EVZ

Unirea Principatelor Române, la FOCȘANI. Programul MANIFESTĂRILOR din 24 ianuarie

Hora Unirii
Autor: | | 0 Comentarii | 1825 Vizualizari

Consiliul Județean Vrancea a anunțat manifestările din Focșani prilejuite de celebrarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, care vor avea loc miercuri, 24 Ianuarie, în Piața Unirii.

Programul manifestărilor din Focșani de pe 24 Ianuarie 2018 este următorul:

Ora 15.20 – 15.30: Exercițiu Drill Team 

Ora 15.30 – 16.00: Spectacol folcloric 

Ora 16.00 – 16.30: Trecerea în revistă a Gărzii de Onoare

Intonarea Imnului Național: Marcel Pavel, Vlad Miriță și tenorul Andrei Lazăr

Moment evocator „Unirea Principatelor Române“, cu actorii Sebastian Stan, Vlad Rădescu, Sebastian Ioniță, Ioan Isaiu, Claudiu Istudor, Ștefan Dinu, Bogdan Jianu, Mihai Gheorghiu, Adrian Damian, Aureliu Surulescu, Adrian Curpene, Ion Dichiseanu, George Costin, Lucian Iancu

Ora 16.30: Discursuri oficialități

Ora 16.40: Hora Unirii

Ora 16.50: Retragerea cu torțe

Începând cu ora 11.00, va avea loc la Colegiul Național “Unirea” Focșani conferința specială RePatriot, dedicată Zilei Unirii, denumită “Vrancea Inima României – Unirea românilor în jurul principiilor și inițiativei antreprenoriale”.

Fundația Romanian Business Leaders – RBL prin inițiativele RePatriot și Vreau să fiu Antreprenor celebrează această zi istorică și dorește să întărească mesajul concret de implicare, prin exemplul personal, pentru a construi o Românie mai bună pentru noi și urmașii noștri.  

Felix Pătrășcanu, membru al Boardului RBL: “Considerăm că educația antreprenorială este esențială încă de pe băncile școlii, ca o soluție pentru a crea un nou val de antreprenori. Tinerii au nevoie de inspirație, idei și modele de antreprenori pentru a învinge teama de eșec și pentru a înțelege ce a înseamnă un plan de afaceri. Anii de liceu reprezintă, în opinia noastră, cea mai potrivită perioadă pentru a înțelege noțiuni fundamentale despre antreprenoriat.”

Participanții vor avea ocazia să cunoască mai multe despre domeniul antreprenorial și cum se pot dezvolta personal interacționând cu membri ai Echipei RePatriot precum: Felix Pătrășcanu – Co-fondator FAN Courier, Felix Tătaru – Fondator GMP Group,  Liviu Bostan – Consilier județen,  Lucian Neacșu – Senator Wine, Mirabela Miron–Inițiator RestartHome, Gabriel Aftenie – Fondator Babylon Consult, Nicuța Enache – Fondator Osteria Ciao Niki și Marius Bostan – Co-Fondator FNTM  și inițiatorul proiectului RePatriot. Înscrierile se pot face gratuit aici: www.repatriot.ro/conferinta-focsani.

Concurs pentru elevii și studenții români de pretutindeni

Anul acesta, în cadrul evenimentului se organizează și un Concurs de eseuri și prezentări pentru elevi și studenți – “Unirea de care avem nevoie acum“. Cei care vor trimite lucrările până pe 22 ianuarie, la ora 10.00, la office@repatriot.ro, vor primi cărți de antreprenoriat și dezvoltare personală, cursuri online de management FNTM. Primii clasați vor câștiga: un internship la GMP Group, un sejur la Green Village Resort și alte premii surpriză.

“Îmi doresc ca românii de pretutindeni să fie uniți pentru principii importante iar tinerii pot avea o contribuție  determinantă, pot aduce entuziasmul, cinstea și încrederea de care avem nevoie. Să dea Domnul ca cei ce folosesc ocaua mică să fie din ce în ce mai puțini.  RePatriot s-a angajat de acum 3 ani într-o acțiune concretă de unirea a Diasporei cu Țara, de stimulare a întoarcerii prin antreprenoriat. Am spus atunci că ne dorim o Românie unită, puternică în prag de Centenar și la chemarea noastră, împreună cu noi, a venit o Mare Echipă care lucrează Acasă și în toată lumea”, declară Marius Bostan, inițiator al RePatriot .

Ambasadorii RePatriot promovează România la Nisa și Anvers

Vineri, 26 ianuarie, începând cu ora 18.00, va avea loc conferința “Cafeneaua Antreprenorilor”, la Centrul de Afaceri Aeroport Nice Cote d’Azur, terminal 1, din Nisa.

Duminică 28 ianuarie, ora 15.00, la Anvers, Lange Gasthuisstraat 45, 2000 Dorin Fleșeriu - Ambasador RePatriot și Președinte RomBel împreună cu Marius Bostan vor avea intervenții în cadrul conferinței - Oportunitate de finanțare pentru afacerea ta Acasă!- și vor discuta cu românii din Belgia despre mediul de afaceri din țară. Sunt așteptați la conferință toți care vor să înceapă o afacere Acasă și doresc să afle cum pot beneficia de programul Diaspora Start-up și de alte oportunități existente.



Tag-uri:

Alte articole din categoria:

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000