EVZ

Salvați balenele albastre, dar omorâți copiii!

Autor: | | 7 Comentarii | 5808 Vizualizari

Charlie Gard este un bebeluș de 10 luni pe care statul l-a condamnat la moarte.

Micuțul suferă de depletie mitocondrială, o maladie genetică rară: în lume există doar 16 cazuri. Spre disperarea părinților, acum trei luni, conducerea Great Ormond Street Hospital (GOSH), clinica londoneză unde se află internat copilul, decide că nu se mai poate face nimic pentru el și trebuie deconectat de la aparate. Chris Gard și Connie Yates solicită să-și poată transfera fiul la o clinică din America, unde este folosită o terapie revoluționară, sperând că aceasta i-ar putea oferi o șansă cât de mică lui Charlie.

Stupoare: GOSH refuză să „elibereze” bebelușul, motivând că acesta are „dreptul de a muri cu demnitate”! Urmează trei luni de procese, în care părinții încearcă să-și scoată copilul din ghearele sistemului britanic. Trei instanțe diferite se pronunță în sprijinul deciziei spitalului, inclusiv Curtea Supremă, repetând: Charlie are „dreptul de a muri cu demnitate”.

Or, spitalul britanic susține că terapia practicată de echipa de medici americani este una „experimentală”. Mai bine o moarte „cu demnitate” decât una „experimentală”. 

Chris și Connie nu se lasă și fac plângere la CEDO. Între timp, tragedia lor emoționează o lume întreagă. Se strâng 1,3 milioane de lire sterline pentru transportul și tratamentul în America. Statul britanic nu trebuie să scoată un penny din buget pentru tratarea micului său cetățean. 

Marțea trecută, CEDO a dat și ea verdictul: „sprijină în conținut punctul de vedere al instanțelor britanice și consideră cererea părinților) inadmisibilă”. 

GOSH a fixat pentru vinerea trecută deconectarea de la aparate a sărmanului Charlie. Chris și Connie fac o nouă încercare, solicitând să-și ia bebelușul pentru a-l duce să moară acasă, promițând că banii strânși din cheta publică vor fi donați în scopuri caritabile.

Spitalul refuză și asta: moartea acasă nu este la fel de demnă ca la Great Ormond Street! 

Mama micuțului postează pe Facebook un mesaj sfâșietor: „Nu ni se permite să alegem dacă fiul nostru să trăiască sau nu și nu ni se permite să alegem când și unde să moară”.

Sub presiunea opiniei publice, GOSH acceptă să amâne „debranșarea”, fără a preciza totuși un termen.

Tortura incertitudinii este cumplită pentru Chris și Connie. Moartea de stat poate lovi oricând.

Papa transmite un mesaj în care arată că „ar trebui să se țină seama de dorința părinților”

A doua zi, Donald Trump sare și el: „Dacă putem să ajutăm cu ceva, am fi încântați să o facem”. Apar informații că administrația americană ține legătura cu părinții, dar Trump personal se abține, pentru a evita să irite Londra. Efectul Trump se face simțit rapid: echipa de medici americani se oferă să-l trateze gratis pe Charlie. 

O altă informație bombă: americanul Art Estopinan afirmă că, în 2011, i s-a spus că fiul său, având o maladie asemănătoare cu a lui Charlie, mai are de trăit doar două luni. Or, micul Estopinan are acum șase ani și, deși în scaun cu rotile, duce o viață decentă în mijlocul familiei sale. El a fost tratat de aceeași echipă de medici americani, unde Chris și Connie vor să-l ducă pe Charlie.

Într-o emisiune televizată, Estopinan a declarat: „Dacă am fi trăit în Marea Britanie, fiul meu ar fi fost mort. Ce drept aveți să vă jucați de-a Dumnezeu?” 

Cazul micului Charlie este simptomatic pentru mentalitatea de vechil pe care statul progresist o manifestă față de cetățenii „săi”. Nu se mai mulțumește să reglementeze cele câteva domenii, unde autoritatea sa ar fi strict necesară – apărare, ordine publică, diplomație – ci urmărește să controleze traiul oamenilor în toate aspectele lui, până în cele mai mărunte detalii.

După Războiul Rece, lipsa inamicului comunist, care îi menținea vigilent sistemul imunitar, a dus la infestarea cu marxism a statului occidental până în măduva oaselor. Modelul de societate către care ne îndreptăm este unul de cea mai pură esență totalitară, în care statul dobândește drept de viață și de moarte asupra supușilor. 

Ba se ambiționează să le controleze și gândurile. Să le modeleze în conformitate cu matrița reprezentată de Corectitudinea Politică. Or, pentru a impune un asemenea plan demn de Orwell, controlul asupra copiilor capătă un rol primordial. 

De aceea, statul face totul pentru a-i scoate de sub tutela părinților. Ba chiar îi determină pe aceștia să-și abandoneze singuri progeniturile.

Instituționalizarea copiilor începe de la vârste din ce în ce mai fragede. „În 6 – 8 -10 ani, grădinița va deveni obligatorie de la trei ani”, anunța în 2013 Remus Pricopie. „Ca să îi ajuți (pe copii – n.m.) să supraviețuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!” 

Asta nu mai este educație, este instrucție militară ca pentru forțele speciale! Statul a ajuns să-i privească pe copii ca pe niște recruți: îi saltă cu arcanul după plac. Românii – vezi cazurile Bodnariu, Nan, Smicală sau Barbu - au aflat asta pe pielea lor.

Asemenea unui păianjen, statul occidental își țese un sistem legislativ care să-i faciliteze capturarea prăzii. De pildă, în Canada, țară aflată în fruntea plutonului progresist, Legea 89 din acest an prevede „orientarea sexuală, indentitatea de gen și expresia de gen” printre condițiile pe care lucrătorii sociali pentru copii și judecătorii de familie trebuie să le aibă în vedere atunci când stabilesc dacă un copil trebuie să rămână cu părinții lui sau trebuie luat de la aceștia. 

Altfel zis, o scatoalcă menită să-i scoată gărgăunii din cap puștiului care urlă că vrea să fie îmbrăcat în rochie poate constitui motiv de confiscare a copilului de către stat, pe motiv de nerespectare a „identității de gen”. 

Ceva mai la sud, în Statele Unite, administrația Obama a interzis prin lege tratarea medicală (inclusiv de către părinți) a copiilor care manifestă devieri „de gen”. 

Nu doar dreptul de viață, ci și cel de moarte asupra supușilor este atent reglementat de statul progresist. Inclusiv asupra copiilor. Cazul micului Charlie arată o tendință. Pe 13 februarie 2014, Belgia a devenit prima țară din lume care a legalizat eutanasia infantilă. În 2016, s-a înregistrat primul caz de copil „lichidat” de stat. Doar răuvoitorii ar putea vedea aici vreo asemănare cu Planul „Aktion T4”, din timpul celui de-Al Treilea Reich.

Evident, în Belgia și alte asemenea state progresiste, eutanasierea se face cu respectarea „dreptului de a muri cu demnitate”. 

Dar poate că nimic nu reflectă mai bine atitudinea totalitară a statului decât comunicatul Ministerului britanic al Justiției cu privire la o posibilă flexibilitate pe care Marea Britanie ar putea să o arate în cazul Charlie: „Decizia (de a fi deconectat de la aparate – n.m.) a fost luată de un sistem judiciar independent. Nu există nici un motiv pentru a interveni.”

Oficialilor britanici nici prin cap nu le trece că drama unui copil de zece luni și a părinților săi ar trebui tratată altfel decât stabilirea dreptului de proprietate asupra unor saci de cartofi. Umanismul progresist al secolului XXI nici măcar nu se mai ostenește să afișeze de ochii lumii o față umană! 

„Gânditorul” australian Peter Singer, un adevărat guru pentru cercurile stângiste, onorat de Universitatea București cu titlul de Doctor Honoris Causa, declara cu dezinvoltură: „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. În consecință, viața unui nou născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu.” 

Salvați balenele albastre și brotăcelul de copac, dar omorâți copiii! 



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000