EVZ

Scrisori blestemate și nuntă pe viață. Viața la Curte

Autor: | | 2 Comentarii | 3934 Vizualizari

Părul ei avea un miros care îl scotea din minți. Un amestec straniu de femeie și copil, o atingere ce îi făcea pielea de găină. Îi plăcea la nebunie să îi sărute ceafa, doar ca să poată simți fiorul șuvițelor blonde ce îi sufocau nările și-i gâdilau buzele. Fusese un norocos să o întâlnească.

A cuprins-o pe după mijloc, strivind-o sub greutatea brațelor care o doreau. Ea nu se împotrivea. Părea că-i cunoaște slăbiciunea și își îngropa capul în pieptul lui. A trântit-o în pat și s-a oprit o clipă să o privească – cât era de frumoasă!

- Trezește-te, bă, că vorbești în somn! - Victor a tresărit și a deschis ochii. - Unde e Maria? - Ce Marie, prostule, visezi? Taci, dracu, că ne-ai trezit pe toți. - Am visat? Era atât de adevărat. Parcă o atingeam. - Dacă nu taci, te ating eu în locuri care nu-ți plac.

Toți deținuții îl priveau cu dispreț. Așa ceva nu se face. Era a nu știu câta noapte în care vorbea în somn.

- Data viitoare îți pun perna pe față, a continuat altul. Ia-ți gândul de la Maria, că deja ai pierdut-o, fraiere. Tu crezi că muierile sunt proaste, să ne aștepte pe noi? Vin o dată pe lună și plâng la geam, după care se boiesc în toate felurile și se duc după altul. - Maria mea nu-i așa. - Nu e pe dracu! De parcă tu ai ști cu cine doarme ea în pat acu.

Victor refuza să creadă. Erau șase luni de când n-o mai atinsese, ce-i drept. Șase luni din cei cinci ani lungi și grei pe care-i avea de petrecut în pușcărie. Condamnarea căzuse ca o maladie pe capul familiei. După o suspendare la fond, toată lumea crezuse că nimic rău nu i se mai poate întâmpla.

Nimeni nu-i spusese soluția, așa că a fost luat direct din pat de polițiștii care veniseră să pună în executare mandatul. Maria plânsese mult. Nici nu apucase să o sărute.

- O să fie bine, iubito. Nu-ți face griji.

N-a fost așa de bine, dar ce poți spune în momentele alea? Cei dragi par mai striviți de veste decât cel care trebuie să îndure gratiile și izolarea. Avea colegi buni de cameră. Cam mulți, adevărat, dar cel puțin la prima vedere, păreau sănătoși și inofensivi. Unul singur – Vasile- fusese condamnat că-și violase și bătuse soacra, restul erau infractori economici.

- Cum dracu, mă, Vasile, să-ți violezi soacra? Râdeau de el colegii. - La cât de beat eram în seara aia, bine că n-a fost cățeaua vecinilor. - Da de ce naiba ai mai bătut-o? - Când mi-am dat seama cine era, nu mi-a venit altceva în minte. Tot satul urma să râdă de mine. - În pușcărie putem scrie scrisori? A întrebat absent Victor. - Poți, mă, da aduce ghinion. I-a retezat-o un deținut.

Victor ar fi vrut să-i scrie Mariei. Să-i spună toate câte nu apucase ori navusese curaj să i le zică în față.

- E rău să ții scrisori, nu mai pleci de aici.

Victor nu credea în superstiții. În plus, avea atâta timp liber cu care nu știa ce să facă.

Dragă Maria,

Azi noapte te-am visat. Iar. Erai îmbrăcată cu rochia aia roșie pe care țiam cumpărat-o de la Sibiu. Doamne, ce frumoasă erai! Am mâncat prost azi. Nici măcar o bucată de carne printre cartofii ăia nefierți. M-am înscris la un curs de tâmplărie. Când ies de aici îți fac ceva frumos. Tu ce faci, draga mea? Te mai supără ai tăi? Ai probleme la muncă? Mi-e dor să mă joc în părul tău. Se stinge lumina. Te iubesc.

Noapte de noapte gândul lui era la ea. De teama colegilor care îl tot amenințau dacă mai vorbea în somn, se culca cu cearșaful în cap și cu perna pe față. Dorul de Maria îl durea fizic. Și nu doar inima, cum zic poeții. Simțea înțepături în burtă, junghiuri în spate, amorțeli în picioare.

- George, am văzut că ai avut o vizită intimă cu soția ta ieri. Se poate asta? A întrebat Victor. - Când n-ai altceva, merge și nevasta. Să-ți spun drept, eu aș fi vrut-o pe Floarea, dar sunt însurat și n-am voie. - Îți înșeli nevasta în pușcărie, George ? - Ha, ha, da prost mai ești, mă. Tocmai ți-am zis că nu se poate. Am înșelat-o cât eram afară, acu gata. Nu mai merge. - Lasă asta, zi-mi ce trebuie să fac ca să o văd pe Maria în camera aia. - Să fii însurat cu ea, dar eu zic să nu faci greșeala asta. Când te-o schimba cu altul, n-o să-ți convină. Macar așa, n-are nicio obligație. - Tu nu înțelegi că Maria nu e așa? Mă iubește . - Nu zic nu, da femeia e tot femeie,ascultă la mine. Are și ea nevoi. - Hai, zi-mi de cerere. Merge doar dacă sunt însurat ? - Am auzit că nu. Și dacă ați fost concubini merge, dar trebuie să dați declarație notarială. - Mă ajuți? De câte ori pe lună am voie? - Pe lună? Ai vreau tu! Nu, tăticule, o vezi o dată la trei luni, timp de trei ore. - Ce? - Ascultă la mine că-s bătrân, zece minute îți ajung. Nu poți să te ții mai mult după atâta pauză. Plus că muierile o dau în plâns și se duce dracu tot chefu. O dată am apăsat butonul de panică. Mă zăpăcise de cap nevastă-mea. Când eram și eu în acțiune, ea îmi povestea de ăla mic că a avut diaree cu sânge. I-am dat o palmă și m-am îmbrăcat. Parcă murea dacă îmi spunea la sfârșit. - Ai copii, George? - Am unul. Făcut aci, în camera intimă. Sau așa mă minte muierea. Da nu ies eu și o omor dacă minte ? - Cum e camera? E curată? - Cinci stele! Unde te crezi,mă, la all inclusive? E un amărât de pat care scârțâie de la atâtea tăvăleli. Cred că are și ploșnițe, că nevastămea a plecat cu fundu roșu. Da măcar ai duș cu apă caldă, să dai jos putoarea de pe tine. - Mie nu-mi ajunge o dată la trei luni, George. Ce mă fac? - Însoară-te! Ai și lună de miere – două zile doar cu ea. Iar un an de zile o vezi mai des decât noi ăștilalți.

Victor era în culmea fericirii. A prins un moment de liniște și i-a scris din nou Mariei :

Draga mea,

Chinurile noastre au luat sfârșit. Nu mai trebuie să ne atingem prin geamurile alea împuțite. Un coleg mi-a zis că am dreptul la vizită intimă. Iar dacă ne căsătorim putem sta două zile împreună. Îți dai seama? Sunt atât de bucuros. Aștept un semn de la tine. Nu mi-ai răspuns la cealaltă scrisoare. Probabil ești prinsă cu munca. Mâine fac cerere la comandant ca să ne căsătorim. Spune-mi că mai vrei și tu. Te iubesc.

Peste câteva zile a putut vorbi la telefon cu Maria lui. Era foarte obosită. Muncise mult și n-apucase nici măcar să deschidă scrisoarea. - Zi ce ai scris în ea. - Lasă că vezi tu, e o surpriză. - Hai,mă, zi, că n-am chef de surprize. - Bine. Vreau să fii soția mea! - Ce? - Nu te bucura atâta! Nu mai vrei? Ai pe altcineva? Asta e, nu? Colegii aveau dreptate. - Ești un prost, mă. Credeam că vrei să ne căsătorim când ieși. - Iartă-mă, dragostea mea. Îmi lipsești mult. Dacă ne căsătorim ne putem vedea mai des. - Lasă-mă să mă gândesc. M-ai luat așa, din senin. O să turbeze ai mei când or auzi. - Bine. Vii săptămâna viitoare la vizită, da ? - Nu știu dacă ajung. Ies cu fetele de 8 martie. Victor plângea. Primul 8 martie separați. Și vor mai fi cel puțin trei... - Iartă-mă că trebuie să treci prin așa ceva. Promite-mi că te gândești la ce ți-am spus. Te iubesc. - Bine. Vorbim. Pa.

Două săptămâni au trecut fără să-i audă vocea. Într-o cută ascunsă de inimă, Victor începea să aibă îndoieli. Dacă și-a găsit pe altcineva? Își plânsese puținele lacrimi pe care le putea vărsa fără să fie văzut, iar acum nu-i rămăsese decât amarul ce-i otrăvea sufletul. Ce putea face?

La următoarea vizită Maria a părut mai frumoasă ca niciodată. Ochii lui cerșeau un răspuns.

- Mă mărit cu tine.

Nu-i venea să creadă. Fericirea îi țâșnea prin toți porii, să spargă geamul ce-i despărțea. O privea cu lăcomie, gândindu- se cum o va săruta după atâta timp și așa mai departe. Încerca să își amintească gustul ei. Pe fața Mariei se citea o milă amestecată cu mirare.

- Tu chiar vrei să ne căsătorim, nu glumești? - Cum să glumesc? Am o surpriză. Comandantul mi-a aprobat și o vizită intimă înainte de căsătorie. Trebuie să dai o declarație la notar că suntem concubini. - Mi-e rușine, Victore. Ce-o să zică lumea? - Trebuie. Nu suntem soț și soție. Dar o să fim. Au mai trecut câteva săptămâni. Din pricina serviciului, Maria era mereu ocupată, iar formalitățile pentru căsătorie stăteau pe loc. - Măcar declarația la notar să o dai. Că pierd camera. - Mâine. Hai că închid, nu mai pot să vorbesc. 

Victor a fost condus pe culoare reci ce tresăreau la fiecare închidere și deschidere de gratii. În mijlocul unei uși metalice cu vopsea scorojită ici colo, era lipită o coală îngălbenită- camera de vizită intimă. A intrat căutând cu privirea patul. Așternuturile așezate în grabă lăsau să se vadă o saltea infectă și scămoșată, martor mut al atâtor patimi. A ridicat cearșaful ca să verifice dacă erau ploșnițe. N-a văzut decât multe pete ce i-au dat o senzație de greață. Faianța de pe pereți mirosea a clor amestecat cu mucegai. Sub pat, doi papuci uzați. Camera asta te inspira la orice, mai puțin la sex. Întrun colț pufăia un frigider gălbejit. Deasupra sta un televizor sport, probabil color. Scos din priză.

Victor și-a ridicat brațele să vadă dacă transpirase. Puțea îngrozitor. A intrat și Maria, care privea camera cu un aer ofensat. Femeia a făcut toate lucrurile cu silă. L-a stors ca pe-o vită și s-a ridicat să plece.

- Unde te duci? Mai avem o oră. - Intru la muncă. ​- Bine, dragostea mea. Peste 17 zile ne căsătorim. Ți-am pregătit o listă cu toate documentele pe care trebuie să le aduci. Mai stai cinci minute, te rog.

Cu mintea aburită de fericire, refuza să vadă răceala și scârba Mariei. Nu s-au căsătorit. Nici vizite n-a mai primit. Nimeni nu îndrăznea să-l întrebe nimic. Avea gândurile măcinate de singurătate. Într-o zi a primit o permisie de două zile. A plecat în liniște, fără să anunțe pe nimeni. A pândit până spre seară casa Mariei. A văzut-o venind la brațul unui bărbat. Nu părea prea fericită.

Spre miezul nopții câteva mașini de pompieri goneau să stingă un incendiu izbucnit la o casă. Se pare că înăuntru erau două persoane – o femeie și un bărbat.

Victor a primit maximul de pedeapsă pentru cele două crime.

Scrisorile alea blestemate îi aduseseră ghinionul – avea să rămână toată viața după gratii.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

joi, 18 ianuarie 2018 Autor:

VEȘNICESC, ȚINÂNDU-SE DE MÂNĂ

joi, 18 ianuarie 2018 Autor:

Povești cu unguri

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000