EVZ

„Stejarii” țintesc un loc istoric și pot trece înaintea Italiei

„Tricolorii” au forța necesară de a se impune și în meciul cu Tonga. FOTO: FRR.RO
Autor: | | 1 Comentarii | 549 Vizualizari

După ce în urmă cu o săptămână s-a impus în fața selecționatei din Samoa (scor 17-13), în „testul” din Capitală, naționala României a urcat pe locul 14 în ierarhia mondială.

Miză imensă

A fost de ajutor și înfrângerea suferită de Tonga în jocul cu Japonia (6-39). Mâine, de la ora 18.00 (în direct la Telekom Sport 2), „stejarii” vor înfrunta Tonga, pe arena „Arcul de Triumf” din București. Miza victoriei este imensă pentru „tricolori”. În prezent, România are 70,91 puncte, în timp ce Italia, ocupanta locului 13 și membră a Turneului celor 6 Națiuni, are 71,25 puncte.

Astfel, dacă românii vor bifa mâine o nouă victorie, iar italienii vor ceda cu Africa de Sud, atunci „tricolorii” lui Lynn Howells vor ocupa locul 13, performanță istorică pentru rugby-ul nostru. România și Tonga s-au mai duelat de două ori până acum în partide-test. Ambele meciuri au avut loc la București: în 2013, „Stejarii” s-au impus cu 19-18, iar în 2015, tonganii au câștigat cu 21-16.

Turneu în Oceania

Contactat de „Evenimentul zilei”, Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, a anunțat că „Stejarii” vor avea parte de o deplasare exotică în vară. „Dacă ne vom califica la Cupa Mondială din Japonia, în iunie anul viitor vom participa la un turneu cu meciuri amicale în Oceania, unde vom susține, cel mai probabil, trei meciuri”, ne-a declarat șeful forului.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000