EVZ

Reportaj: Regele Mihai, în ochii celor care odinioară i-au fost supuși

Lumânări, flori și doliu în fața Palatului Regal. FOTO: IONUȚ MUREȘAN
Autor: | | 2 Comentarii | 1075 Vizualizari

Sute de bucureșteni au venit la Palatul Regal să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai și să ţină un moment de reculegere, ieri, la o zi după decesul Majestăţii Sale

Bunătate,credinţă, nobleţe, demnitate, un model demn de urmat - așa l-au caracterizat pe Regele Mihai oamenii care au venit, ieri, la porţile Palatului Regal pentru a depune flori, a aprinde lumânări sau a păstra un moment de reculegere în memoria fostului Suveran.

Mulţi dintre ei și-au adus aminte de momentul abdicării Regelui. „Când a fost obligat să abdice, în 1947, aveam cinci ani. Momentul mi-l aduc aminte. Mama plângea, s-a urcat pe un scaun și a dat jos un tablou care îl reprezenta pe Majestatea Sa. Atunci mi-am dat seama că era ceva rău. Mai târziu, am auzit discutându-se în casă că mama, fiind învăţătoare, trebuie să meargă la școală și să îi pună pe copii să rupă toate paginile cu fotografiile Regelui. De atunci nu l-am uitat. Majestatea Sa pentru mine înseamnă bunătate, înseamnă credinţă, înseamnă adevăr. Și sunt foarte tristă astăzi”, a spus o doamnă în etate îmbrăcată într-un elegant pardesiu negru, care tocmai a depus un buchet de flori sub tabloul Regelui Mihai.

Momentul abdicării, auzit la radio

O altă femeie în vârstă, dar de o condiţie mai modestă, cu o năframă legată peste toartele ochelarilor cu lentilele prăfuite, spune suspinând, după ce a aprins o lumânare:

„Am plâns când am auzit că a murit Regele Mihai. M-am născut în 1936 și am început să învăţ carte în clasa I, în 1943. Aveam o școală făloasă făcută în 1912 în satul Georocu Mare, judeţul Dolj. Și în faţa claselor aveam trei tablouri: tabloul cu Regina mamă Elena, dedesubt Regele Mihai și apoi Antonescu, că așa era atunci. Era la putere și nu-l lăsa pe el (n.r. – pe Rege) că era tânăr. Îmi amintesc momentul plecării, că aveam radio la ţară, acolo. Taică- miu vânduse o moară de măcinat în 39-40 și cu banii cumpărase un radio cu baterii. Navea toată lumea așa ceva pe atunci. Am auzit la radio – tata tocmai plecase cu mama la sora ei – când a spus atât de scurt: abdic! Aveam unsprezece ani atunci”.

Un bucureștean cărunt a ţinut un moment de reculegere în faţa tabloului Regelui Mihai, apoi a spus ce a însemnat pentru el fostul Suveran. „Pentru mine a însemnat un model de viaţă și, într-adevăr, Majestatea întruchipată, nobleţea, caracterul. Din păcate, deși oamenii au fost entuziaști în momentul venirii Regelui nu a continuat (n.r. – acest sentiment). E una dintre contradicţiile naţiei noastre. Nu pot să înţeleg asta. Când ai un astfel de om și nu știi să-l preţuiești! E păcat...”.

Regele, un om cu o etică desăvârșită

O altă femeie și-a amintit că Regele Mihai I era iubit atât în vremea războiului, cât și după Revoluţie:

„N-am cuvinte să spun ce a însemnat, o personalitate uriașă. În lumea asta cu atâta ură și încrâncenare, dânsul era senin, era bunătatea întruchipată, înţelepciune, credinţă, curaj, respect, nu sunt suficiente cuvintele pentru a-l descrie. Și ca un corolar peste toate astea – o iubire fără limite pentru poporul român. Este o pierdere uriașă. Am prins momentul când a plecat din ţară. Eram copil, îl vedeam când venea la Sinaia. Era atât de frumos, copiii toţi erau îndrăgostiţi de el. Un om atât de moral, cu o etică desăvârșită, a trecut prin atâtea greutăţi cu nobleţe, cu demnitate, cu o graţie... Mai ales în lumea pe care o vezi acuma, era o raritate. După Revoluţie, românii erau înnebuniţi după Rege, (n.r. – scandau) Majestate, nu pleca, nu pleca, asta este ţara ta! Îmi amintesc de Paște, când i-au acoperit mașina de flori. Trebuia să plece, că știţi cum a fost primit la început, ce să mai vorbim! Și a spus: români, eu vă iubesc, rămân cu sufletul aici”.

Cum au câștigat comuniștii alegerile prin fraudă

O altă femeie care a prins vremurile de după cel deal Doilea Război Mondial a povestit cum furau voturile comuniștii la alegerile din 1946: „Eu n-am votat niciodată cu bolșevicii ăștia. M-au obligat să mă facă membru de partid, când aveam 20 de ani. M-au tras de patru ori, n-am vrut! Abia a cincea oară a venit una și m-a luat târâș să mă ducă la organizaţia de partid. Era sărăcie și în comunism. După război am trăit rău de tot. Au făcut alegerile alea, în 1946. Mama a plecat din satul nostru și a mers să voteze. Acolo l-a văzut pe unul cum a votat de 30 de ori cu comuniștii. A venit plină de supărare, obosită, și a zis: uite cum ies ăștia acuma! Uite cine-s ăștia, comuniștii! Asta s-a întâmplat înainte să plece Regele”.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000