vedem care va fi rolul, unul de consilier sau de manager. Ca şef al acestui proiect nu este posibil, pentru că forul organizator este UEFA. Dacă ne dorim să avem un şef peste România, atunci acesta trebuie să fie numit de către UEFA", a afirmat Burleanu.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000