EVZ

SUSPANS cu GEORGE ARION - Fulger albastru

Autor: | | 0 Comentarii | 64 Vizualizari

Pe Fair Isle, cea mai îndepărtată insulă din arhipelagul Shetland aparținând Marii Britanii, se află un Centru pentru studierea păsărilor și plantelor. Într-o zi de toamnă izbucnește o furtună cumplită. Vremea păcătoasă anulează zborurile avioanelor, elicopterelor și împiedică navele să brăzdeze apele. O comunitate pestriță, formată din localnici și cercetători, rămâne brusc izolată.

Printre cei sechestrați pe micul petec de pământ se află și Jimmy Perez, inspector în Poliția Scoțiană, venit în vizită la părinții săi. Împreună cu logodnica sa dorește să petreacă o scurtă vacanță în locurile unde s-a născut. N-au însă parte de liniște. 

Angela Moore, administrator al Centrului, este înjunghiată. Polițistului îi este greu să demareze ancheta – n-are sprijinul criminaliștilor, medicilor legiști, nici asistența unui procuror. Pur și simplu nu știe cum să gestioneze situația de unul singur. Și totuși, nu are încotro și-și pornește investigațiile.

Studiază locul crimei, face fotografii, pune întrebări ornitologilor angrenați în lucrări științifice, personalului administrativ, locuitorilor de pe insulă. Din discuțiile pe care le poartă se dezvăluie aspecte deloc încântătoare din viața unora dintre cei chestionați. Lumea oamenilor de știință prezenți pe insulă pare a fi bântuită de tensiuni, de invidii, măcinată de dușmănii. Însăși victima, considerată o somitate, cu frecvente apariții la televizor, a fost de o moralitate îndoielnică – deși măritată, obișnuia să-i seducă pe membrii mai tineri din echipa pe care o conducea.

Fără să se lase copleșit de tot ceea ce află, și chiar dacă se mai comit două crime, polițistul reușește să facă lumină într-un caz cu multiple ramificații. În „Fulger albastru”, Ann Cleeves relatează fără grabă întâmplări mai mult sau mai puțin interesante, ca un povestitor aflat în fața unui auditoriu răbdător.

Descrie pe îndelete peisaje, întocmește cu pedanterie biografii, examinează în detaliu relațiile dintre eroi. Iată un roman care contrazice prejudecata că numai narațiunile cu un ritm alert îi cuceresc pe cititori!



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000